Skip to main content

Prima poveste

                                                                            (Skyrim)
                                                                   
În fiecare seară, la culcare, Filip îmi cere să-i spun "pupăza" si apoi "poiete". Atunci când i-am cantat prima oara "In pădurea cu alune aveau casa doi pitici", nu-mi aminteam decât prima strofa, asa că am luat animalele pe rand, un fel de Old McDonald, iar el se prăpădea de ras, așa ca am rămas la varianta mea.
In fiecare seara, la culcare, fratele meu spunea trei lucruri sau personaje, nu-mi mai amintesc bine, iar tata facea o poveste cu ele.
Când i-am spus prima poveste lui Filip, am ales eu pentru el trei personaje și am rămas deocamdată la ele.
Inceputul îl știe acum pe de rost, e in fiecare seara acelasi.
Asta e prima poveste:

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, un porcușor care trăia intr-o pădure mare, mare.
Intr-o zi, a auzit un ciocănit in ușă. Cioc-cioc. Porcușorul a deschis ușa și a vazut-o pe prietena lui vulpita.
- Buna ziua, porcușorule. Uite, mă gândeam că nu ne-am mai văzut demult, așa că am făcut niște biscuiti și am venit să-i mâncăm împreună.
-Vaaai, vulpito, a zis porcușorul. (Baaai, zice și Filip.) Ce idee buna! Intra in casa și asteapta-ma puțin în sufragerie, cat fac eu un ceai.
Vulpita a intrat în casă și a pus farfuria cu biscuiți pe masa din sufragerie. Porcușorul s-a dus în bucătărie. A căutat un ceainic mai mare, l-a umplut cu apa, l-a pus pe aragaz, a pus câteva lingurițe de ceai și a așteptat să fiarbă apa.
Vulpitei începuse să-i fie foame. Se cam uita la biscuiți, dar nu îndrăznea să mănânce fara porcușor. Atunci a auzit un ciocănit in ușă. Cioc-cioc!
A deschis ușa. Era elefantelul.
-Ce faci, elefantelule? a zis vulpita.
- Am venit pe la porcușor, că nu l-am mai văzut demult, a zis elefantelul. E acasă?
-E acasă, face un ceai. Vino și tu sa-l aștepți cu mine.
Și s-au dus amândoi în sufragerie. Vorbeau și se mai uitau din când în când la farfuria cu biscuiți.
-Vulpito, mie mi-e cam foame.
-Si mie, a zis vulpita.
- Nu cred că s-ar supăra porcușorul daca am mânca cate un biscuite.
Și au mâncat amândoi cate un biscuite. Și apoi inca unul, că prea erau buni, și încă unul, până când s-a golit farfuria.
-Vaaai, a zis vulpita. (Baaai, zice și Filip.) O să vină porcușorul cu ceaiul și nu mai avem biscuiți.
Atunci a intrat porcușorul și a văzut farfuria goala, dar n-a zis nimic pentru că nu voia ca prietenii lui sa se simtă rău. Le-a pus ceai in ceasca și apoi s-a așezat și el la masa.
-Ce mai faci, elefantelule? a zis porcușorul. Mă bucur că ai venit pe la mine.
Și s-a prefăcut că ia un biscuite de pe farfurie și apoi ca-l mănâncă cu mare pofta. Pe urmă a băut un pic de ceai. Și a mai luat un biscuite, pe care iar l-a mâncat cu mare pofta. Și a mai băut un pic de ceai.
Elefantelul și vulpita au început și ei să mănânce biscuiți ca porcușorul. Și au vorbit, și au râs, și au povestit ce-au mai facut și ce s-a mai întâmplat prin pădure, până când s-a terminat ceaiul.
-Somn ușor, porcusorule, i-a spus elefantelul.
-Somn ușor, porcusorule, a spus și vulpita.
Și au plecat amandoi.
- Vaaai, a zis elefantelul pe drum. (Baaai, zice și Filip.) Ce biscuiți buni am mâncat!
- Daaa, a zis vulpita.
Și amândoi se gandeau că niciodată nu mai mâncasera biscuiți atât de buni ca cei pe care-i mâncasera împreună cu porcușorul.

Comments

Popular posts from this blog

A doua scrisoare pentru tatăl meu

Astăzi se fac 3 ani de când ai murit. Fără  nimeni lângă tine. De câte ori mă gândesc la asta, mi se face rău. Știu că nu mai erai de câteva zile în corpul tău,  dar dacă erai? Dacă auzeai și înțelegeai tot? Dacă ai murit conștient de faptul că nu e niciunul dintre noi lângă tine?
Poate că ți-a părut bine că se întâmplă așa. Ai fost un om retras.

Nu credeam că o să-ți mai scriu vreo scrisoare. Mă gândesc tot mai puțin la tot ce s-a întâmplat,  ca să pot continua. Când ai o rană așa de mare, care nu se va curăța niciodată și,  deci, nu se va închide, cred că e mai bine s-o lași în pace. O ștergi cu blândețe și te ocupi de treburile zilnice, căutând să n-o deranjezi.
Suntem ceva mai bine, deci. Eu, cel puțin, mă văd destul de clar și încă învăț să mă descurc cu mine. Uneori reușesc,  alteori mă sperii. Dar îmi revin repede și nu mai zac.
De ceva timp, mi-am propus să stau mai mult, cât pot de mult, într-o singură  realitate. În prezent. Mi-a prins bine. Acum mă împac destul de bine cu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

george geacăr. jurnal, deci poem

era un film din alea de văzut în seri
liniștite când ai vrea să-ți umpli
timpul cu întâmplări prin care n-ai vrea să treci.
erau munții ăia roșcați din magreb, cerul ăla
albastru, firele alea rare de iarbă păscute de
capre.
și doi îngeri cu ten măsliniu, păr creț și
ochi aprinși.
tocmai găsiseră locul unde tatăl lor își ținea
ascunsă pușca de vânătoare
un akm și cartușe
și cel mare căuta acum cu arma la umăr și striga
fratelui mai mic
în ce, zi-mi în ce, zi odată mai repede. în
autobuz, a zis îngerul mic. akm s-a descărcat,
dar autobuzul, de fapt un autocar cu turiști
amatori de locuri exotice, a continuat să ruleze.
glonțul lovise un geam mic al autocarului
și țeasta unei turiste care moțăia sprijinită de el.
mai departe e film și de ce l-aș povesti.
cei doi îngeri și-au dat seama destul de repede că
arma făcuse ceva destul de urât, dar ce
poți să ceri unui înger? în lumea lor nu există
interdicție și dacă te lovește un glonț din alea
în șira spinării
în măduvă direct de fapt, cum p…