Skip to main content

Prima poveste

                                                                            (Skyrim)
                                                                   
În fiecare seară, la culcare, Filip îmi cere să-i spun "pupăza" si apoi "poiete". Atunci când i-am cantat prima oara "In pădurea cu alune aveau casa doi pitici", nu-mi aminteam decât prima strofa, asa că am luat animalele pe rand, un fel de Old McDonald, iar el se prăpădea de ras, așa ca am rămas la varianta mea.
In fiecare seara, la culcare, fratele meu spunea trei lucruri sau personaje, nu-mi mai amintesc bine, iar tata facea o poveste cu ele.
Când i-am spus prima poveste lui Filip, am ales eu pentru el trei personaje și am rămas deocamdată la ele.
Inceputul îl știe acum pe de rost, e in fiecare seara acelasi.
Asta e prima poveste:

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, un porcușor care trăia intr-o pădure mare, mare.
Intr-o zi, a auzit un ciocănit in ușă. Cioc-cioc. Porcușorul a deschis ușa și a vazut-o pe prietena lui vulpita.
- Buna ziua, porcușorule. Uite, mă gândeam că nu ne-am mai văzut demult, așa că am făcut niște biscuiti și am venit să-i mâncăm împreună.
-Vaaai, vulpito, a zis porcușorul. (Baaai, zice și Filip.) Ce idee buna! Intra in casa și asteapta-ma puțin în sufragerie, cat fac eu un ceai.
Vulpita a intrat în casă și a pus farfuria cu biscuiți pe masa din sufragerie. Porcușorul s-a dus în bucătărie. A căutat un ceainic mai mare, l-a umplut cu apa, l-a pus pe aragaz, a pus câteva lingurițe de ceai și a așteptat să fiarbă apa.
Vulpitei începuse să-i fie foame. Se cam uita la biscuiți, dar nu îndrăznea să mănânce fara porcușor. Atunci a auzit un ciocănit in ușă. Cioc-cioc!
A deschis ușa. Era elefantelul.
-Ce faci, elefantelule? a zis vulpita.
- Am venit pe la porcușor, că nu l-am mai văzut demult, a zis elefantelul. E acasă?
-E acasă, face un ceai. Vino și tu sa-l aștepți cu mine.
Și s-au dus amândoi în sufragerie. Vorbeau și se mai uitau din când în când la farfuria cu biscuiți.
-Vulpito, mie mi-e cam foame.
-Si mie, a zis vulpita.
- Nu cred că s-ar supăra porcușorul daca am mânca cate un biscuite.
Și au mâncat amândoi cate un biscuite. Și apoi inca unul, că prea erau buni, și încă unul, până când s-a golit farfuria.
-Vaaai, a zis vulpita. (Baaai, zice și Filip.) O să vină porcușorul cu ceaiul și nu mai avem biscuiți.
Atunci a intrat porcușorul și a văzut farfuria goala, dar n-a zis nimic pentru că nu voia ca prietenii lui sa se simtă rău. Le-a pus ceai in ceasca și apoi s-a așezat și el la masa.
-Ce mai faci, elefantelule? a zis porcușorul. Mă bucur că ai venit pe la mine.
Și s-a prefăcut că ia un biscuite de pe farfurie și apoi ca-l mănâncă cu mare pofta. Pe urmă a băut un pic de ceai. Și a mai luat un biscuite, pe care iar l-a mâncat cu mare pofta. Și a mai băut un pic de ceai.
Elefantelul și vulpita au început și ei să mănânce biscuiți ca porcușorul. Și au vorbit, și au râs, și au povestit ce-au mai facut și ce s-a mai întâmplat prin pădure, până când s-a terminat ceaiul.
-Somn ușor, porcusorule, i-a spus elefantelul.
-Somn ușor, porcusorule, a spus și vulpita.
Și au plecat amandoi.
- Vaaai, a zis elefantelul pe drum. (Baaai, zice și Filip.) Ce biscuiți buni am mâncat!
- Daaa, a zis vulpita.
Și amândoi se gandeau că niciodată nu mai mâncasera biscuiți atât de buni ca cei pe care-i mâncasera împreună cu porcușorul.

Comments

Popular posts from this blog

Scrisoare pentru tatăl meu

Acum doi ani, după-amiaza, am primit un telefon că inima ta s-a oprit. Bătuse multe ore singură, într-un corp inconștient, dar rămas cu ochii deschiși. Insistase destul.
L-am luat pe fiul meu în braţe şi am început să urlu în tăcere. Se poate urla şi aşa, am învăţat.
Te-ai supărat că n-am venit să te văd în ultima ta zi? Mi-au spus că tu nu mai eşti acolo, în ochii ăia tulburi.
M-ai fi auzit? Dar ce ți-aș fi putut spune? Că nu vreau să mori, dar că am ajuns să cred că e cea mai bună soluţie?
Te mai gândeai la ceva sau, când ai înțeles că mori, ai plecat pur și simplu? Ți-a fost frică?
După ce ne-a zdrobit vestea că ai leucemie, am început să ne ridicăm ușor-ușor, văzând că ședințele de chimioterapie merg bine și că, mai ales, au găsit imediat un donator compatibil imediat (sora ta). Cine s-ar fi gândit la norocul ăsta? Urma să mai trăiești cel puțin zece ani.
Dar apoi lucrurile au mers din rău în şi mai rău. Parcă ceva ţi se pusese împotrivă.

Se fac doi ani de când ai murit, iar eu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

Superputeri

Se poate trăi fără sex, dar nu și fără atingere, spune
o femeie cu piele zbârcită într-o emisiune despre

sănătate, în timp ce eu strâng rufele din balcon.
De când am născut, soțul meu a răcit

de câteva ori. Eu nici măcar o dată.
Primul lucru pe care îl fac dimineața este să

îmi pun verigheta pe deget. Trecerea de la pielea
perfectă a bebelușului la cea uzată a partenerului

e dificilă, spune femeia. Soțul meu îi zâmbește
copilului, apoi se duce în camera lui. Ploaia cade

în geamuri cu furia corpurilor disperate
să intre. Am văzut crocodili stând nemișcați

în apă în timp ce erau mângâiați
de om, monștri cu piele respingătoare,

lipsiți de puteri. Fiul meu, pe care îl țin aproape
tot timpul în brațe, întinde o mână din pat

și zice Aaa. Probabil vreo umbră
i-a atras atenția. Înlemnesc în prag, cu rufele la piept,

când îmi dau seama că îmi zâmbește mie. Primul lucru
pe care îl fac dimineața este să devin invizibilă.