Diana Geacăr

Subject: Nu altă temă...doar o precizare!  Doamnei DG, care s-a străduit să ne încânte c u acest articol: pe ce se bazează asocierile d intre fructele ingrediente pe care le recomandați?  Mere+pere, portocale+lămâi, banane+miere.  Nu, zău aşa, melanjul ar trebui să aibă o logică. În cazul ăsta, mă tem că nu se întrevede una! D iscuția ar putea continua. Îmi cer scuze,  poate există şi o parte bună a articolului, dar...  Mai documentați-vă?!? (Lucra ți în domeniu?) mesaj anonim         I thought I saw upon the stair, A little man who wasn’t there. He wasn’t there again today. Oh, how I wish he’d go away.                    Anonymous Nursery Rhyme III Du-te şi pune apa la fiert. Să mai povestim. Cum a doua zi n-am putut sta locului şi  m-am angajat în publicitate. Pe un contract de trei luni  care include brief-uri, mâncarea  de la catering, cu gust de zăpadă, nesul la pliculeț, luat de la metrou, preparat cu apa fierbinte din dozator să mă țină trează până la

Mâine la ora 11 o să fiu la Muzeul Național al Literaturii Române (București), la o întâlnire cu copiii, să citesc din "Ce văd dragonii" și să povestesc un pic despre Izma, Omăt, Bruma, Mugur, dragonul Smoc-gălbui și Spaimele statui. Va modera Vasile Ernu. Mai multe detalii aici . Sunt chiar nerăbdătoare - și, ca la fiecare contact cu publicul, de mână cu spaimele - să le citesc din "Ce văd dragonii", mai ales pentru că feedback-ul a fost puțin până acum și nu prea sunt lămurită ce e cu ea pe lumea asta. Am avut lansarea anul ăsta la Bookfest, apoi, în Săptămâna Altfel, am fost la o școală din București, unde învață fata Cristinei Ispas, și atunci le-am citit din carte un fragment din capitolul "Aligatorul poet" și copiii au râs, iar eu m-am bucurat.                     Apoi am stat de vorbă pe îndelete și am și făcut pe loc un exercițiu de imaginație. Pe urmă, în iunie, am fost la Timișoara, la Librăria La două bufnițe, unde tot așa, am citit

Am reușit să citesc, în sfârșit, "The haunting of Hill House" (1959), de Shirley Jackson. Pfuai, cum e cartea asta cu începutul ei minunat. ❤  Ce atmosferă a construit în ea Shirley Jackson, cum te apucă groaza chiar fără să ți se arate ceva groaznic, numai pentru că personajele sunt deja îngrozite. Pentru că omul are câteva super puteri de a modifica realitatea, iar una dintre ele este frica. Și cât de mult mi-a plăcut să fac o paralelă cu scenariul serialului, să înțeleg cum au făcut personajele (și să facă parte din aceeași familie, pentru că în carte sunt niște oameni care nu se cunosc și care ajung să petreacă mai mult de o săptămână în Hill House) și poveștile, cum au explorat cartea și cum au dus mai departe materialul, într-o interpretare originală. Am găsit în carte și o scenă care poate fi clar interpretată ca paralizie în timpul somnului (o temă a serialului). Am găsit multe alte scene și idei pe care le văzusem deja în serial, mult schimbate, chiar ș

Locul tău e aici, a auzit gândacul și, când s-a uitat în sus, a văzut doi ochi apropiați, parcă făcuți cu răutate, să vadă numai ce este. Se uita în jurul lui și se gândea că-l prinsese pe Dumnezeu nepregătit. Păi așa îi prezenta realitatea? Doamne, a zis gândacul, de ce nu m-ai înghițit? Apoi s-a simțit luat pe sus. Cred că sunt între degetele lui, a zis și apoi s-a cumințit. (Din volumul „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, Cartea Românească, 2017)

                        📷 Diana Iepure Vineri, la ora 21, pe terasa clădirii Magheru One, la penultima nocturnă de poezie, a venit multă lume și atmosfera a fost super. ARCENii au citit poezii de-ale mele, din "Frumusețea bărbatului căsătorit" (Vinea, 2009) și din "Dar noi suntem oameni obișnuiți" (Cartea Românească, 2017), și de-ale lui Cosmin Perța.                       📷 Daniela Luca Mi-a plăcut foarte, foarte mult cum au citit și le mulțumesc pentru invitație și pentru starea pe care mi-a adus-o lectura lor. Apoi am citit și noi, invitații, câte trei poezii - eu din "Dar noi suntem oameni obișnuiți", Cosmin din "Cântec de leagăn pentru generația mea" (Paralela 45, 2018).                       📷 Daniela Luca Daniela Luca a și filmat lectura mea și a lui Cosmin - și m-am bucurat și îi mulțumesc. Poate fi văzută pe Facebook, aici . Pe urmă,  ARCENii ne-au pus întrebări despre începuturi, când și cum ne-am apucat de scris,

Vineri, 6 septembrie, de la ora 21, eu și Cosmin Perța o să citim la penultima nocturnă de poezie ARCEN (Magheru One,  București). Mai multe detalii aici . O să citesc și poezii mai noi și cred că o să le încep cu „ Nu mă pune la inimă, am suflet tare ”, scrisă în 2017, după volumul „Dar noi suntem oameni obișnuiți” (Cartea Românească, 2017). Poezia asta a însemnat începutul unui nou volum - monologul unui om îndreptat spre un dumnezeu. Pentru că mă apucasem de citit Biblia în întregime (și încă nu am terminat-o). Și, mai ales, pentru că după ce am terminat de scris „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, mi-am spus bun, e gata cartea, am controlat emoția în scris, dar pe mine tot mă doare. Și cum poți ilustra mai bine durerea și singurătatea pe care ți-o aduce, decât vorbindu-i cuiva care nu te aude? Și un feedback care m-a bucurat foarte tare: "Cine locuiește la subsol" (proză scurtă, Paralela 45, 2018) a apărut săptămâna asta în "Libertatea", la rubrica Recoman

Aveam un teanc de cărți pregătite pentru vacanță, dar nu am reușit să citesc prea mult din el, pentru că am devenit fermecată de seria de cărți The Witcher. Chiar nu-mi propusesem să le termin în vacanța asta, am vrut să mai citesc un volum, două, să mai fac o pauză și tot așa, că am timp destul până la iarnă, când începe serialul. Acum sunt la ultimul volum din serie, ”The lady of the lake”. Și mai am unul care nu face parte din serie și îl are ca personaj principal pe Geralt, ”Season of storms”. Despre primele două cărți de povestiri din serie am mai scris aici . Mai mult despre prima, de fapt. Mi-a plăcut mult "The last wish", dar preferata mea e "Sword of destiny", povestirile sunt și mai bine construite. Și apoi am început romanele. După ce am citit "Blood of elves" am zis OK. Nu e wow, dar merge. După "Time of contempt", mi-am zis așa amărâtă: nu mai merge, prea fragmentat, Andrei Sapkowski pare că e concentrat prea mult pe tehnică,

     Țarcurile imită pe cât posibil habitatul natural al fiecărui animal. Cuşca se foloseşte drept sufragerie sau dormitor, adesea chiar birou.      Fetele şi-au ales cuşca şi țarcul din mijloc, copacii de-aici au ramuri solide pe care locatarii anteriori stăteau tolăniți la soare toată ziua. Toate cuștile au ceas deşteptător. Şi, pentru că amândouă dorm acum, să ne apropiem cu ochi uriaşi de tarsieri. Una are părul roşu, ondulat şi obrajii pufoși. Dacă i-ar mângâia cineva fața, n-ar face decât să-i întindă şi mai mult lacrimile. Cealaltă are părul alb, strălucitor şi ochii de o culoare albastră, sticloasă, două globulețe cu câte un castel cochet în pupilă. Acum să-i închidem ochii. Nu e bine să te uiți atât de mult în visele cuiva. Dacă trezeşti pe cineva brusc dintr-un vis, nu mai găseşte drumul înapoi decât prin psihoterapie. Și nici atunci nu are garanția că se întoarce acasă. E foarte posibil să rămână blocat la jumătatea drumului. Să lăsăm, deci, fetele să doarmă.