Skip to main content

Posts

Jurnalul tatălui meu

Mi-am luat inima în dinți și am citit jurnalul în care tatăl meu  a început să scrie la două luni după ce i s-a pus diagnosticul de leucemie (în 2012). Se termină cu internarea pentru transplant și rămâne să căutăm dacă mai există vreun caiet. După transplantul medular, făcut în 2013, urma să mai trăiască doi ani.
Mi-a fost greu să-i descifrez scrisul mic și chinuit, unele cuvinte încă îmi scapă. De multe ori mi s-a strâns inima, dar de mult mai multe ori m-am prăpădit de râs. Face niște portrete superbe ale colegilor de salon, transcrie discuțiile lor și descrie scene cărora gravitatea (de exemplu, grija absolută a bolnavului pentru propriul corp) le dă un umor absurd.

Vocea pe care am ascultat-o e chiar cea pe care o așteptam: vocea unui om hipersensibil, care se apără cu înverșunare cu rațiune și luciditate. Nu, nu am fost șocată de vocea lui.
M-a cutremurat fragmentul în care descrie cum se vede în oglindă,  o descriere foarte asemănătoare cu cea făcută de mine în volum, că îl po…
Recent posts

Lectura de la Institutul Blecher

Pe 3 septembrie am citit la Institutul Blecher poeme din "Dar noi suntem oameni obişnuiţi" (Editura Cartea Românească, 2017) şi apoi am răspuns la întrebările lui Claudiu Komartin. Am verificat, bubuiala inimii mele nu se aude.

Bucuria scrisului

Am avut niște zile foarte rele, pe care le-am trecut scriind la romanul pentru copii. Cand n-am putut scrie la laptop, am scris în cap, fără oprire. Abia noaptea mi se stingea creierul. În zilele astea, am ajuns să-mi cumpăr o pastă de dinți convinsă fiind că fix asta folosesc eu, am așteptat răspunsuri la mesaje pe care le trimisesem in minte și câte și câte mai grozavii, cea mai cruntă fiind că m-am îndoit de mine zilnic, de o mie de ori, de dimineață până seara când,  punând capul pe pernă,  îmi spuneam Ăsta e. Dimineața o lua, de la capăt. Pentru că mi-am promis că nu mai pierd timpul.
Am scris cu atâta înverșunare că aseară,  pe la miezul nopții,  mi-am dat seama că l-am terminat. Si m-am bucurat atât de tare ca n-am mai putut adormi cel puțin doua ore, perpelindu-ma de pe o parte pe alta.
Iar astăzi mă simt minunat! Răul se-aude foarte slab, ca un bâzâit în fundal. Am scris un roman! Am terminat una dintre cărțile pe care le târâi după mine de ani și ani de zile. Am scris, în s…

Nu mă pune la inimă, am suflet tare

Sunt un om rupt, Doamne. Oamenii rupţi nu-şi pot ţine
promisiunile. Promisiunile sunt continue.

Sunt un om strivit. Oamenii striviţi nu se uită
cu încredere la faţa ta. Faţa ta e plină de ei.

Nu ştiu ce ţi-am făcut, dar îți cer iertare
în fiecare noapte, după ce beau

un ibric de ceai de sunătoare. Sar din pat
când aud vaietul prelung al camioanelor.

Sunt un om legat, dar cu viaţă
fragmentată. Răul mă găseşte uşor. M-apucă
strâns de ceafă şi mă pune să mă uit la diferite cadre din viaţa mea sau a altora. Pentru tine
e totuna. În primul, o vacă şi un urs stau faţă în faţă, băgaţi până la gât în apă. În al doilea, ursul
o îmbrăţişează. Apoi o sărută pasional. Cu ochii deschişi, vaca i se abandonează. În ultimul cadru, ursul,
la fel de tandru, ridică deasupra apei capul vacii retezat. De ce mă-ncerci? Ştii unde sunt:
la masă, îi pun fiului meu castronul în faţă, mă aşez, iau supă cu linguriţa şi suflu în ea

cu puterea ta. E unul dintre cadrele în care sunt folositoare. Dar iată că, în următorul, îmi …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

O lume cu zei, dar fără ei

Ani de zile am refuzat să mă uit la serialul "Game of Thrones", pentru că, dacă se uită atâta lume la el, mă gândeam eu, ca un poet romantic, nu poate să fie decât o porcărie.
Ce bine că m-am înșelat!

După ce am terminat "Penny Dreadful", m-am uitat golită la "Stranger Things", care ar fi putut să fie foarte bun dacă n-as fi suferit eu atâta după Penny Dreadful. În orice caz, e un serial frumos. Are un sezon deocamdată, dar, după ce-l vezi, ți se face frică de pereți.

Ei, și apoi, într-o seară, mi-a venit în minte, din senin, Game of Thrones. Nu-mi place să am prejudecăți, așa că,  în seara aia, mi-am spus că a venit timpul să văd despre ce e vorba.
M-a cucerit imediat vizual pentru că pădurile de dincolo de Zid, prin care umblă White Walkers, uriași,  mamuți și alte creaturi amenințătoare,  cum ar fi oamenii, semănau mult cu Skyrim, jocul meu preferat pe calculator, pe care o să-l iubesc toată viața.
Am descoperit apoi alte asemănări,  mult mai solide, …

Luminiş

Am ţinut neapărat să scriu aici mai mult despre ziua de duminică, pentru că a fost una foarte bună.
Am fost la Sinaia, unde am vizitat expoziția de machete cu trenulețe din gară.
Fiul meu a fost foarte impresionat de trenulețele în mișcare, iar noi, de scenele din viață realizate în cel mai mic detaliu.
Am văzut un omuleț bătând covorul (chiar i se mișca brațul), o fântână arteziană din care părea că țâșnește apă, o femeie sprijinindu-se într-o mătură, în ușa unui bloc, un schior cu capul în zăpadă, o lopată și o găleată lângă o casă - mici, mici de tot, că ți se strângea inima de uimire -, o înmormântare lângă o nuntă, așa cum se întâmplă, și multe, multe altele.
Mi-am adus aminte de Wayward Pines (mai ales de intro), un serial care mi-a plăcut foarte mult până când a ajuns la povestea cu clonele.






Și există și un spațiu de joacă pentru copii.
Și cărți de cumpărat, și cafea de băut. Foarte mult m-am bucurat.

Apoi am vizitat Vila Luminiş, Casa Memorială George Enescu, unde eu am prim…