Diana Geacăr

Cineva trăieşte într-o peşteră unde-şi roade degetele de la picioare, atâta ştiu. Cineva mic trăieşte sub un tufiş unde-şi turteşte o Coca-Cola goală de stomacul flămând şi umflat, atâta ştiu. Unei maimuțe i s-au tăiat mâinile pentru un experiment medical, iar ghearele ei au vărsat lacrimi. Atâta ştiu. Ştiu că totul se reduce la mâini. Din dulceața amară a atingerii apare dragostea, ca micul dejun. În fața oraşului care le-a abandonat, ies mâini dintr-o mulțime de case, din baruri şi din magazine, ca un şir subțire de furnici. Am fost abandonată aici, sub stele ofilite, fără pantofi sau curea, am sunat la Rescue Inc. – acea demodată linie de asistență – și nu mi-a răspuns nimeni. Eram doar eu cu buzele mele – atinge-le, cu ochii mei nătângi – atinge-i, cu restul corpului desfășurat în jos – atinge-l, cu nările, umerii, sânii,

Spun asta chiar de la început, atât de entuziasmată sunt: Lydia Davis e extraordinară. Îmi vine să-i citesc prozele scurte pe nerăsuflate; în același timp, nu vreau să termin cartea prea repede, îmi provoacă o mare plăcere, parcă îi simt gustul. În plus, după fiecare proză scurtă citită, trebuie să fac o pauză să-i pun piesele în ordine. Cred că după prima proză am început să mă întreb unde să o încadrez pe scriitoarea asta minunată. Lângă cine să o pun eu? Nu i-am găsit locul nici acum. E unică. Kafka este scriitorul care a influențat-o cel mai mult, am citit într-un articol că a spus ea asta. Da, se simt în unele proze absurdul și umorul kafkian, dar foarte subtil, pentru că sunt perfect asimilate în stilul limpede, concentrat și mult cuprinzător, lovitor în moalele capului, de care sunt eu îndrăgostită, al prozei americane. Prozele ei scurte și foarte scurte, uneori de câteva rânduri, nu sunt despre întâmplări, ci despre oameni surprinși într-o anumită stare. De exemplu,

Luna trecută, când am fost la Festivalul de literatură Discuția secretă de la Arad, după ce am ajuns acolo, i-am auzit pe mulți invitați vorbind cu mult entuziasm despre lectura scriitoarei de etnie maghiară Evelin   Márton,  care citise cu o seară în urmă un fragment din romanul "Nopțile salamandrelor" (Editura Curtea Veche, 2017, trad. în limba română de Kocsic Francisko). Am căutat atunci fragmentul în revista festivalului, mi-a plăcut foarte mult, iar după ce am ajuns acasă, mi-am comandat cartea. Personalitatea lui Anwar, protagonista romanului, mi-a amintit cumva de Camille Preaker, din romanul Sharp Objects, de Gillian Flynn ❤. Au meserii din același domeniu, Camille e reporter, cum ziceam, iar Anwar e realizatoare de emisiuni radio și scriitoare. Abuzurile din trecut le-au împins pe amândouă spre o viață îndoită cu mult alcool (și cu droguri, în cazul lui Anwar). Amândouă sunt oameni care trăiesc în hău, uitându-se de acolo la lume și la viață. Și orice li s-

după-amiază de septembrie am ajuns din nou la capătul cercului. în septembrie iarăși. cad frunze din nou și par a nu mai ajunge pe pământ niciodată. trec elicoptere spre sud vine toamna acum îmi amintesc pe bancă în parcul mitropoliei că suntem colecții de imagini cum spunea careva. colecția mea e lumea văzută cu spaimă. acum când n-am ce mai face n-am cum mai schimba ceva spaima s-a înrădăcinat bine de tot a intrat de șapte ori în compoziția celulelor mele. aș vrea să se oprească cineva pe bancă în parcul mitropoliei poate tu. îți țin un loc și o țigară-ți țin căci mi se face frig iar tu care dai foaia poate nimerești pe aici cât e încă aprinsă george geacăr (3 februarie 1953 - 7 iulie 2015) Din volumul "zoom. gaura de vierme", de george geacăr, Casa de Pariuri Literare, 2013