Diana Geacăr

Oamenii se concentrează asupra mea, atât cei de pe scaune cât şi cei atârnați de bară. Am adormit iar în metrou cu ochii deschişi. Nu ştiu cum să încep. Cu ce vă vine în minte. Nu pot să-i mai ascult, nu pot să mai citesc. Nu pot să le răspund. Adică sunteți în căutarea propriului discurs? Stau cu ei la masă nemişcată, fețele lor rânjesc la mine. Dimineața mă trezesc cu vânătăi şi urme de dinți şi înțepături de ac pe brațe şi pe coapse. Adică aveți nevoie de cineva să vă îngrijească? Îngrozitor că ei nici măcar nu ştiu cât sunt de trişti că nu pot scăpa de aceste reacții sociale automate. Dragostea. Vorbesc atât de mult, vorbesc atât de mult, dar numai eu îi văd cum sunt, atât de mult. Nici unul nu se opreşte să mă scoată de aici. Mi-au spus că sunt prea detaşată, am demisionat – proiectele nu au legătură cu mine. Pot să vă plătesc data viitoare? Şi povestea din care nu mai ies mă umileşte, nu vreau să mai particip la conspirația asta. Oamenii pot s

şi înființă o grădină zoologică - bucolică  fireşte cam paradis cam puşcărie cam melancolică. R. Queneau,  Geneza unei grădini zoologice E vremea actelor de curaj: urc singură în Turnul Chindiei - treptele scârțâie înaintea şi în urma mea – dau târcoale în jurul lacului, vizitez Grădina Zoologică. Să bag mâna în cuşca tigrului? E vremea actelor de curaj! Aş putea lucra aici. Sau să-mi caut un bărbat? N-am adus de mâncare pentru maimuţe - oricum, sunt pline cu pufuleţi, chipsuri şi floricele. Târgoviştea e plină de copii, dar pavianul cu mantie îşi menține erecția. Nu mai cunosc pe nimeni pe-aici. Iezii de la care-mi luam la revedere cu un smoc de iarbă probabil c-au murit demult. M-apropii de măgar şi-l întreb dacă se simte singur. Întotdeauna mi-au plăcut orele de biologie. Citesc în CV-ul gâştei Nilului că-şi alege partenerul pentru toată viața. Într-adevăr, e vremea actelor de curaj. Cineva a scris pe uşa bizonului: W.C. Mă-ntorc la maimuţe. Pavia