Diana Geacăr

Cu mulți ani în urma, am ajuns în stare foarte gravă la camera de urgențe a unui spital. După ce am fost întinsă pe pat, m-am uitat în jur, la bătrânii care horcaiau.  Ultimul meu gând a fost: „Doamne, cum am ajuns." Aveam douăzeci de ani și doctorii nu știau dacă mai prind dimineața. Apoi a venit intunericul din care am ieșit de puține ori și doar pentru o clipă, când eram trasă de pe o targă pe alta și când am simțit masa rece a tomografului. M-am trezit după o zi sau două - operată. Tata mi-a spus mai târziu că un timp m-am zbătut ca un animal. Nu am văzut nicio lumină, nimic. Mulți ani de atunci am purtat război cu mine, cu lumea, cu Dumnezeu, văzând că poți muri uite așa - poc! -, și crezând că dincolo nu e nimic. După mai bine de zece ani, tatăl meu, care făcuse deja transplantul medular, a fost operat de urgență la stomac. Tot inconștient. S-a mai trezit după o săptămână. În timpul ăsta, s-a zbătut legat de pat, cu ochii deschiși, tulburi. Gemea și icnea ca un animal

Eu, gata să adorm, mulțumită că am găsit idei pentru meniul și joaca cu copilul din ziua următoare. Mintea mea: Pst. Pst. Auzi, ai început tu un roman mai demult. Fii atenta, am niște idei: am văzut limpede personajele, știu ce trebuie să li se întâmple, știu și cum se termină povestea. Eu (întorcându-mă pe partea cealaltă): ... Ea: Ai terminat romanul pentru copii? Vezi că apoi trebuie să te ocupi de volumul de proză scurtă. Am multe idei pe care trebuie să le scrii. Eu (cu fața în pernă): ... Ea: Și cu blogul ce-ai de gând? Ai zis că scrii despre cartea lui Giuseppe Berto. N-ai terminat-o. Nu degeaba se numește „Răul ascuns”. Te amuza stilul, râdeai și te minunai, dar ți-a sfredelit creierul până când l-a adus în pragul unui atac de panică. Și nu ți-l permiți. Mai scrie despre cărți pentru copii. Fii atentă, ți-am făcut o listă. Eu (cu ochii în tavan): ... Ea: Și am o idee și pentru următorul tău volum de poezie. Și mai am idei pentru niște poeme în engleză. Hai să le

Ieri s-au făcut trei ani de când a murit Robin Williams. Îmi amintesc că m-am trezit dimineața și am aflat că s-a sinucis. Poate că lucrurile nu s-au întâmplat chiar așa, adică, poate că nu am aflat chiar dimineața, dar asta își amintește mintea mea. Am plâns în ziua aia, repetându-mi întruna în minte „O, captain! My captain!”, titlul unei poezii de Walt Whitman, pe care, în filmul „Dead Poets Society”, îl recită elevii, urcându-se pe bănci, pentru a-și susține profesorul (R.W.). Am plâns pentru că m-a dărâmat gândul că un om atât de minunat, pe care îl simțeam foarte apropiat, ca pe un membru al familiei, a făcut asta, și mai ales într-un asemenea mod, pe care nu vreau să-l amintesc, deci cu atâta înverșunare. Nu am timp să scriu acum despre filmele mele preferate cu el, dar pot să spun că pe atunci mă uitam la „The Crazy Ones”, un serial de comedie foarte bun. Voiam neapărat să scriu despre el, oricât de puțin, pentru că ieri, până să aflu că s-au împlinit trei ani de la moar

Aseară am terminat "Penny Dreadful", cel mai frumos și mai deștept serial despre natura umană. " I just love monsters. I've always loved monsters. When I was a kid I built models in my bedroom and I watched horror movies and read horror comic books; I've always loved monsters. Only as I've grown up have I realized that the affection I have for them is a kinship, " a spus John Logan, creatorul serialului, într-un  interviu , intrând în mintea mea. A fost o mare bucurie să-l descopăr. A fost mai mult decât bucurie. A fost ceva ce simți numai când te trezești dimineața si descoperi că Moș Crăciun ti-a adus exact ce ti-ai dorit (de unde o fi știut?), sau 2ca a venit vacanța. Și am simțit asta la fiecare episod. Am văzut, aproape în fiecare seară, în afară de zilele în care am fost plecați, câte două episoade, rareori numai unul, și tot nu-mi era de ajuns. Toți actorii sunt superbi și îngrozitor de buni. Persoanajele mele preferate sunt: Dorian