O voce cavernoasă, dar limpede, de vrăjitoare, asta auzeam în minte în timp ce citeam "Tribar" (Editura Nemira, 2018, colecția Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean), cel mai recent volum al Andrei Rotaru, o voce care nu te invită la un dialog despre lucrurile văzute și nevăzute, ci îți spune, indirect, dar clar, că ăsta e singurul drum și că nu există salvare: "tot ce e aici e vechi. vremea ta a trecut. odihnește-te." (...) "cu eforturi pe care zi de zi le încurajez, într-o zi vom fi îmbătrânit. " Corpul adultului, făcut din citate, fragmente de poezie și proză (Novalis, Anne Carson, Adonis, Aldous Huxley, Susan Howe, Heinrich Bill, Ludwig Wittgenstein, Philip Roth și alții) e pus tot timpul în comparație cu corpul copilului, real, cu simțurile intacte, dar lipsit de libertate. Nu e vorba despre o recuperare a copilăriei, a vreunui timp al fericirii, în niciun caz, e pur și simplu o înregistrare a evoluției. "miroase aerul, e noapte. ad
Despre scris, cărți, viață şi alte jocuri video