Diana Geacăr

           Trebuie să o spun încă de la început: îl ador pe Peter Ackroyd . Îi ador ingeniozitatea, creativitatea, umorul serios, poezia a scunsă în proză , felul în care potriveşte cuvintele, ajungând la un limbaj neaşteptat, felul   în care împleteşte faptele reale cu fantezia, burlescul, grozăviile care înnoadă şi deznoadă firul epic. I-am citit Hawksmoor (1985, roman cu dou ă planuri tempor ale : unul în secolul XVIII, în care  arhitectul satanist Nicholas D yer construieşt e în Londra câteva biserici , aducând f iecăreia o jertfă umană, şi al doilea în anii 80, în care detectivul Hawksmoor investighează  nişte crime care se petrec exact în aceleaşi locuri) , Dan Leno and the Limehouse Golem (1994, roman; un portret al Londrei din epoca victoriană, în mijlocul căruia se află un thriller, în care personaje istorice reale - actorul de comedie Dan Leno, Karl Marx şi George Gissing -, ajung să fie acuzate de nişte crime) , The Last Testament of Oscar Wilde (1983,

Până acum, nu am reușit să mă apropii prea mult de ea, pentru că tot timpul m-am lovit de vocea pe care o simțeam rece, parcă lipsită de emoție. Dar îi simțeam forța scrisului și puterea de construcție,  iar ele mă făceau să-mi doresc să o cunosc mai bine, să-i citesc mai multe cărți. Mi-a plăcut "Sfâșierea cerului" și, mai mult decât ea, trilogia pentru adolescenți "Cronicile Ținuturilor din Apus", pentru că m-a învățat să fiu mai atentă la voci și că e greu să construiești o voce de băiat,  deși pare ușor. (Și pentru că mă facea să mă gândesc la Skyrim pe timp de vară, de.) Și am mai citit "Mâna stângă a întunericului" de Ursula K. Le Guin (21 octombrie 1929 - 22 ianuarie 2018), din care mi-am amintit că am pus anul trecut pe Fb fragmentul ăsta superb: "Primul Mobil, dacă va fi trimis, trebuie avertizat că orgoliul îi va fi serios afectat, dacă nu este foarte stăpân pe sine sau senil. Un bărbat dorește să i se accepte virilitatea, o femeie

They say the world was built for two Only worth living if somebody is loving you .  (Lana Del Rey, Video games) Dumnezeu : De zeci de ani, o balenă străbate oceanul și cântă singură. Mulți oameni au trimis e-mailuri cercetătorilor care au descoperit-o, întrebându-i de ce nu fac ceva să o ajute. Majoritatea sunt femei. Lăuza : Corpul îmi tremură de frig sau de foame.  Sau pentru că a schimbat realitatea. Câinii mei și  pisoiul nu mă recunosc. Am burta moale ca a unui mamifer subacvatic, doar că a mea a fost despicată deja. Au scos ce era important și au înghesuit măruntaiele. Abia am venit de la spital, dar rudele mișună prin casa mea, altele sunt pe drum. Să aibă copilul tot ce-i trebuie. De câte ori plânge de foame, până străbat eu holul, au și ajuns la el, să mi-l ia în brațe, să-i cânte și să-l plimbe cât mai departe de mine. Mă întind pe pat, îmi desfac sutienul și sper să-i fiu de ajuns. Dumnezeu : Pentru urechea u

Astăzi am ajuns la 34 de ani și tot ce știu în plus este că era ceva de știut. Trăiesc într-un bob de strugure, la marginea lumii, împingând cu umărul în el, în direcția opusă, ca să nu se răstoarne, trăgând zdravan de o sfoară legată de soare, ca să nu-l las să coboare. Lumina aurie, topită, îmbracă blocurile, casele, copacii și  oamenii, cărora le zâmbesc strâmb în asfințit. Știu că n-are niciun rost să-i întreb dacă și ei s-au pierdut, pentru că le văd măruntaiele. Văd mecanismele interioare ale lumii și ale oamenilor. Mi-a fost dată vederea asta specială, dar nu am nicio putere în afară de scris. Pierd tot mai des lupta cu "câinele turbat pe care îl găzduiesc în inimă", cum zice Pablo Neruda. Cândva, poate în copilărie, am adăpostit în creier un pui de lup, care, de-a lungul timpului, mi-a rupt cu colții din creier, bucată cu bucată, până s-a împlinit, iar acum urlă zi și noapte, cu botul însângerat. Urlă de foame. Mă iau la trântă și cu el. Sub soarele mereu în as

În timp ce ne întorceam de la plimbare, un bărbat în vârstă s-a oprit în fața mea și a fiului meu. I-a zâmbit lui, apoi i-a cerut să-i dea mânuța să i-o pupe. Am intervenit imediat și am spus nu. Dezamăgit,  pe un ton de reproș, bărbatul i-a zis fiului meu, care își lăsase mâna jos: "A, nu te lasă mamica." Avea o problemă evidentă  (cu alcoolul sau cu mintea, sau cu amândouă),  dar putea să nu aibă niciuna. Că nu era prima dată când străini, chiar femei în vârstă, bunicuțe simpatice, i-au cerut să-i pupe mânuța. Așa că, după ce a plecat, am avut, pentru prima oară, o mică discuție despre străin cu fiul meu, care va trebui dezvoltată în timp, iar eu am început să mă gândesc din nou la pornirea asta care mă scoate din minți. Primul lucru pe care l-am observat când am devenit mamă a fost că toată lumea (rude, vecini, chiar și străini, dar ei sunt ușor de refuzat) vrea să atingă copilul. De la "Dă-mi-l și mie să-l țin", până la a-i aranja hainele sau părul. Un tim

Frumusețea bărbatului căsătorit , Editura Vinea, 2009