Skip to main content

XIV


Oamenii se concentrează asupra mea,
atât cei de pe scaune cât şi cei atârnați
de bară. Am adormit iar în metrou
cu ochii deschişi.

 Nu ştiu cum să încep.
Cu ce vă vine în minte.
Nu pot să-i mai ascult, nu pot să mai citesc.
Nu pot să le răspund.
Adică
sunteți în căutarea propriului discurs?
Stau cu ei la masă nemişcată, fețele lor
rânjesc la mine. Dimineața
mă trezesc cu vânătăi şi urme de dinți şi
înțepături de ac pe brațe şi pe coapse.
Adică
aveți nevoie de cineva să vă îngrijească?
Îngrozitor
că ei nici măcar nu ştiu
cât sunt de trişti că nu pot scăpa
de aceste reacții sociale automate.
Dragostea. Vorbesc atât de mult,
vorbesc atât de mult,
dar numai eu îi văd cum sunt,
atât de mult. Nici unul
nu se opreşte să mă scoată de aici.

 Mi-au spus
că sunt prea detaşată,
am demisionat – proiectele nu au legătură
cu mine. Pot să vă plătesc
data viitoare? Şi povestea din care nu mai ies
mă umileşte, nu vreau
să mai particip la conspirația asta.
Oamenii pot să trăiască şi singuri.
Eu nu mai simt chiar nimic
nimic fizic nu mai are niciun sens
Adică
sunteți în căutarea propriului discurs?
sunt prea obosită ca să mai fiu tristă
Adică
Sunteți în căutarea propriului discurs?
(Din "Frumusețea bărbatului căsătorit", Editura Vinea, 2009)

Labels:

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt
Post a Comment
Read more

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,
1 comment
Read more

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe).  I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”,  Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife:  Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer”  (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009).  Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că
Post a Comment
Read more