Skip to main content

Cel mai frumos serial

Aseara am terminat Penny Dreadful, cel mai frumos si mai destept serial despre natura umana, si astazi lumea mi se pare mai mica.
"I just love monsters. I've always loved monsters. When I was a kid I built models in my bedroom and I watched horror movies and read horror comic books; I've always loved monsters. Only as I've grown up have I realized that the affection I have for them is a kinship, " spus John Logan, creatorul serialului, intr-un interviu, intrand in mintea mea.

A fost o mare bucurie sa-l descopar. A fost mai mult decat bucurie. A fost ceva ce simti numai cand te trezesti dimineata si descoperi ca Mos Craciun ti-a adus exact ce ti-ai dorit (de unde o fi stiut?), sau ca a venit vacanta.
Si am simtit asta la fiecare episod.
Am vazut, aproape in fiecare seara, in afara de zilele in care am fost plecati, cate doua episoade, rareori numai unul, si tot nu-mi era de ajuns.

Toti actorii sunt superbi si ingrozitor de buni, dar preferatii mei sunt: Reeve Carney, pentru care parca a fost creat personajul Dorian Gray, cu o infatisare de baietandru, dar cu o mare putere de seductie, care sugereaza faptul ca are tare multi ani de experienta, care se plictiseste si e dornic sa gaseasca noi "aventuri", adica experiente, care pot fi chiar si un joc de tenis, dar, de regula, oamenii sunt, iar pe cei care ii starnesc curiozitatea ii trateaza cu blandete, aproape uman, ajutandu-i sa se descopere; Eva Green (Vanessa Ives), frumoasa si blanda in preajma sufletelor ranite, ravasita, cu ochi nebuni, in fata demonilor sau cu ei inauntru.
Ei doi sunt in poza de la inceput.

Nu m-as mai oprit din scris daca as lua, pe rand, toate ideile din Penny Dreadful, pentru ca lucreaza cu multe idei mari despre natura umana - despre omul ca relatie bine-rau si despre alegere, despre umanul din monstri si monstruosul din oameni - si despre multe altele.

Ma tot gandesc de ceva timp la cele trei creaturi ale dr. Frankenstein, simt ca e o profunzime acolo, ca reprezinta ceva in relatie cu doctorul (creatorul), trei filozofii, cel putin: primul nascut, care isi ia singur, mai tarziu, numele poetului John Clare (ah, serialul e plin de poezie!), se fereste de oameni, pe care ii considera, din experientele sale, rai, crede ca viata e numai suferinta si isi uraste creatorul, pe care il considera responsabil pentru nefericirea lui, pentru ca l-a parasit la nastere (creatura s-a trezit tipand de durere, iar Frankenstein s-a speriat si a fugit pentru totdeauna); al doilea, care isi alege numele inca de la nastere, dar cu ajutorul doctorului, Proteus, invata foarte greu sa vorbeasca, e naiv si foarte sensibil, are incredere in creatorul lui, de care e foarte atasat (pe el, dr. Frankenstein l-a iubit foarte mult); al treilea "copil"e Lily, care isi recupereaza imediat limbajul si e foarte angelica la inceput, seducandu-si creatorul, care cunoaste, in sfarsit, fericirea si linistea, si parasindu-l apoi pentru a-si duce la capat planul de razbunare.

Ultima scena mi-a rupt inima: John Clare, ramas singur pentru ca a refuzat propunerea sotiei de a-si duce copilul mort la dr. Frankenstein ca sa-l readuca la viata, o cauta pe Vanessa Ives, asa cum mai facuse si altadata, cand avusese nevoie de un prieten caruia sa-i vorbeasca, si ii vede pe prietenii ei, imbracati in negru, ducand cosciugul la cimitir, ii urmeaza, ii asteapta sa plece, si apoi o plange si el, singur.

Totusi, nu m-a tulburat finalul, pe care incepusem deja sa-l conturez - tot citind articole pe net despre serial, ca sa-mi mai treaca dorul pana la venirea serii, am dat cu ochii de un titlu care vorbea despre moartea Vanessei-, dar m-au daramat doua monologuri: cel al lui Dorian Gray, vazand ca Lily, una dintre cele trei creaturi ale dr. Frankenstein, il paraseste pentru ca nu vrea sa-si duca viata eterna ca el, in nepasare, ii spune un pic speriat "O sa te intorci", iar apoi "Si eu o sa fiu tot aici", cateva cuvinte in care isi pune toata disperarea de nemuritor; si cel al lui Lily, creatura puternica si nemuritoare a dr. Frankenstein, prostituata in fosta viata, care vrea sa se razbune pentru tot ce i s-a intamplat atunci, cabalizandu-si furia impotriva barbatilor, o furie prost directionata, pentru ca vina e a unei conjuncturi care se numest3 viata, adunand in jur o mica armata de prostituate pe care le invata un stil furios de viata, asadar, monologul ei, din scena de la Spitalul Bedlam, in care ii povesteste lui Frankenstein ca in fosta viata a avut o fetita, ca se prostitua ca sa cumpere mancare, ca era nevoita sa o lase singura noaptea, plangand de singuratate in fata focului, ca intr-o noapte era atat de frig ca nici prostituatele nu indrazneau sa iasa, dar ea s-a dus, si-a gasit un client care, la sfarsit, in loc s-o plateasca,a lovit-o in tampla, lovitura care a aruncat-o la pamant. "De ce nu m-am ridicat?" se intreaba plangand. "Nu trebuia decat sa ma ridic. Ridica-te! Ridica-te!" striga disperata spre sine, plangand in hohote. S-a ridicat abia dimineata, iar cand a ajuns acasa, si-a gasit fetita, care avea un an, inghetata.
Billie Piper (Lily) a fost uimitoare.

Inainte de a ajunge la ele, m-a tulburat foarte tare episodul in care Vanesa i se alatura lui Dracula, dupa toata lupta impotriva lui si a lui Lucifer. Am vazut-o gasindu-si astfel linistea interioara si m-am gandit ca mesajul filmului este ca raul nu e chiar rau, ca oamenii l-au numit asa pentru ca nu-l inteleg, ca poate fi chiar un lucru bun daca il accepti in tine, iar ideea asta m-a ingrozit asa cum nicio scena si nicio imagine din serial nu a reusit sa o faca.
Din fericire, era un plan.

Comments

Popular posts from this blog

Scrisoare pentru tatăl meu

Acum doi ani, după-amiaza, am primit un telefon că inima ta s-a oprit. Bătuse multe ore singură, într-un corp inconștient, dar rămas cu ochii deschiși. Insistase destul.
L-am luat pe fiul meu în braţe şi am început să urlu în tăcere. Se poate urla şi aşa, am învăţat.
Te-ai supărat că n-am venit să te văd în ultima ta zi? Mi-au spus că tu nu mai eşti acolo, în ochii ăia tulburi.
M-ai fi auzit? Dar ce ți-aș fi putut spune? Că nu vreau să mori, dar că am ajuns să cred că e cea mai bună soluţie?
Te mai gândeai la ceva sau, când ai înțeles că mori, ai plecat pur și simplu? Ți-a fost frică?
După ce ne-a zdrobit vestea că ai leucemie, am început să ne ridicăm ușor-ușor, văzând că ședințele de chimioterapie merg bine și că, mai ales, au găsit imediat un donator compatibil imediat (sora ta). Cine s-ar fi gândit la norocul ăsta? Urma să mai trăiești cel puțin zece ani.
Dar apoi lucrurile au mers din rău în şi mai rău. Parcă ceva ţi se pusese împotrivă.

Se fac doi ani de când ai murit, iar eu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

Superputeri

Se poate trăi fără sex, dar nu și fără atingere, spune
o femeie cu piele zbârcită într-o emisiune despre

sănătate, în timp ce eu strâng rufele din balcon.
De când am născut, soțul meu a răcit

de câteva ori. Eu nici măcar o dată.
Primul lucru pe care îl fac dimineața este să

îmi pun verigheta pe deget. Trecerea de la pielea
perfectă a bebelușului la cea uzată a partenerului

e dificilă, spune femeia. Soțul meu îi zâmbește
copilului, apoi se duce în camera lui. Ploaia cade

în geamuri cu furia corpurilor disperate
să intre. Am văzut crocodili stând nemișcați

în apă în timp ce erau mângâiați
de om, monștri cu piele respingătoare,

lipsiți de puteri. Fiul meu, pe care îl țin aproape
tot timpul în brațe, întinde o mână din pat

și zice Aaa. Probabil vreo umbră
i-a atras atenția. Înlemnesc în prag, cu rufele la piept,

când îmi dau seama că îmi zâmbește mie. Primul lucru
pe care îl fac dimineața este să devin invizibilă.