Raiul meu este un conac îmbrăcat în iederă, cu terasă și grădină, în care eu beau cafea cu Sylvia Plath, Anne Sexton, Virginia Woolf, Katherine Mansfield, Raymond Carver, Truman Capote, J.D. Salinger, Ernest Hemingway, Terry Pratchett, Stephen Hawking, Philip Roth acum și mulți alții, care sunt deja acolo sau vor veni.
Cafeaua se face singură, e un soare blând tot timpul, grădina e plina de flori, copaci și animale liniștite, noi bârfim și râdem de ne trosnesc fălcile.
Legătura mea de prietenie cu Philip Roth: una dintre cărțile lui a fost primul cadou pe care i l-am făcut soțului meu, acum vreo 9 ani, pe când abia ne cunoșteam. Aflase despre el din articolele lui Radu Cosașu și voia să-l citească și așa ne-am apucat să-i citim câteva cărți împreună.
Unele nu apar în poză ("Viața mea de bărbat", "Animal pe moarte"), iar pe altele, dintre cele care apar, încă nu le-am citit ("Pastorala americană", "M-am măritat cu un comunist").
Legătură mea intimă cu Philip Roth: a scris undeva - și reformulez, fiindcă nu-mi amintesc citatul exact - că omul e convins că are o limită a suferinței, că nu poate suporta mai mult, dar vine un moment în care descoperă cu uimire că, uite, a putut, a depășit limita și nu s-a întâmplat nimic. A supraviețuit.
Dacă o bucățică din cărțile pe care le-am scris, sau din cele pe care sper să le pot scrie, o să pună umărul la legătura dintre oameni și o să dea curaj măcar unuia dintre ei atunci când simte că se destramă, eu m-aș simți mulțumită, printre hohote de râs, luând o gură de cafea fierbinte, dându-mi coate cu Truman Capote, acolo sus, în Conac.
Asta dacă mi-aș mai aminti cine am fost.
Comments
Post a Comment