În curând o să apară la Editura Tracus Arte „Poeme alese”, de Anne Sexton, în traducerea mea și a Cătălinei Matei.
Am descoperit poezia lui Anne Sexton pe când eram studentă și, de atunci, să o traduc a fost unul dintre visurile mele cele mai mari.
Pun aici un poem la care mă gândesc foarte des:
Furia galoșilor
Stau aliniați
în fața grădiniței,
negri, roșii, maro, toți
cu catarame de alamă.
Îți amintești când nu puteai
să-ți închei
galoșii,
să-ți legi șireturile
pantofilor
sau să-ți tai friptura?
Îți aminteşti lacrimile
care se prelingeau ca noroiul
după ce ai căzut de pe
tricicletă?
Îți amintește, bibanule,
când nu puteai să înoți
și cădeai pur și simplu în apă
ca o broască de piatră?
Lumea nu era
a ta.
Aparținea
oamenilor mari.
Sub patul tău
stătea lupul,
care își arunca umbra
când mașinile treceau pe stradă
noaptea.
Te-au făcut să renunți
la veioză,
la ursulețul de pluș
și la degetul cel mare.
O, galoșilor,
nu vă
amintiți
de mine,
cum vă smuceam în sus și-n jos
iarna, prin zăpadă?
O, deget mare,
vreau ceva de băut,
e întuneric.
Unde sunt oamenii mari?
Când o să ajung și eu ca ei,
să fac pași de uriaș
de dimineață până seara,
zi de zi,
fără să simt nimic?
Traducere de Diana Geacăr
Comments
Post a Comment