Skip to main content

Regina lumii salamandrelor


Luna trecută, când am fost la Festivalul de literatură Discuția secretă de la Arad, după ce am ajuns acolo, i-am auzit pe mulți invitați vorbind cu mult entuziasm despre lectura scriitoarei de etnie maghiară Evelin Márton, care citise cu o seară în urmă un fragment din romanul "Nopțile salamandrelor" (Editura Curtea Veche, 2017, trad. în limba română de Kocsic Francisko).
Am căutat atunci fragmentul în revista festivalului, mi-a plăcut foarte mult, iar după ce am ajuns acasă, mi-am comandat cartea.
Personalitatea lui Anwar, protagonista romanului, mi-a amintit cumva de Camille Preaker, din romanul Sharp Objects, de Gillian Flynn ❤.
Au meserii din același domeniu, Camille e reporter, cum ziceam, iar Anwar e realizatoare de emisiuni radio și scriitoare. Abuzurile din trecut le-au împins pe amândouă spre o viață îndoită cu mult alcool (și cu droguri, în cazul lui Anwar).
Amândouă sunt oameni care trăiesc în hău, uitându-se de acolo la lume și la viață. Și orice li s-ar mai întâmpla, plutesc, nu cad.

Bine, Anwar își analizează viața, rememorează scene din trecut și le studiază intens, folosind uneori fraze lungi, pe când Camille are un discurs controlat, ținut în frâu, de reporter, cu fraze scurte și tăioase. Multă informație în puține cuvinte. Emoții condensate.
Iar Anwar, spre deosebire de Camille, are o viață sentimentală - una încărcată și încurcată. Dintre poveștile ei de dragoste, cele mai intense sunt cu Kaigal, poetul tătar, și Milen, conducătorul grupului lor de prieteni, salamandrele, din care toți trei fac parte. Și formează împreună un triunghi amoros, pentru că și Kaigal și Milen au o relație.  Mai târziu, după ce trece printr-o operație, Anwar pleacă în Africa, spunând că vrea să se refacă, și apoi se căsătorește cu bărbatul misterios care a ajutat-o să ajungă acolo, Pilotul.

Anwar, de origine maghiaro-persană, s-a simțit străină cât a trăit în România (tema identității naționale apare de multe ori în carte), era mereu cu dor de ducă, dar când ajunge să trăiască în Africa simte bucuria de a aparține unui loc. Simte că și-a descoperit identitatea.
În Africa, Anwar începe să-și scrie povestea.

Fragmentul meu preferat e chiar cel pe care Evelin Márton l-a citit la Discuția secretă, despre povestea dintre Anwar și pescarul lipovean, mi se și cel mai bine construit, dar citatul meu preferat e din altă parte:

"Îmi amintesc că la zece ani am crezut că eu sunt prima care și-a dat seama că trupul și sufletul se pot separa. Într-atât de mult, încât pot să umble pe drumuri cu totul independente unul de celălalt și se întâlnesc numai în caz de boală, că sufletul îmbolnăvește întotdeauna trupul, și nu invers. Am crezut că sunt regina lumii."

Pe la a doua jumătate a romanului am avut senzația că e cam aglomerat de firele narative secundare și de temele multe pe care și le-a propus scriitoarea, dar am ales să alung impresia asta din minte și nici acum nu o să-i dau importanță, pentru că "Nopțile salamandrelor" e un roman bun, mi-a plăcut și îl recomand.

Comments

Popular posts from this blog

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cint...

S-a deschis cantina

Pițigoi sur ( Poecile palustris) , noul nostru musafir N-am mai scris de două luni pe aici, dar am mai făcut poze, am mai citit, mi-am mai descoperit o plăcere - să ascult podcasturi când mă duc să-l iau pe Filip de la școală, sau în drum spre job ori spre casă. Despre păsări, desigur. Am încercat vreo două până acum și m-am lipit de ”Nature centered”, realizat de John Schaust și Brian Cunningham: ” A podcast from Wild Birds Unlimited about feeding the birds and enjoying nature right in your own backyard. Relax, enjoy the birds, and stay Nature Centered.” Mă binedispune, cei doi vorbitori sunt amuzanți, dialogul lor e viu, lejer.  Î l găsiți aici și în aplicația Podbean, unde l-am descoperit eu. Am început cu podcastul ”The science of birds”, realizat de Ivan Phillipsen,  plin de informații  prezentate lejer, cu picături de umor. Am aflat multe lucruri interesante despre păsări, dar m-a îndepărtat un comentariu politic al vorbitorului, care, făcând  o comparație înt...

De Ziua Păsărilor

Am luat la rând pozele pe care le-am făcut în ultimele două săptămâni, cam așa, ca să pregătesc ceva frumos pentru 1 aprilie, de Ziua Păsărilor. Am aflat că Ziua Internațională a Păsărilor se sărbătorește pe 1 aprilie încă din anul 1906, când a fost adoptată "Convenția Internațională a Păsărilor", un document important, privind protejarea lor. Iată ce-am mai văzut eu: Cioară de semănătură (Corvus frugilegus) Își luase ceva dintr-un tomberon și a mâncat acolo sus, pe stâlp.  Am fotografiat-o în weekend, la mama pe geam.   Cioară de semănătură (Corvus frugilegus) Stăncuța e de la mine din cartier. Am pozat-o pentru că pur și simplu îmi plac stăncuțele. Asta stătea sus pe bloc, dar zilele ttrecute am avut ocazia să văd stăncuțe foarte de aproape. Chiar azi am văzut două mâncând boabe pentru câini. Coborau la pumnul de boabe lăsat de cineva unui câine, își luau o boabă și zburau în copac, pe o creangă. O țineau între gheare și o spărgeau cu ciocul și o mâncau. Stăncuță (Corvus mo...