Bruma a picat pe o bucată mare de muşchi, iar acum încearcă să-și scoată o crenguță din păr. Dintr-odată, se-aude un țipăt. Când mă apropii de ea, îmi dau seama că, de fapt, crenguța zbiară. Nu e o simplă crenguță, ci un omuleț-crenguță , care s-a încurcat în părul ei brunet şi încâlcit. Are capul în formă de frunză, corpul din crengi şi țipă de mama focului. — Foc?! zbiară omulețul-creangă. Să nu-mi dai foc! Îți spun tot ce ştiu! Îmi vine să râd când îi aud vocea atât de pițigăiată. Îl desprind uşor din părul prietenei mele, care a încremenit de frică, şi îl aşez în palma mea. Omulețul face o plecăciune. — Bună ziua, îi spun fără să mă gândesc la asta. — Degeaba, îmi zice el trist. Nu mai are niciun efect. Am încercat şi eu de multe ori. Bună ziua, bună seara... Degeaba spun asta, nu se mai întâmplă nimic. Lumina rămâne la fel. Abia atunci observ că, într-adevăr, lumina din jurul nostru e tot albăstruie și simt că e așa de multă vreme. Parcă suntem blocați în...
Despre scris, cărți, viață şi alte jocuri video