Diana Geacăr

Am mai făcut poze la geam, dar nu prea multe, zilele au fost foarte calde, iar pițigoii au venit tot mai rar, ba chiar deloc azi, sâmbătă, când scriu aici. Și mă bucur, așa și trebuie să fie. Eu am vrut să-i ajut în zilele f riguroase. Când se hotărăște primăvara să vină de tot, n-o să le mai pun deloc, cum este recomandat. Vor avea insecte, vor găsi suficientă hrană pe placul lor prin copaci. Chestia e că le făcusem provizii de semințe, dar nu-i nimic, o să apelez la ele dacă se întorc zilele friguroase. Am mai făcut, însă, poze din balcon sau în timpul drumurilor prin oraș. Doi pescăruși cu picioare galbene, o coțofană și luna de după-amiază:   O coțofană pe paratrăsnet: Cei doi pescăruși cu picioare galbene: Un guguștiuc din cartier: Erau vreo patru guguștiuci în ziua în care am făcut pozele, câte unul într-un copac. Când își lua unul zborul, îl urma și un altul, se plimbau prin aer, apoi unul se întorcea la copacul lui, altul țâșnea și îl însoțea pe celălalt în aer. M-am gândit...

Scatii (Spinus spinus) Scatiu femelă Ieri, după ce au plecat băieții mei la plimbare, adică soțul și fiul, am făcut un pic de muncă de redactare la volumul de poezie (opera completă) al tatălui meu - mama a făcut cea mai multă muncă, ea s-a ocupat să adune toate poeziile din volumele publicate, să caute altele, eu doar am transcris niște inedite și am mai aranjat documentul -, care o să apară în curând la Casa de pariuri literare, am dat fuga în balcon și am văzut numai frumuseți: Scatii, mulți scatii! Până acum văzusem unul singur la geam, o femelă, venise împreună cu pițigoii, am mai scris despre ea în postarea anterioară. Dar ieri tot auzeam piuială mare, ajunsesem să mă întreb dacă nu cumva s-au întors unele păsări migratoare, când îmi cobor aparatul, ce să văd, mulți, mulți scatii. I-am văzut și astăzi, o femelă - cine știe, poate aceeași - a venit chiar la pervaz împreună cu pițigoii. O coțofană care ciugulește dintr-o halcă de carne; mă tot întrebam de unde o fi șterpelit-o: Nou...

Cojocel (în stânga, mănâncă) și un prieten  Am reușit să scriu, câteva zile la rând măcar, în jurnal despre pițigoii care vin zilnic la geam, la semințe, poate de-asta am făcut o pauză așa de mare aici. Am scris în special despre Cojocel, pițigoiul mare pe care l-am botezat așa prin ianuarie, pentru că era singurul care își înfoia penele atât de mult, de parcă își trăgea cojocul pe el, și singurul care mânca numai pe pervaz, într-un colț. Uneori, în unele zile, mi se pare că îl văd iar, dar nu sunt sigură. Pițigoiul pe care îl cred eu acum Cojocel nu mai e mereu înfoiat și nu mai mănâncă doar pe pervaz. Mănâncă și în colțul din stânga, dar face și cum fac ceilalți, ia o sămânță și zboară într-un copac. Deci nu știu sigur dacă e sau nu prietenul meu, Cojocel, pe care luna trecută în auzeam bocănind la geam când se lăsa frigul și întunericul, după ce se retrăsese ceata de pițigoi. Singur-singurel. Ca aici, în ianuarie, pe la 15.30, când începea deja să se întunece și toți pițigoii pl...

"Sirina și alți monștri din Saad" (Casa de pariuri literare, 2021) are book trailer , minunat făcut de Paul Burcia. Cu un fragment din proza "Apă vie, apă moartă", vocea mea și unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am filmat anul trecut și pe care încă încerc să-l prind într-o poezie.