Am mai făcut poze la geam, dar nu prea multe, zilele au fost foarte calde, iar pițigoii au venit tot mai rar, ba chiar deloc azi, sâmbătă, când scriu aici. Și mă bucur, așa și trebuie să fie. Eu am vrut să-i ajut în zilele friguroase. Când se hotărăște primăvara să vină de tot, n-o să le mai pun deloc, cum este recomandat. Vor avea insecte, vor găsi suficientă hrană pe placul lor prin copaci.
Chestia e că le făcusem provizii de semințe, dar nu-i nimic, o să apelez la ele dacă se întorc zilele friguroase.
Am mai făcut, însă, poze din balcon sau în timpul drumurilor prin oraș.
Doi pescăruși cu picioare galbene, o coțofană și luna de după-amiază:
O coțofană pe paratrăsnet:
Cei doi pescăruși cu picioare galbene:
Un guguștiuc din cartier:
Erau vreo patru guguștiuci în ziua în care am făcut pozele, câte unul într-un copac. Când își lua unul zborul, îl urma și un altul, se plimbau prin aer, apoi unul se întorcea la copacul lui, altul țâșnea și îl însoțea pe celălalt în aer. M-am gândit că or fi început vreun ritual de curtare.
Guguștiuc în zbor:
O stăncuță bând apă (zăpadă topită) dintr-un jgheab; lua apă în cioc și își dădea capul pe spate ca să înghită, cum fac păsările în general:
Patru stăncuțe în vârful unei biserici:
Apusul de la balcon:
Și încă o bucurie: prima recenzie a volumului de proză scurtă "Sirina și alți monștri din Saad" (Casa de pariuri literare, 2021), scrisă de Cosmin Perța pentru pressone.ro.
Câteva fragmente:
Povestea este plasată în anul 2055, după ce o pandemie a decimat umanitatea și echipe de criptozoologi clonează specii de mult extincte și încearcă să domesticească o serie de creaturi supranaturale, toate din imaginarul popular autohton, pentru a repopula planeta.
Miza volumului este, ca și în cazul cărții precedente a autoarei, reliefarea dinamicii relațiilor interumane. Iar lucrul acesta îi reușește cu brio. Povestea apelează, de fapt, la o tehnică din jocurile video, în care oricine intră într-un joc își creează un avatar, după propriul plac. Personajele sunt în sine niște avataruri, iar realitatea fantastică în care ele se manifestă este doar un VR complex. În spatele tuturor poveștilor se ghicesc sensibilități crude. Monștrii Dianei Geacăr sunt reprezentativi și înspăimântători nu prin trăsăturile lor fizice, exterioare, ci prin ceea ce zace în interiorul lor, prin spaime, cruzimi, naivități, erori de judecată, lipsă de opțiuni, blazare. Mai direct spus, monștrii aceștia sunt doar niște reprezentări grafice a monștrilor și a sălbăticiunilor din fiecare dintre noi.
Dincolo de carnația personajelor, de remarcat crescendoul subtil al întregii cărți, bucata mea preferată este Prințesa din turn, o povestire de forță, care descrie în 25 de pagini, în sens invers, o întreagă istorie a unei familii, cu bune și rele, într-o manieră care îți taie respirația.
M-am bucurat foarte mult că i-a plăcut proza „Prințesa din Turn”, pentru ea aveam cele mai multe emoții, am lucrat-o atât de mult, că mi se părea că a devenit ceva mult prea criptic. Ceva de care greu te apropii. În fine, mi-a fost teamă că am lucrat-o până când am stricat-o.
Cartea, așa cum semnalează și Cosmin la finalul recenziei și am mai spus și eu de câteva ori (pe Facebook, dar și aici, pe blog), nu este pentru copii, în niciun caz. Se adresează publicului adult.
Și o altă bucurie azi, duminică:
Alina Purcaru a scris în sinteza ei veselă și despre "Sirina".
Decupez câteva fragmente:
Așa că am citit absorbită (inclusiv la micul dejun) aventuri într-o lume populată de iele, samca și căpcăuni, un volum de proze scurte care comunică între ele, fie prin personajele care le cutreieră, fie prin atmosferă. Iar atmosfera este una de soare negru, ca după un dezastru, dar cu umor rezistent. Peisajele descrise amintesc de lumea noastră, care a fost o dată și s-a autodistrus, fiind, în plus, măcinată de o epidemie necruțătoare. În acest viitor în care se încearcă, totuși, tehnici de supraviețuire, sunt invocați monștri și treziți neanderthalieni care să păzească lumea și să-i crească, prin rezistența lor, imunitatea.
Sirina nu e atât despre ce se întâmplă în povestiri – cele mai multe lucruri apar în dinamica dintre niște adolescente naive, care amintesc de comportamente și stiluri ale anilor 90, sau în cea a unor cupluri tinere, cu copil și refugii secrete. E mai mult despre o atmosferă unitară și foarte omogen redată, o existență incertă și hibridă, în care pur și simplu te poți trezi prins, ca într-o realitate foarte plauzibilă, de sine stătătoare.
Citiți aici ce a mai scris Alina despre "Sirina și alți monștri din Saad" și nu numai.
Să vă povestesc un pic acum: am început să scriu cartea în anul 2018, cu mai multe idei în cap, una dintre ele fiind asta: cum ar fi dacă oamenii s-ar trezi în viitor amenințați de boli considerate acum eradicate? Întrebarea e mai lungă,dar mi-e că dau și spoilere dacă o scriu pe toată.
Ei, și ce să vezi, apoi a venit realitatea cu pandemia în 2020 și-a zis Haha, uite aici ficțiune, nimeni nu face ficțiune mai bine decât mine. M-a șocat asemănarea dintre realitate și ce-mi imaginasem eu și, totodată, mi-a părut rău că nu terminasem cartea până atunci, că nu o publicasem deja. Scriu lent, lucrez foarte mult ce scriu.
Dar în perioada de izolare m-am apucat să lucrez iar prozele, să le aranjez, completez, ajustez, pentru ca lumea din "Sirina și alți monștri din Saad" să fie credibilă, acum știam și eu cum e să trăiești în pandemie.
De exemplu, cum a remarcat și Alina, am adăugat detalii precum "distanțare socială" și "declarație pe proprie răspundere". Un alt exemplu: am adăugat fragmente despre vulturii americani (care sunt de fapt acvile, dar așa știu că li se spune) la care mă uitam în perioada de izolare pe explore.org. Cu ei a și început pasiunea mea pentru birdwatching.
Dar "Sirina și alți monștri din Saad" nu a fost scrisă în timpul pandemiei.
Comments
Post a Comment