Moonwatching și birdwatching

Mai aveam câteva fotografii cu luna, făcute chiar în seara zilei în care le-am încărcat pe celelalte aici, pe blog.

Iar acum câteva fotografii cu păsări.

Un portret de guguștiuc, făcut în timpul unei plimbări:

Guguștiuc (Streptopelia decaocto)

Un porumbel gulerat în vârful unui copac, pe care l-am fotografiat din balcon:

Porumbel gulerat (Columba palumbus)

Șiii... cucuveaua de la blocul nostru! Cea despre care scriam pe Facebook, parcă prin primăvară, că m-a făcut să mă perpelesc noaptea în pat crezând că miorlăie afară un pisoi neajutorat. Ea sau mai degrabă vreun pui de-al ei. Dar în ziua următoare am făcut puțină muncă de detectiv: era 1 sau 2 noaptea, miorlăitul se auzea puternic și, detaliul cel mai important, s-a oprit brusc, prin urmare trebuie să fi fost o pasăre de noapte, și nu un pisoi neajutorat. Am căutat informații și filmulețe pe Youtube și uite așa am aflat că și cucuveaua miorlăie.

În ultima vreme am tot ieșit cu Filip la joacă pe la bloc și așa am ajuns să învăț programul de aseară al cucuvelei: în jur de 20.30 începea să țipe și apoi ieșea la vânătoare. Dar în seara în care am fotografiat-o a ieșit silențios, a zburat ușor peste capetele noastre și s-a oprit pe un horn. Norocul meu: eram chiar în fața blocului, cu aparatul la gât. Lumina era deja foarte slabă, aproape întuneric, așa că asta e singura poză pe care am reușit să i-o fac, dar mă bucur foarte tare de ea:

Cucuvea (Athene noctua)

Comments

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul. Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți. Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Despre „Ce văd dragonii”

„Ce văd dragonii”, romanul meu pentru copii apărut la Polirom, în colecția Polirom Junior, în 2019, a primit o recenzie (atât în română, cât și în engleză) care m-a bucurat. Mă bucur când primesc feedback de la cititori, ca tot omul, iar bucuria e și mai mare atunci când văd că dialogul dintre carte și cititor a mers bine, limpede. Copiez recenzia aici, pe blog, cu acordul Georgianei L. Gheorghe, autoarea ei, și mă duc pe balcon, cu binoclul și aparatul, dar nu cred că pozez vreo pasăre din comunitatea noastră azi, a bătut vântul tare, bate așa de trei zile, doar pe șoimul rândunelelor îl aud din când în când. „Este un roman scris de Diana Geacăr. Povestea se axează pe încercările unui grup de copii de a-și aduce aminte cine sunt în timp ce călătoresc în lumea jocurilor pe calculator. Autoarea își atrage cititorii prin stilul simplu care poate să fie înțeles de toți. Romanul în sine este un amestec de Aaron Stone, Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, Bezna. Povestitorii din cona

Diana Geacăr

Search This Blog