Nuci, ciori și rândunici

S-au făcut nucile, iar asta, pentru mine, înseamnă rookwatching! Mai precis, mă uit fermecată la ciori de semănătură mâncând nuci.

Și anul trecut le-am urmărit timp de vreo două săptămâni, în fiecare dimineață, cu aparatul sau cu binoclul, din balcon. Am pus fotografii și cuvinte aici, pe blog.

Îmi place mult să le ascult chemându-se la masă și să le văd apucând nuci, ținându-le între gheare și spărgându-le cu ciocul.

De data asta le-am urmărit de afară, am stat și le-am pozat sub nuc, atentă să nu mă picure coji în cap, uitând de ceas.

Mai întâi am filmat o cioară de semănătură chemând, mi-am imaginat că dă de veste familionului, să vină toți la masă:

Am urmărit o cioară de semănătură culegând nuci:

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus)

Mi-a dispărut printre crengi, așa că nu am reușit s-o văd și spărgând nuca.

Dar am ales altă cioară de semănătură, care era deja la masă:

Am și filmat-o. Venise și o stăncuță la primit miez de nucă:

Stăncuțe și guguștiuci am văzut pe sub nuc în ziua următoare, căutând bucățele scăpate de ciorile de semănătură. Toată lumea era fericită.

La final, câteva poze de ieri, de la țară.

O silvie mică:

Sylvia curruca

Rândunici, da! Încă nu au plecat, da.

Rândunică (Hirundo rustica)

Cât timp au zburat, nu am reușit să le fotografiez, dar au avut minute bune de pauză, în care au stat și și-au aranjat penele și au tot discutat ceva între ele, poate despre plecare, poate se certau pe locurile mai bune de pe cablu.

Și peisaje:

Comments

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul. Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți. Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Despre calitățile unui scriitor bun

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe). I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”, Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife: Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer” (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009). Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din România, pentru că

Diana Geacăr

Search This Blog