Skip to main content

Cărțile lui Filip (II)

 Alte cărți își așteptau rândul sa scriu despre ele aici, dar am fost ieri la Salonul Editorial "I. H. Radulescu" și ne-am întors acasă cu patru cărți de la Editura Paralela 45.

Mie mi place foarte mult cum arată cărțile pentru copii de la Paralela 45,  mai avem câteva

"Mereu te voi iubi" de Robert Munsch mi-a fost recomandată de vânzător,  mi-a spus că e foarte căutată, iar eu am fost curioasă sa văd despre ce e vorba. I-am citit-o lui Filip o dată și de câte ori îi terminam poezioara care se repetă ca un refren, îmi spunea și el "Mult, mami".
Pe când era bebeluș, noaptea, la culcare, îi spuneam că îl iubesc mult, iar el, când încă nu putea pronunța cuvintele astea, îmi zicea "Mut", care a devenit mai apoi "Mult".
Deci a înțeles ideea principală a cărții.

Am râs când am ajuns la pagina asta pentru că exact ocupațiile astea le are și el acum.


Apoi nu am mai râs.  Deci mama strigă nervoasă că o scoate din minți,  dar îl mângâie și-i cântă abia când copilul doarme profund, deci atunci când nu poate să o audă.


 Și așa e pana la sfârșit,  când copilul devine adult și își leagănă și el bebelușul adormit cântându-i poezia asta.
Mie nu-mi place mesajul ăsta. Adică le spunem prostii copiilor când suntem nervoși și nu le cerem scuze, dar îi luăm în brațe noaptea, cand dorm adânc (autorul chiar subliniază ideea de somn profund) și le spunem cât de mult îi iubim când nu ne pot auzi? Pare a fi o declarație de iubire spusă pe furiș.
Pare a fi un mesaj îngrijorător de subtil, genul de mesaj care se strecoară pe nesimțite în creier și face ravagii.



"O prăjitură,  te rog!" de Jennifer E. Morris e foarte simpatică.  Crocodiluțul Alfi vrea sa mănânce prăjituri, dar mama nu vrea să-i dea pentru ca nu știe cum să-i ceară.  Și caută soluții prin care încearcă să o înșele.


În final îi vine cea mai bună idee: sa rostească acele vorbe magice.
Ilustrațiile sunt foarte frumoase, perfecte pentru vârsta lui Filip (2 ani și 5 luni).
E o lectură plăcută și haioasă.
Mi-a cerut să i-o citesc de două ori.


Următoarele încă nu i-au stârnit interesul. A doua sunt aproape sigură că o să-i placă mai târziu.

"Prințesa și dragonul" de Robert Munsch (același, care a scris și "Te voi iubi mereu") are mai mult text și ilustrații mai elaborate.
Un dragon pârjoleste castelul și îl răpește pe prințul Robert, cu care urma să se căsătorească prințesa Eliza.
Fata,  îmbrăcată într-un sac de hârtie,  singurul lucru care scăpase de focul dragonului, pleacă să-l salveze pe băiat,  deci invers decât în poveștile clasice, unde întotdeauna băiatul salvează fata, deci este, bineînțeles,  o poveste cu mesaj pentru fete independente.


Ajunge la peștera dragonului pe care îl păcălește și astfel ajunge la Robert. Surpriză!  Lui Robert nu-și place cum îi e îmbrăcată si în o trimite acasă.  As râde dacă nu m-ar îngrozi mesajul pe care îl transmite.
Iar Elizei nu-i mai place de el și-l lasă în plata Domnului.





"Ce poți face cu așa o coadă" de Steve Jenkins și Robin Page e o enciclopedie pentru copii mici și e foarte inteligent făcută.
Mai întâi dați peste o întrebare legată de o parte a corpului,


 apoi întoarceți pagina și aflați răspunsurile.

Dar înainte să dați pagina vă puteți imagina cui aparține fiecare nas, in exemplul ăsta,  ce poate să facă animalul cu el etc.
La sfârșitul cărții se găsesc informații și mai detaliate.
 E foarte interesantă și abia aștept să mă joc cu Filip cu ea.

Comments

Popular posts from this blog

A doua scrisoare pentru tatăl meu

Astăzi se fac 3 ani de când ai murit. Fără  nimeni lângă tine. De câte ori mă gândesc la asta, mi se face rău. Știu că nu mai erai de câteva zile în corpul tău,  dar dacă erai? Dacă auzeai și înțelegeai tot? Dacă ai murit conștient de faptul că nu e niciunul dintre noi lângă tine?
Poate că ți-a părut bine că se întâmplă așa. Ai fost un om retras.

Nu credeam că o să-ți mai scriu vreo scrisoare. Mă gândesc tot mai puțin la tot ce s-a întâmplat,  ca să pot continua. Când ai o rană așa de mare, care nu se va curăța niciodată și,  deci, nu se va închide, cred că e mai bine s-o lași în pace. O ștergi cu blândețe și te ocupi de treburile zilnice, căutând să n-o deranjezi.
Suntem ceva mai bine, deci. Eu, cel puțin, mă văd destul de clar și încă învăț să mă descurc cu mine. Uneori reușesc,  alteori mă sperii. Dar îmi revin repede și nu mai zac.
De ceva timp, mi-am propus să stau mai mult, cât pot de mult, într-o singură  realitate. În prezent. Mi-a prins bine. Acum mă împac destul de bine cu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

george geacăr. jurnal, deci poem

era un film din alea de văzut în seri
liniștite când ai vrea să-ți umpli
timpul cu întâmplări prin care n-ai vrea să treci.
erau munții ăia roșcați din magreb, cerul ăla
albastru, firele alea rare de iarbă păscute de
capre.
și doi îngeri cu ten măsliniu, păr creț și
ochi aprinși.
tocmai găsiseră locul unde tatăl lor își ținea
ascunsă pușca de vânătoare
un akm și cartușe
și cel mare căuta acum cu arma la umăr și striga
fratelui mai mic
în ce, zi-mi în ce, zi odată mai repede. în
autobuz, a zis îngerul mic. akm s-a descărcat,
dar autobuzul, de fapt un autocar cu turiști
amatori de locuri exotice, a continuat să ruleze.
glonțul lovise un geam mic al autocarului
și țeasta unei turiste care moțăia sprijinită de el.
mai departe e film și de ce l-aș povesti.
cei doi îngeri și-au dat seama destul de repede că
arma făcuse ceva destul de urât, dar ce
poți să ceri unui înger? în lumea lor nu există
interdicție și dacă te lovește un glonț din alea
în șira spinării
în măduvă direct de fapt, cum p…