Skip to main content

Cărțile lui Filip (II)

 Alte cărți își așteptau rândul sa scriu despre ele aici, dar am fost ieri la Salonul Editorial "I. H. Radulescu" și ne-am întors acasă cu patru cărți de la Editura Paralela 45.

Mie mi place foarte mult cum arată cărțile pentru copii de la Paralela 45,  mai avem câteva

"Mereu te voi iubi" de Robert Munsch mi-a fost recomandată de vânzător,  mi-a spus că e foarte căutată, iar eu am fost curioasă sa văd despre ce e vorba. I-am citit-o lui Filip o dată și de câte ori îi terminam poezioara care se repetă ca un refren, îmi spunea și el "Mult, mami".
Pe când era bebeluș, noaptea, la culcare, îi spuneam că îl iubesc mult, iar el, când încă nu putea pronunța cuvintele astea, îmi zicea "Mut", care a devenit mai apoi "Mult".
Deci a înțeles ideea principală a cărții.

Am râs când am ajuns la pagina asta pentru că exact ocupațiile astea le are și el acum.


Apoi nu am mai râs.  Deci mama strigă nervoasă că o scoate din minți,  dar îl mângâie și-i cântă abia când copilul doarme profund, deci atunci când nu poate să o audă.


 Și așa e pana la sfârșit,  când copilul devine adult și își leagănă și el bebelușul adormit cântându-i poezia asta.
Mie nu-mi place mesajul ăsta. Adică le spunem prostii copiilor când suntem nervoși și nu le cerem scuze, dar îi luăm în brațe noaptea, cand dorm adânc (autorul chiar subliniază ideea de somn profund) și le spunem cât de mult îi iubim când nu ne pot auzi? Pare a fi o declarație de iubire spusă pe furiș.
Pare a fi un mesaj îngrijorător de subtil, genul de mesaj care se strecoară pe nesimțite în creier și face ravagii.



"O prăjitură,  te rog!" de Jennifer E. Morris e foarte simpatică.  Crocodiluțul Alfi vrea sa mănânce prăjituri, dar mama nu vrea să-i dea pentru ca nu știe cum să-i ceară.  Și caută soluții prin care încearcă să o înșele.


În final îi vine cea mai bună idee: sa rostească acele vorbe magice.
Ilustrațiile sunt foarte frumoase, perfecte pentru vârsta lui Filip (2 ani și 5 luni).
E o lectură plăcută și haioasă.
Mi-a cerut să i-o citesc de două ori.


Următoarele încă nu i-au stârnit interesul. A doua sunt aproape sigură că o să-i placă mai târziu.

"Prințesa și dragonul" de Robert Munsch (același, care a scris și "Te voi iubi mereu") are mai mult text și ilustrații mai elaborate.
Un dragon pârjoleste castelul și îl răpește pe prințul Robert, cu care urma să se căsătorească prințesa Eliza.
Fata,  îmbrăcată într-un sac de hârtie,  singurul lucru care scăpase de focul dragonului, pleacă să-l salveze pe băiat,  deci invers decât în poveștile clasice, unde întotdeauna băiatul salvează fata, deci este, bineînțeles,  o poveste cu mesaj pentru fete independente.


Ajunge la peștera dragonului pe care îl păcălește și astfel ajunge la Robert. Surpriză!  Lui Robert nu-și place cum îi e îmbrăcată si în o trimite acasă.  As râde dacă nu m-ar îngrozi mesajul pe care îl transmite.
Iar Elizei nu-i mai place de el și-l lasă în plata Domnului.





"Ce poți face cu așa o coadă" de Steve Jenkins și Robin Page e o enciclopedie pentru copii mici și e foarte inteligent făcută.
Mai întâi dați peste o întrebare legată de o parte a corpului,


 apoi întoarceți pagina și aflați răspunsurile.

Dar înainte să dați pagina vă puteți imagina cui aparține fiecare nas, in exemplul ăsta,  ce poate să facă animalul cu el etc.
La sfârșitul cărții se găsesc informații și mai detaliate.
 E foarte interesantă și abia aștept să mă joc cu Filip cu ea.

Comments

Popular posts from this blog

Scrisoare pentru tatăl meu

Acum doi ani, după-amiaza, am primit un telefon că inima ta s-a oprit. Bătuse multe ore singură, într-un corp inconștient, dar rămas cu ochii deschiși. Insistase destul.
L-am luat pe fiul meu în braţe şi am început să urlu în tăcere. Se poate urla şi aşa, am învăţat.
Te-ai supărat că n-am venit să te văd în ultima ta zi? Mi-au spus că tu nu mai eşti acolo, în ochii ăia tulburi.
M-ai fi auzit? Dar ce ți-aș fi putut spune? Că nu vreau să mori, dar că am ajuns să cred că e cea mai bună soluţie?
Te mai gândeai la ceva sau, când ai înțeles că mori, ai plecat pur și simplu? Ți-a fost frică?
După ce ne-a zdrobit vestea că ai leucemie, am început să ne ridicăm ușor-ușor, văzând că ședințele de chimioterapie merg bine și că, mai ales, au găsit imediat un donator compatibil imediat (sora ta). Cine s-ar fi gândit la norocul ăsta? Urma să mai trăiești cel puțin zece ani.
Dar apoi lucrurile au mers din rău în şi mai rău. Parcă ceva ţi se pusese împotrivă.

Se fac doi ani de când ai murit, iar eu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

Superputeri

Se poate trăi fără sex, dar nu și fără atingere, spune
o femeie cu piele zbârcită într-o emisiune despre

sănătate, în timp ce eu strâng rufele din balcon.
De când am născut, soțul meu a răcit

de câteva ori. Eu nici măcar o dată.
Primul lucru pe care îl fac dimineața este să

îmi pun verigheta pe deget. Trecerea de la pielea
perfectă a bebelușului la cea uzată a partenerului

e dificilă, spune femeia. Soțul meu îi zâmbește
copilului, apoi se duce în camera lui. Ploaia cade

în geamuri cu furia corpurilor disperate
să intre. Am văzut crocodili stând nemișcați

în apă în timp ce erau mângâiați
de om, monștri cu piele respingătoare,

lipsiți de puteri. Fiul meu, pe care îl țin aproape
tot timpul în brațe, întinde o mână din pat

și zice Aaa. Probabil vreo umbră
i-a atras atenția. Înlemnesc în prag, cu rufele la piept,

când îmi dau seama că îmi zâmbește mie. Primul lucru
pe care îl fac dimineața este să devin invizibilă.