Skip to main content

O lume cu zei, dar fără ei

Ani de zile am refuzat să mă uit la serialul "Game of Thrones", pentru că, dacă se uită atâta lume la el, mă gândeam eu, ca un poet romantic, nu poate să fie decât o porcărie.
Ce bine că m-am înșelat!

După ce am terminat "Penny Dreadful", m-am uitat golită la "Stranger Things", care ar fi putut să fie foarte bun dacă n-as fi suferit eu atâta după Penny Dreadful. În orice caz, e un serial frumos. Are un sezon deocamdată, dar, după ce-l vezi, ți se face frică de pereți.

Ei, și apoi, într-o seară, mi-a venit în minte, din senin, Game of Thrones. Nu-mi place să am prejudecăți, așa că,  în seara aia, mi-am spus că a venit timpul să văd despre ce e vorba.
M-a cucerit imediat vizual pentru că pădurile de dincolo de Zid, prin care umblă White Walkers, uriași,  mamuți și alte creaturi amenințătoare,  cum ar fi oamenii, semănau mult cu Skyrim, jocul meu preferat pe calculator, pe care o să-l iubesc toată viața.
Am descoperit apoi alte asemănări,  mult mai solide, și am citit despre faptul că unii dintre creatorii jocului Skyrim sunt fanii GoT,  deci nu cred că sunt întâmplătoare. Și nu mă deranjează deloc.

Aseară am terminat "A clash of kings" de George R. R. Martin,  al doilea volum din seria "A song of ice and fire" ("Cântec de gheață și foc"). Am început să citesc primul volum, din păcate tradus extraordinar de prost în limba română, după ce am văzut primul sezon și l-am citit pe repede înainte pentru că știam tot ce urmează, singura bucurie care-mi rămăsese era să găsesc puținele diferențe dintre carte și film.
Începusem și al doilea sezon, am văzut chiar două episoade, dar apoi m-am oprit pentru că am primit volumul doi în original, care m-a absorbit și m-a năucit și m-a lăsat fără aer.

Ce stil puternic! Ce personaje perfecte, zdravăn create, vii și înfiorătoare prin bestialitate sau slăbiciunea lor. Ce carte superbă! Ce de poezie!

"The drapes kept out the dust and heat of the streets, but they could not keep out dissapointment."

"Fighting is better than waiting", Brienne said. "You don't feel so hopeless when you fight. You have a sword and a house, sometimes an axe. When you're armored it's hard for anyone to harm you."
"Knights die in battle", Catelyn reminded her.
Brienne looked at her with those blue and beautiful eyes.  "As ladies die in childbed. No one sings about them."
"Children are a battle of a different sort." Catelyn started across the yard. "A battle without banners or warhorns,  but no less fierce."

Catelyn Stark este o minunăție de portretizare a mamei eroine, care se desparte de copiii cei mici pentru a-i sta alături, pe câmp de război, fiului cel mare, deci pentru binele regatului.

Ce lume oribilă,  părăsită de zei, la care,  totuși,  oamenii se roagă cu disperare și mare încredere.  Este o lume a oamenilor,  guvernată de bestialitate, slăbiciune și spaime, în care, dacă simți că te amenință vreun pericol,  poți să fii sigur că nu-i doar o părere și că e foarte posibil să mori pentru că  n-o să vină nimeni să te salveze, ca-n basme, ci trebuie să te descurci singur.
Mi s-a chircit inima de frică pentru Tyrion. Lumea din cele șapte regate n-are milă pentru oamenii drepți și buni, ba chiar caută cu orice preț să scape de ei, vezi ce i s-a întâmplat lui Ned Stark, bărbat zdravăn,  nu jumate de om, ca Tyrion. Da, dar Ned Stark era, totuși,  un om cu judecată simplă,  pentru care lucrurile erau ale ori negre, pe când Tyrion are o minte mult mai complexă,  capabila să vadă o mulțime de nuanțe și sa găsească soluții pentru fiecare. Lupta lui pentru supraviețuire prin disimulare,  înșelarea așteptărilor,  surpriză și joc și,  în cele din urmă,  prin participare activă pe câmpul de război, m-a vrăjit complet și i-am urmărit îndeaproape fiecare mișcare și i-am ascultat fiecare gând.  Ce personaj extraordinar!

George R. R. Martin, pe care îl iubesc cu totul și îl invidiez, este un mare scriitor, deja un clasic al genului fantasy,  în care îmi doresc tare mult să intru și eu, și cât mai curând, cu puterile mele, atât cât sunt ele.


Comments

Popular posts from this blog

A doua scrisoare pentru tatăl meu

Astăzi se fac 3 ani de când ai murit. Fără  nimeni lângă tine. De câte ori mă gândesc la asta, mi se face rău. Știu că nu mai erai de câteva zile în corpul tău,  dar dacă erai? Dacă auzeai și înțelegeai tot? Dacă ai murit conștient de faptul că nu e niciunul dintre noi lângă tine?
Poate că ți-a părut bine că se întâmplă așa. Ai fost un om retras.

Nu credeam că o să-ți mai scriu vreo scrisoare. Mă gândesc tot mai puțin la tot ce s-a întâmplat,  ca să pot continua. Când ai o rană așa de mare, care nu se va curăța niciodată și,  deci, nu se va închide, cred că e mai bine s-o lași în pace. O ștergi cu blândețe și te ocupi de treburile zilnice, căutând să n-o deranjezi.
Suntem ceva mai bine, deci. Eu, cel puțin, mă văd destul de clar și încă învăț să mă descurc cu mine. Uneori reușesc,  alteori mă sperii. Dar îmi revin repede și nu mai zac.
De ceva timp, mi-am propus să stau mai mult, cât pot de mult, într-o singură  realitate. În prezent. Mi-a prins bine. Acum mă împac destul de bine cu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

george geacăr. jurnal, deci poem

era un film din alea de văzut în seri
liniștite când ai vrea să-ți umpli
timpul cu întâmplări prin care n-ai vrea să treci.
erau munții ăia roșcați din magreb, cerul ăla
albastru, firele alea rare de iarbă păscute de
capre.
și doi îngeri cu ten măsliniu, păr creț și
ochi aprinși.
tocmai găsiseră locul unde tatăl lor își ținea
ascunsă pușca de vânătoare
un akm și cartușe
și cel mare căuta acum cu arma la umăr și striga
fratelui mai mic
în ce, zi-mi în ce, zi odată mai repede. în
autobuz, a zis îngerul mic. akm s-a descărcat,
dar autobuzul, de fapt un autocar cu turiști
amatori de locuri exotice, a continuat să ruleze.
glonțul lovise un geam mic al autocarului
și țeasta unei turiste care moțăia sprijinită de el.
mai departe e film și de ce l-aș povesti.
cei doi îngeri și-au dat seama destul de repede că
arma făcuse ceva destul de urât, dar ce
poți să ceri unui înger? în lumea lor nu există
interdicție și dacă te lovește un glonț din alea
în șira spinării
în măduvă direct de fapt, cum p…