Skip to main content

O lume cu zei, dar fără ei

Ani de zile am refuzat să mă uit la serialul "Game of Thrones", pentru că, dacă se uită atâta lume la el, mă gândeam eu, ca un poet romantic, nu poate să fie decât o porcărie.
Ce bine că m-am înșelat!

După ce am terminat "Penny Dreadful", m-am uitat golită la "Stranger Things", care ar fi putut să fie foarte bun dacă n-as fi suferit eu atâta după Penny Dreadful. În orice caz, e un serial frumos. Are un sezon deocamdată, dar, după ce-l vezi, ți se face frică de pereți.

Ei, și apoi, într-o seară, mi-a venit în minte, din senin, Game of Thrones. Nu-mi place să am prejudecăți, așa că,  în seara aia, mi-am spus că a venit timpul să văd despre ce e vorba.
M-a cucerit imediat vizual pentru că pădurile de dincolo de Zid, prin care umblă White Walkers, uriași,  mamuți și alte creaturi amenințătoare,  cum ar fi oamenii, semănau mult cu Skyrim, jocul meu preferat pe calculator, pe care o să-l iubesc toată viața.
Am descoperit apoi alte asemănări,  mult mai solide, și am citit despre faptul că unii dintre creatorii jocului Skyrim sunt fanii GoT,  deci nu cred că sunt întâmplătoare. Și nu mă deranjează deloc.

Aseară am terminat "A clash of kings" de George R. R. Martin,  al doilea volum din seria "A song of ice and fire" ("Cântec de gheață și foc"). Am început să citesc primul volum, din păcate tradus extraordinar de prost în limba română, după ce am văzut primul sezon și l-am citit pe repede înainte pentru că știam tot ce urmează, singura bucurie care-mi rămăsese era să găsesc puținele diferențe dintre carte și film.
Începusem și al doilea sezon, am văzut chiar două episoade, dar apoi m-am oprit pentru că am primit volumul doi în original, care m-a absorbit și m-a năucit și m-a lăsat fără aer.

Ce stil puternic! Ce personaje perfecte, zdravăn create, vii și înfiorătoare prin bestialitate sau slăbiciunea lor. Ce carte superbă! Ce de poezie!

"The drapes kept out the dust and heat of the streets, but they could not keep out dissapointment."

"Fighting is better than waiting", Brienne said. "You don't feel so hopeless when you fight. You have a sword and a house, sometimes an axe. When you're armored it's hard for anyone to harm you."
"Knights die in battle", Catelyn reminded her.
Brienne looked at her with those blue and beautiful eyes.  "As ladies die in childbed. No one sings about them."
"Children are a battle of a different sort." Catelyn started across the yard. "A battle without banners or warhorns,  but no less fierce."

Catelyn Stark este o minunăție de portretizare a mamei eroine, care se desparte de copiii cei mici pentru a-i sta alături, pe câmp de război, fiului cel mare, deci pentru binele regatului.

Ce lume oribilă,  părăsită de zei, la care,  totuși,  oamenii se roagă cu disperare și mare încredere.  Este o lume a oamenilor,  guvernată de bestialitate, slăbiciune și spaime, în care, dacă simți că te amenință vreun pericol,  poți să fii sigur că nu-i doar o părere și că e foarte posibil să mori pentru că  n-o să vină nimeni să te salveze, ca-n basme, ci trebuie să te descurci singur.
Mi s-a chircit inima de frică pentru Tyrion. Lumea din cele șapte regate n-are milă pentru oamenii drepți și buni, ba chiar caută cu orice preț să scape de ei, vezi ce i s-a întâmplat lui Ned Stark, bărbat zdravăn,  nu jumate de om, ca Tyrion. Da, dar Ned Stark era, totuși,  un om cu judecată simplă,  pentru care lucrurile erau ale ori negre, pe când Tyrion are o minte mult mai complexă,  capabila să vadă o mulțime de nuanțe și sa găsească soluții pentru fiecare. Lupta lui pentru supraviețuire prin disimulare,  înșelarea așteptărilor,  surpriză și joc și,  în cele din urmă,  prin participare activă pe câmpul de război, m-a vrăjit complet și i-am urmărit îndeaproape fiecare mișcare și i-am ascultat fiecare gând.  Ce personaj extraordinar!

George R. R. Martin, pe care îl iubesc cu totul și îl invidiez, este un mare scriitor, deja un clasic al genului fantasy,  în care îmi doresc tare mult să intru și eu, și cât mai curând, cu puterile mele, atât cât sunt ele.


Comments

Popular posts from this blog

Scrisoare pentru tatăl meu

Acum doi ani, după-amiaza, am primit un telefon că inima ta s-a oprit. Bătuse multe ore singură, într-un corp inconștient, dar rămas cu ochii deschiși. Insistase destul.
L-am luat pe fiul meu în braţe şi am început să urlu în tăcere. Se poate urla şi aşa, am învăţat.
Te-ai supărat că n-am venit să te văd în ultima ta zi? Mi-au spus că tu nu mai eşti acolo, în ochii ăia tulburi.
M-ai fi auzit? Dar ce ți-aș fi putut spune? Că nu vreau să mori, dar că am ajuns să cred că e cea mai bună soluţie?
Te mai gândeai la ceva sau, când ai înțeles că mori, ai plecat pur și simplu? Ți-a fost frică?
După ce ne-a zdrobit vestea că ai leucemie, am început să ne ridicăm ușor-ușor, văzând că ședințele de chimioterapie merg bine și că, mai ales, au găsit imediat un donator compatibil imediat (sora ta). Cine s-ar fi gândit la norocul ăsta? Urma să mai trăiești cel puțin zece ani.
Dar apoi lucrurile au mers din rău în şi mai rău. Parcă ceva ţi se pusese împotrivă.

Se fac doi ani de când ai murit, iar eu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

Superputeri

Se poate trăi fără sex, dar nu și fără atingere, spune
o femeie cu piele zbârcită într-o emisiune despre

sănătate, în timp ce eu strâng rufele din balcon.
De când am născut, soțul meu a răcit

de câteva ori. Eu nici măcar o dată.
Primul lucru pe care îl fac dimineața este să

îmi pun verigheta pe deget. Trecerea de la pielea
perfectă a bebelușului la cea uzată a partenerului

e dificilă, spune femeia. Soțul meu îi zâmbește
copilului, apoi se duce în camera lui. Ploaia cade

în geamuri cu furia corpurilor disperate
să intre. Am văzut crocodili stând nemișcați

în apă în timp ce erau mângâiați
de om, monștri cu piele respingătoare,

lipsiți de puteri. Fiul meu, pe care îl țin aproape
tot timpul în brațe, întinde o mână din pat

și zice Aaa. Probabil vreo umbră
i-a atras atenția. Înlemnesc în prag, cu rufele la piept,

când îmi dau seama că îmi zâmbește mie. Primul lucru
pe care îl fac dimineața este să devin invizibilă.