Skip to main content

O plimbare și o cafea cu păsări

Hello, fellow humans!

O să încerc de-acum înainte să pun aici, pe blog, pozele pe care le fac păsărilor (și nu numai). Știu că e mai comod pentru toată lumea să le pun pe Fb, dar m-am gândit că frumusețea se păstrează mai bine când e adunată într-un loc.

Era plin parcul de pițigoi ieri. Îi cunosc destul de bine, sunt mulți și pe la bloc, dar rareori reușesc să fotografiez unul. Ei, ieri a stat pe o creangă frumosul ăsta de pițigoi mare  mai mult de două clipe.



 




Apoi am văzut o cinteză, am urmărit-o prin aparat (cu zoom), era cam umbră, nu au ieșit prea grozave pozele, dar m-am bucurat să o văd. 











Am și filmat-o câteva secunde savurând musca.



Și, la final, bucuria din dimineața asta: eram la cafea pe balcon, cu aparatul la gât, ascultam pițigoii, când am văzut ceva mic așezându-se în vârful unui copac din apropiere. Am aprins aparatul, așteptându-mă să văd un pițigoi, mirată, în același timp, pentru că, din câte am observat până acum, ei nu fac de-astea, nu se așază în vârf, nu stau într-un loc așa mult. Și am găsit frumosul ăsta de sfrâncioc roșiatic! E prima dată când văd unul în comunitatea noastră de păsări. Și e prima dată când văd unul. Super bucurie!





Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cint...

S-a deschis cantina

Pițigoi sur ( Poecile palustris) , noul nostru musafir N-am mai scris de două luni pe aici, dar am mai făcut poze, am mai citit, mi-am mai descoperit o plăcere - să ascult podcasturi când mă duc să-l iau pe Filip de la școală, sau în drum spre job ori spre casă. Despre păsări, desigur. Am încercat vreo două până acum și m-am lipit de ”Nature centered”, realizat de John Schaust și Brian Cunningham: ” A podcast from Wild Birds Unlimited about feeding the birds and enjoying nature right in your own backyard. Relax, enjoy the birds, and stay Nature Centered.” Mă binedispune, cei doi vorbitori sunt amuzanți, dialogul lor e viu, lejer.  Î l găsiți aici și în aplicația Podbean, unde l-am descoperit eu. Am început cu podcastul ”The science of birds”, realizat de Ivan Phillipsen,  plin de informații  prezentate lejer, cu picături de umor. Am aflat multe lucruri interesante despre păsări, dar m-a îndepărtat un comentariu politic al vorbitorului, care, făcând  o comparație înt...

De Ziua Păsărilor

Am luat la rând pozele pe care le-am făcut în ultimele două săptămâni, cam așa, ca să pregătesc ceva frumos pentru 1 aprilie, de Ziua Păsărilor. Am aflat că Ziua Internațională a Păsărilor se sărbătorește pe 1 aprilie încă din anul 1906, când a fost adoptată "Convenția Internațională a Păsărilor", un document important, privind protejarea lor. Iată ce-am mai văzut eu: Cioară de semănătură (Corvus frugilegus) Își luase ceva dintr-un tomberon și a mâncat acolo sus, pe stâlp.  Am fotografiat-o în weekend, la mama pe geam.   Cioară de semănătură (Corvus frugilegus) Stăncuța e de la mine din cartier. Am pozat-o pentru că pur și simplu îmi plac stăncuțele. Asta stătea sus pe bloc, dar zilele ttrecute am avut ocazia să văd stăncuțe foarte de aproape. Chiar azi am văzut două mâncând boabe pentru câini. Coborau la pumnul de boabe lăsat de cineva unui câine, își luau o boabă și zburau în copac, pe o creangă. O țineau între gheare și o spărgeau cu ciocul și o mâncau. Stăncuță (Corvus mo...