6 dec 2020
După ce ne-am trezit astăzi și am cotrobăit în ghete, să vedem ce ne-a adus Moș Nicolae, am intrat în bucătărie - eu, băieții au rămas la joacă. La geam era liniște. M-am uitat de-aproape, nu mai era nicio sămânță. Ora 9. Au venit foarte devreme azi, vreme mohorâtă și foarte frig. Am pus repede multe semințe, am închis geamul, am pus de cafea. Imediat am văzut mișcare. Un pițigoi se prinsese cu picioarele de perete, într-o parte a geamului și a început de acolo să piuie tare. Parcă dădea semnal că a apărut mâncarea și chiar cred că a fost așa, pentru că imediat au țâșnit din copacul din apropiere, unul după altul, ceilalți pițigoi mari. Veneau, luau o sămânță și se întorceau în copac să o mănânce. O țin între gheare și o sparg cu ciocul.
Aproape toți fac asta, nu mănâncă la geam, dar e unul, sau poate sunt doi - nu știu, e greu să diferențiezi pițigoii -, care face exact asta, ține sămânța între gheare și o sparge chiar acolo, pe pervaz. E o bucurie să-i văd atât de aproape și de relaxat corpul mic, delicat și colorat.
Pisicile, Washington și Tobe, sunt încă foarte curioase și sar pe pervaz, să vadă ce se întâmplă de partea cealaltă a geamului, Tobe se mai și aruncă pe geam, și abia atunci se sperie pițigoii și fug, în rest s-au cam obișnuit că amenințarea nu ajunge la ei. Dar mai stau și eu de pază când văd că e oră de masă pentru ei și că vin mulți odată (am pozat o dată cinci pițigoi pe pervaz),
După mic dejun și cafea, m-am dus pe balcon, în observatorul meu. Și am auzit un sunet metalic venind de jos, de mai departe, apoi am văzut și mișcare de pasăre. Mergea printre tufișuri, era destul de mare. Am dus aparatul spre ea, dar a dispărut din raza mea vizuală. Am văzut apoi mișcare în spatele ei. O pisică. Cafanie, cu urechi negre și coadă neagră, siameză părea. Venea pâș-pâș. Sunetul metalic continua. Mă uitam la pisică prin binoclu, nu puteam vedea pasărea. Pisica a făcut un salt, eu mi-am pus încrederea în pasăre, pasărea și-a luat zborul exact când trebuia. Mare și cafenie. Bănuiala mea s-a transformat în certitudine mai târziu, când am căutat pe net sunetele scoase de fazani. Era un fazan, da. Și, având în vedere cafeniul penelor, era o făzăniță. Și mi-am adus aminte că prin primăvară mi s-a părut că am văzut fazan și mă gândeam cum să fie fazan pe-aici, dar am citit că trăiesc și pe la marginea orașelor, unde e multă vegetație. Am mai stat la pândă cu aparatul, sperând să se întoarcă. Am mai auzit o dată două sunete metalice, atât, numai două, dar nu s-a mai arătat.
În schimb, s-a mai arătat măcăleandrul.
A doua mea întâlnire cu el:
Nu pot să decupez poza mai mult, nu s-ar mai vedea bine, dar cred că e ușor de identificat. :)
Prima întâlnire a fost acum câteva zile. A fost mare bucurie, nu mai văzusem măcăleandru în comunitatea noastră de păsări. Ce să mai, nu mai văzusem niciodată un măcăleandru. Am o listă în minte cu niște păsări pe care mi-aș dori să le văd și, ce să mai zic, s-a făcut mai mică.
Și azi era cam în același tufiș, dar de data asta se vedea foarte aprins portocaliul de pe piept și de pe față . Țăcănea întruna și așa l-am recunoscut și căutat destul de mult cu aparatul și binoclul până când l-am găsit.
 |
| Același măcăleandru |
Au mai apărut și pufoșeniile de pițigoi codați, pițigoii mei preferați, dar nu am reușit să le fac poze bune. Tot în depărtare erau, nu vin la semințe.
Și o coțofană aterizând în copacul frecventat și de pițigoi. A cules ceva de pe o creangă, a desprins de fapt,
a mâncat. Nu știu ce era, părea bucată mare și albicioasă.
Apoi și-a șters ciocul pe creangă. Și-a șters ciocul pe o parte și pe alta.
Apoi am fost la vot.
Comments
Post a Comment