Mi-am dat seama că nu am scris aici, tocmai aici, acasă, despre o super mare bucurie: volumul de povestiri „Sirina și alți monștri din Saad” o să apară în 2021 la Casa de Pariuri Literare.
Am mai scris pe blog, cred, că m-am apucat la un moment dat, în timp ce scriam la carte, să desenez personajele, ca să le văd mai bine (zise lupul din poveste). Tot pe atunci am făcut și hărți și alte notițe, care să mă ajute la worldbuilding.
Sirinei i-am făcut două portrete, acesta e al doilea. De fapt, dacă mă gândesc bine, cred că și celorlalți tot două portrete le-am făcut, cum îi vedeam pe la început, și cum am ajuns să-i văd când mă apropiam de final, când îi cunoșteam mai bine.
Un scurt fragment azi, din a doua povestire din volum, „Sirina din Saad”:
Sirina nu știa că fața pe care le-o arăți oamenilor le spune acestora cum să se poarte cu tine. Nu numai că le dictează comportamentul, dar le dă și dreptul. Nu ştia că asta e una dintre regulile lumii în care intrase și că, drept consecință, ajungi să ai mai multe nume, date de cei care se uită la tine. Udă și plină de noroi, s-a lăsat luată în brațe de bărbat și dusă pe canapeaua din gheretă, și s-a uitat la emisiunea la care se uitase el până atunci. Și, din ziua aceea, mult timp s-a lăsat în voia lui. Peste câteva zile, se va lăsa dusă la coafor, iar când stilistul o va întreba cum vrea să o vopsească, Vale îi va spune că vrea o culoare mai normală.
Sirina din Saad. Vale îi repeta adesea numele în gând, uitându-se la ochii ei galbeni, prin care înotase spaima. Pielea acoperită cândva de solzi îi va deveni lucioasă și chiar plăcută la atingere. Părul îi va fi moale și i se va deschide la culoare. Din roz-coral, va deveni roz sidefat.
Dar, mai întâi și mai întâi, de pe canapeaua din gheretă, Sirina s-a lăsat dusă de Vale în apartamentul lui.
Sirina stătea cu fundul pe marginea căzii, cu picioarele lipite şi braţele peste sânii mici, verzui. Vale îşi plimba degetele delicate prin cadă, storcea iar tubul, apoi agita apa.
— Cred că e destulă spumă. Te bagi?
Când a pus tubul pe etajera aflată deasupra căzii, Vale i-a atins pielea de pe coapse şi s-a înfiorat. Parcă ar fi atins o reptilă. Când era mic, îi era frică de ele. Acum, doar silă.
Comments
Post a Comment