Diana Geacăr

Drepnea (Apus apus) Cu cine m-am mai întâlnit eu duminică: Graur (Sturnus vulgaris) Graurii s-au integrat perfect ]n comunitatea de păsări de la blocul mamei mele. Aici, unul dintre ei stă împreună cu porumbeii.   Mai târziu, graurul a venit și în dudul de la geam. De data asta, am deschis fereastra fără teama că îl va speria zgomotul. L-am și filmat, sperând că o să mai cânte ca duminica trecută, dar nu, doar și-a aranjat penele și-a zis un cip!  de vrăbie: Vestea cea mare de astăzi este că s-au întors lăstunii de casă. Scriam în postarea trecută că abia așteptăm să vină. Și iată-i. Lăstun de casă (Delichon urbicum) Am decupat și mai mult poza ca să se vadă lăstunul. Mi s-a părut impresionantă poziția lui, cumva în picaj, cu capul întors. Partea albă este pieptul și burta, partea neagră de la cap este ceafa și creștetul. Lăstun de casă (Delichon urbicum) Lăstun de casă (Delichon urbicum) Lăstun de casă (Delichon urbicum) Tot din vestea săptămânii: s-au întors și drepnele! Ști...

Am ieșit ieri la o plimbare prin oraș cu Filip, să facem amândoi  poze . Are și el aparat de ceva timp, i l-a dat Mircea pe al lui. Lui Filip îi place să fotografieze mai ales flori - el și cu buni, mama mea adică, fac multe poze la flori când ies împreună pe-afară -, eu stau mai mult cu privirea spre copaci. Și tot auzeam pe o străduță un cântec de pasăre și nu știam al cui e, m-am lăsat ghidată de ureche, se muta dintr-un copac în altul, până când s-a arătat și ochiului: Silvie mică (Sylvia curruca) Până ieri, mai văzusem silvie prin copacii din parc sau de la țară, dar niciodată așa sus, pe cabluri. Și nu-i pot recunoaște cântecul. O singură poză i-am făcut ieri, s-apuc să o și înregistrez cântând:

Ador graurii. Iar duminică, când am fost în vizită la mama, am avut bucuria de a-i vedea. Anul ăsta au apărut în comunitatea de păsări din jurul blocului ei, o comunitate alcătuită din vrăbii și porumbei, în mare parte. Ocazional apar câteva stăncuțe, vreun pițigoi, vreun sticlete, iar acum așteptăm să se întoarcă lăstunii de casă. Anul trecut i-am urmărit crescându-și puii, au fost o mare bucurie. Și vânau insecte prin aer alături de drepne. Abia așteptăm să vină și ele, ne e dor de țiuitul lor. Graurul s-a oprit în dudul de la fereastră. Primele poze sunt făcute prin geam. Nu am îndrăznit să-l deschid, crezând că se va speria și va zbura. Graur (Sturnus vulgaris) M-am înșelat. Nici nu m-a băgat în seamă. :) Ei, și m-am pus pe pozat și filmat. Pe îndelete. Și l-am tot filmat zburând de la copaci la cablurile de sus, cântând și făcând si ture prin aer. Chiar dacă vremea era mohorâtă, ba mai și picura. Graurii sunt mari imitatori. Imită sunetele scoase de alte păsări și, din ce-am citit...

Vineri ne-am dus în parc, tocmai ne pregăteam să ne așezăm pe o bancă, când am văzut mișcare înr-un copac. O creangă s-a lăsat mult în jos și în clipa aia mi-am spus oare ce pasăre o fi așa de grea? Apoi am văzut ceva mic coborând iute pe trunchiul copacului, sărind în iarbă, sărind prin iarbă, deja știam cine era și mi-a plăcut să mă uit la ea cu ochiul liber. I-am arătat-o și lui Filip și am urmărit-o țopăind liniștită printre copaci. Abia apoi am scos aparatul și am focalizat să-i fac câteva poze. În prima abia focalizasem, când ea s-a hotârăt să se miște din loc. Următoarele două sunt singurele fotografii pe care am reușit să le fa veveriței. Dar e mai mare bucuria că am stat și m-am uitat la ea  cu Filip pur și simplu așa, cu ochiul liber. La copacii în care cuibăresc ciorile de semănătură nu mai era așa mare gălăgie, poate că exemplarele tinere au început să hoinărească și prin oraș și împrejurimi. Am văzut mai mult adulți pe sol. Am tras cu urechea la conversația de mai jos:...

Cioară de semănătură (Corvus frugilegus) Ieri, pe soarele ăla minunat, am ieșit cu Filip în parc să facem poze. Până să ajungem acolo, am fotografiat o stăncuță care mergea liniștită foarte aproape de noi, pe trotuar. Stăncuță (Corvus monedula) Apoi, la intrarea în parc, am auzit ciripeli vesele într-un copac pe care îl știam al vrăbiilor. Dar ciripelile nu-mi păreau chiar de vrăbii, cele pe care le aud prin oraș de obicei.  Ei, erau vrăbii, dar nu de casă, ci vrăbii de câmp. Vrabie de câmp (Passer montanus)                                   Vrabie de câmp (Passer montanus) Și am intrat în parc. Nebunie. Croncăneli, aglomerație, fojgăială. Ciorile de semănătură și stăncuțele au scos pui între timp, acum sunt mărișori deja. Și mi-am explicat acum de ce vara și toamna nu mai vedeam picior de cioară și de stăncuță în parc, de ajunsesem să cred că le-au alungat oamenii cumva. M-am gândit așa: primăvara...