Skip to main content

Cântec și dans

În fiecare duminică mă uit cu binoclul sau prin aparat la păsările din cartierul in care locuiește mama mea. Anul ăsta, cum am mai tot scris, au apărut și niște grauri, și-au făcut cuiburi în găurile din pereții blocurilor, în care înainte cuibăriseră vrăbiile. În postarea anterioară am pus și poze cu un graur curățând cuibul de excremente, semn că erau pui acolo. Ei, bine, duminica trecută nu mai era niciun adult la cuib și nu se vedea vreun pui pe undeva. Nu știu ce s-a întâmplat - nici dacă au zburat puii deja, nici dacă au reușit să crească măcar. Dar am fotografiat și filmat un graur adult cântând și fluturându-și aripile aripile, comportamentul prin care își atrage perechea.

 
După perioada de cuibărire, păsările încep să năpârlească, și asta i s-a întâmplat și lui în jurul ciocului, de-asta arată așa cheluț.








Aici vedeți și dansul nupțial, adică fluturarea aripilor, dar e unul mai timiduț. I-am văzut dansuri mai puternice și mai hotărâte.

                                                


Și alte pregătiri aici:



După pregătirile astea, s-a dus sus pe cablu și a mai cântat și dansat acolo:


A venit și ea și... Succes! Nu am fost suficient de rapidă să surprind momentul - durează o secundă, cred. Aici tocmai se încheiase momentul, el își lua zborul, ea e încă în poziție de împerechere.


Tot de la mama de la geam am fotografiat o barză albă. Era sus de tot pe cer, am descoperit-o întâmplător, cu zoom la maxim:



Am observat că deja se formează stoluri de grauri prin oraș, aici am surprins doar jumătate din stol, presupun că sunt juvenilii din prima serie. Știu că sunt grauri pentru că le recunosc fluturatul rapid al aripilor și țârâitul pe care îl scot în zbor.




Tot încerc să fotografiez niște drepnele (vreo cinci sau șase, cine poate să numere), am descoperit un cuib și în fiecare zi le aud țiuind și le văd zburând mai jos decât le-am văzut vreodată. Dar nu reușesc să fac poze mai bine de-atât. Nu degeaba li se spune ”swifts” în engleză.














M-am gândit să pun aici un text preluat de pe Facebook, de pe pagina Inițiativa "Drepneaua Neagră" România.
Despre ce puteți face în situația în care găsiți pui sau adult de drepnea la sol (situație anormală, drepneaua e o pasăre care trăiește în zbor, nu are niciun contact cu pământul):

"Atentie și ne cerem scuze pentru textul puțin cam lung, dar sunt multe de spus și timp nu prea mai avem, de facebook în niciun caz, ne contactați telefonic, număr afișat pe pagină: 0730 366 528. După o perioadă intensivă de primiri adulți găsiți în stare gravă a început și sezonul de pui înstrăinați de cuib. Nu hrăniți, nu hidratați oral puii, cad de la îinălțime de peste 5m, pot fi sever deshidratați sau emaciați, hrănirea imediată și cu ce nu au voie nu le face niciun bine, și sunt prea multe de explicat. Iar de dat apă nici nu se pune problema, le intră direct în plămâni, își iau necesarul de fluid din saliva cu care părintele încleiează într-un bol alimentar insectele prinse. Orice drepnea la sol este o situație anormală. Dacă viața unei drepnele este dusă pe aripi și această pasăre nu aterizează vreodată, ci doar ,,a-cuibărește’’ cum este posibil să fie găsită și mai ales să ajungi să pui mâna pe ea? Greșeli frecvente precum și sfaturi eronate care nu au nicio legătură cu nevoile acestei specii delicate: - Aruncarea în aer sau stimularea zborului- este o greșeală serioasă cu urmări fatale. Ceva s-a întâmplat încât drepneaua nu mai este pe aripi, poate fi vorba despre un accident de zbor, poate fi găsită rătăcită și epuizată în urma căutării asidue a unui loc de cuibărit, epuizată și slăbită din pricina condițiilor meteo nefavorabile prelungite, scăpată de atacul unui răpitor, cu pene de zbor rupte sau smulse, ș.a.m.d. sau este pui! - Așezarea lor pe un zid, gard sau copac! Nimic mai eronat! Este expusă prădătorilor și nu sunt la sol fără motiv. - Graba în a ajuta fără a avea cunoștințele necesare: până și hidratarea poate avea consecințe grave- apa poate să ajungă foarte ușor în plămâni , și graba de a hrăni, în primul rând sunt păsări exclusiv insectivore, larvele/ viermii de orice fel, hrana umană, hrana pentru animale de orice fel are consecințe grave, iar ciocul lor deși are deschidere largă este extrem de fragil și orice mișcare neexperimentată duce inevitabil la luxații și fracturi ale mandibulei. - Dat fiind specificul lor de viață aerian au sistemul imunitar adaptat pentru nevoile lor. Atât cazarea incorectă (colivie, cuști diverse pentru alte animale, alături de alte animale), hrănirea greșită (tulburări digestive severe, infestări fungice, bacteriene, ocluzii intestinale), tratamente generale pentru alte specii de animale au consecințe rapide și grave, ducând de cele mai multe ori la moarte sau la o reabilitare îndelungată. -Singura modalitate de cazare temporară sigură pentru această specie delicată este o cutie de carton de dimensiunile unei cutii de pantofi (chiar cutie de pantofi curată, dar fără găurile existente din fabricație) pe fundul căreia se așterne un strat bine întins de hărtie prosop de bucătărie, iar pentru ventilație sunt suficiente câteva găurele date cu un pix într- unul dintre laterale, nu în capac, capacul pus. Este o modalitate de cazare temporară perfectă pentru că astfel se evită stresul inutil, drepneaua se va relaxa, iar în cazul în care este rănită îi va fi limitată mișcarea. - În cazul în care drepneaua vine în contact cu o pisică trebuie intervenit rapid, pisicile sunt de regulă purtătoare de Pasteurella, bacterie care intră în sistemul sangvin al păsării și duce la septicemie, că este vorba despre o mică puncție sau saliva lăsată pe penaj, penaj pe care pasărea sălbatică îl va curăța odată ce se va relaxa, și astfel va pătrunde în sistem."




Și o fotografie făcută de-acasă, din balcon, cu trei coțofene:


Și câteva poze pe care le-am făcut la o plimbare cu Filip pe afară. El mi-a explicat că sunt larve de buburuze, și-a amintit dintr-o carte despre insecte pe care o citisem împreună.







Comments

Popular posts from this blog

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

Despre „Ce văd dragonii”

„Ce văd dragonii”, romanul meu pentru copii apărut la Polirom, în colecția Polirom Junior, în 2019, a primit o recenzie (atât în română, cât și în engleză) care m-a bucurat.  Mă bucur când primesc feedback de la cititori, ca tot omul, iar bucuria e și mai mare atunci când văd că dialogul dintre carte și cititor a mers bine, limpede. Copiez recenzia aici, pe blog, cu acordul Georgianei L. Gheorghe, autoarea ei, și mă duc pe balcon, cu binoclul și aparatul, dar nu cred că pozez vreo pasăre din comunitatea noastră azi, a bătut vântul tare, bate așa de trei zile, doar pe șoimul rândunelelor îl aud din când în când. „Este un roman scris de Diana Geacăr. Povestea se axează pe încercările unui grup de copii de a-și aduce aminte cine sunt în timp ce călătoresc în lumea jocurilor pe calculator. Autoarea își atrage cititorii prin stilul simplu care poate să fie înțeles de toți. Romanul în sine este un amestec de Aaron Stone, Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, Bezna. Povestitorii din cona