Diana Geacăr

Aveam un teanc de cărți pregătite pentru vacanță, dar nu am reușit să citesc prea mult din el, pentru că am devenit fermecată de seria de cărți The Witcher. Chiar nu-mi propusesem să le termin în vacanța asta, am vrut să mai citesc un volum, două, să mai fac o pauză și tot așa, că am timp destul până la iarnă, când începe serialul. Acum sunt la ultimul volum din serie, ”The lady of the lake”. Și mai am unul care nu face parte din serie și îl are ca personaj principal pe Geralt, ”Season of storms”. Despre primele două cărți de povestiri din serie am mai scris aici . Mai mult despre prima, de fapt. Mi-a plăcut mult "The last wish", dar preferata mea e "Sword of destiny", povestirile sunt și mai bine construite. Și apoi am început romanele. După ce am citit "Blood of elves" am zis OK. Nu e wow, dar merge. După "Time of contempt", mi-am zis așa amărâtă: nu mai merge, prea fragmentat, Andrei Sapkowski pare că e concentrat prea mult pe tehnică,...

     Țarcurile imită pe cât posibil habitatul natural al fiecărui animal. Cuşca se foloseşte drept sufragerie sau dormitor, adesea chiar birou.      Fetele şi-au ales cuşca şi țarcul din mijloc, copacii de-aici au ramuri solide pe care locatarii anteriori stăteau tolăniți la soare toată ziua. Toate cuștile au ceas deşteptător. Şi, pentru că amândouă dorm acum, să ne apropiem cu ochi uriaşi de tarsieri. Una are părul roşu, ondulat şi obrajii pufoși. Dacă i-ar mângâia cineva fața, n-ar face decât să-i întindă şi mai mult lacrimile. Cealaltă are părul alb, strălucitor şi ochii de o culoare albastră, sticloasă, două globulețe cu câte un castel cochet în pupilă. Acum să-i închidem ochii. Nu e bine să te uiți atât de mult în visele cuiva. Dacă trezeşti pe cineva brusc dintr-un vis, nu mai găseşte drumul înapoi decât prin psihoterapie. Și nici atunci nu are garanția că se întoarce acasă. E foarte posibil să rămână blocat la jumătatea drumulu...

Multe lucruri am uitat să le scriu și aici, mi-am dat seama de curând, și o să caut să le recuperez, pentru că tocmai asta aveam în cap când am pornit blogul ăsta, să le adun într-un loc, pe Facebook se pierd. În fine, unul dintre lucruri e ăsta: pe urbansunsets.com, în playlist-ul de pe  Booktapes , puteți găsi si asculta un fragment audio din volumul de proză scurtă "Cine locuiește la subsol" (Paralela 45, 2018). E un fragment din proza "Cum am devenit un om bun", pe care l-am citit și la Arad în luna iunie, la Festivalul de Literatură Discuția secretă. Ba nu, am citit mai mult din proză atunci, prima parte din ea.                      Foto de Ciprian Hord Și așa m-am amintit că nu am pus aici nici link-ul către emisiunea  All you can read cu Marius Chivu , în care am fost invitată în luna mai, după primirea Premiului Iocan, și am vorbit - cu niște emoții de trol nevorbit - despre "Cine locuiește la subsol...

Până pe 30 septembrie 2019, ora 23.00, puteți vota pe Agenția de Carte și "Cine locuiește la subsol" dacă v-a plăcut. ☺

📷 Librăria La Două Bufnițe, Timișoara Mare bucurie: "Ce văd dragonii", romanul meu pentru copii, este în topul celor mai vândute cărți la Librăria La Două Bufnițe, Timișoara, în luna iulie. 📚🐲❤ Topul: 1. O odisee, de Daniel Mendelsohn, editura Polirom, 2019. Traducere din limba engleză și note de Bogdan-Alexandru Stănescu. 2. Pe urmele Timișoarei evreiești, de Getta Neumann, editura Brumar, 2019. 3. Timp și conștiință în cinema, de Lucian Maier, editura Eikon, 2019. 4. Strigă-mă pe numele tău, de André Aciman, editura Polirom, 2019. Traducere din limba engleză de Cristian Ionescu. 5. Visătorul, de Ian McEwan, Polirom Junior, 2019. Traducere din limba engleză și note de Dana Crăciun. 6. Serotonină, de Michel Houellebecq, editura Humanitas Fiction, 2019. Traducere din limba franceză și note de Daniel Nicolescu. 7. Cronică din Travnik, de Ivo Andrić, editura Polirom, 2019. Traducere din limba sârbă și note de Dragan Stoianovici și Virgil Teodorescu. 8. C...

Cineva trăieşte într-o peşteră unde-şi roade degetele de la picioare, atâta ştiu. Cineva mic trăieşte sub un tufiş unde-şi turteşte o Coca-Cola goală de stomacul flămând şi umflat, atâta ştiu. Unei maimuțe i s-au tăiat mâinile pentru un experiment medical, iar ghearele ei au vărsat lacrimi. Atâta ştiu. Ştiu că totul se reduce la mâini. Din dulceața amară a atingerii apare dragostea, ca micul dejun. În fața oraşului care le-a abandonat, ies mâini dintr-o mulțime de case, din baruri şi din magazine, ca un şir subțire de furnici. Am fost abandonată aici, sub stele ofilite, fără pantofi sau curea, am sunat la Rescue Inc. – acea demodată linie de asistență – și nu mi-a răspuns nimeni. Eram doar eu cu buzele mele – atinge-le, cu ochii mei nătângi – atinge-i, cu restul corpului desfășurat în jos – atinge-l, cu nările, umerii, sânii,...

Spun asta chiar de la început, atât de entuziasmată sunt: Lydia Davis e extraordinară. Îmi vine să-i citesc prozele scurte pe nerăsuflate; în același timp, nu vreau să termin cartea prea repede, îmi provoacă o mare plăcere, parcă îi simt gustul. În plus, după fiecare proză scurtă citită, trebuie să fac o pauză să-i pun piesele în ordine. Cred că după prima proză am început să mă întreb unde să o încadrez pe scriitoarea asta minunată. Lângă cine să o pun eu? Nu i-am găsit locul nici acum. E unică. Kafka este scriitorul care a influențat-o cel mai mult, am citit într-un articol că a spus ea asta. Da, se simt în unele proze absurdul și umorul kafkian, dar foarte subtil, pentru că sunt perfect asimilate în stilul limpede, concentrat și mult cuprinzător, lovitor în moalele capului, de care sunt eu îndrăgostită, al prozei americane. Prozele ei scurte și foarte scurte, uneori de câteva rânduri, nu sunt despre întâmplări, ci despre oameni surprinși într-o anumită stare. De exemplu,...