Skip to main content

Ursula K. Le Guin

Până acum, nu am reușit să mă apropii prea mult de ea, pentru că tot timpul m-am lovit de vocea pe care o simțeam rece, parcă lipsită de emoție.
Dar îi simțeam forța scrisului și puterea de construcție,  iar ele mă făceau să-mi doresc să o cunosc mai bine, să-i citesc mai multe cărți.

Mi-a plăcut "Sfâșierea cerului" și, mai mult decât ea, trilogia pentru adolescenți "Cronicile Ținuturilor din Apus", pentru că m-a învățat să fiu mai atentă la voci și că e greu să construiești o voce de băiat,  deși pare ușor. (Și pentru că mă facea să mă gândesc la Skyrim pe timp de vară, de.)

Și am mai citit "Mâna stângă a întunericului" de Ursula K. Le Guin (21 octombrie 1929 - 22 ianuarie 2018), din care mi-am amintit că am pus anul trecut pe Fb fragmentul ăsta superb:

"Primul Mobil, dacă va fi trimis, trebuie avertizat că orgoliul îi va fi serios afectat, dacă nu este foarte stăpân pe sine sau senil. Un bărbat dorește să i se accepte virilitatea, o femeie vrea să-i fie recunoscută frumusețea, indiferent cât de subtile și indirecte ar fi dovezile de apreciere și recunoaștere. Pe Iarnă, ele nu vor exista. Ești respectat și judecat doar ca ființă omenească. Este o experiență teribilă."

Ursula K. Le Guin, "Mana stângă a întunericului", Nemira, 2014, trad. Mihai Dan Pavelescu

Am pe lista de planuri să-i citesc mai multe cărți, cum ziceam, să o cunosc mai bine.

Comments

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt...

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cint...

O zi superbă

Ieri, făcând eu o pauză de laptop, am ieșit în balcon. Am urmărit pițigoii mari și suri și țicleanul care veneau la geamul bucătăriei, la semințe, am salutat-o pe vecina veveriță care țâșnea de pe o creangă pe alta a unui copac, am ascultat o discuție dintre coțofene, când... Am auzit un croncănit diferit trecând pe deasupra copacilor. Oare să fie...? Se poate să fie...?  Nu-mi venea să cred. Îndrept repede aparatul în sus, nu mai apuc să dau zoom la maxim, face iute trei poze, apoi le măresc șiiii.... Da, el este, obsesia mea păsărească, corbul! Corvuz corax.  Chiar nu-mi venea să cred. Indicii pentru identificare în zbor: patru remige primare mai lungi (penele din vârful aripii) și, bineînțeles, ciocul mare, negru și ușor curbat la vârf. Atât de bucuroasă am fost că, în sfârșit, am văzut un corb, încât am lăsat o parte din mine să zboare cu el. Apoi am coborât privirea spre prietenii mei: Pițigoi sur (Poecile palustris) Aici, pițigoiul sur savurând o sământă: Pițigoi mare (P...