Skip to main content

Hoți de timp

Eu, deschizând "Biblia cu ilustrații", pe timpul lui Filip. (Intrigată de Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, care aduce,  prin inteligența lui, o schimbare de raportare la lume a omului ales de Dumnezeu și chiar a lui Dumnezeu, sper să citesc pe furiș câteva rânduri. Să fur câteva minute.)
Mă vede Filip:
- Ia să-mi iau și eu o carte bună.
- Ia una de-a ta de aici.
- Nu, vreau una de-a lui mami!
Lipa-lipa, tropa-tropa, se întoarce și se urcă în pat cu o carte groasa, cu copertă asemănătoare: un volum din "Stăpânul Inelelor", pe care îl ține invers.
- Ce zice cartea? îl întreb.
- Nu mănâncă fructe.
- Cine?
- Oamenii, mami!

Dimineața, ora 7. Stăm de vorbă în pat, în timp ce eu mă gândesc cum o fi să dormi la ora asta.
- Mami, mai știi desenele cu roata și ursulețul?
- Cu roata si cu ursulețul?
- Daaa. Cu roata și cu ursulețul și vine trenul!
- A, și calcă trenul mașina. Dar ursulețul a scăpat!
- A scăpat?
- Da, îi spun fără dubiu.
- Ia să-l sun.... Alo?  Ai scăpat?  Bine. Pa.

La desene.
- Uite, mami, o gâscă!
- E o rață, îi zic eu.
- E o gâscă.
- E rață.
- Gâscă, mami!
- Rață.
- Gâscă!
Mă trage de obraji spre el, mă pupă delicat, apoi mă strânge în brațe și-mi spune în șoaptă:
- Ooof, mamițuca.

După ce i-am arătat cum se construiesc căsuțe din cuburi pentru niște animale, îl las să facă și el și dau fuga la frigider. Mi-am amintit că mai am câteva linguri din ceva ce-am început ieri. Lui nu-i place.
- Ce faci acolo? îl întreb când mă întorc cu castronul.
- Dau hipopotamului să mănânce.
- Ce?
- Un elicopter.
Apoi, uitându-se la mine serios:
- Mami, nu râde! Mestecă mai întâi coliva!

Comments

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt...

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cint...

O zi superbă

Ieri, făcând eu o pauză de laptop, am ieșit în balcon. Am urmărit pițigoii mari și suri și țicleanul care veneau la geamul bucătăriei, la semințe, am salutat-o pe vecina veveriță care țâșnea de pe o creangă pe alta a unui copac, am ascultat o discuție dintre coțofene, când... Am auzit un croncănit diferit trecând pe deasupra copacilor. Oare să fie...? Se poate să fie...?  Nu-mi venea să cred. Îndrept repede aparatul în sus, nu mai apuc să dau zoom la maxim, face iute trei poze, apoi le măresc șiiii.... Da, el este, obsesia mea păsărească, corbul! Corvuz corax.  Chiar nu-mi venea să cred. Indicii pentru identificare în zbor: patru remige primare mai lungi (penele din vârful aripii) și, bineînțeles, ciocul mare, negru și ușor curbat la vârf. Atât de bucuroasă am fost că, în sfârșit, am văzut un corb, încât am lăsat o parte din mine să zboare cu el. Apoi am coborât privirea spre prietenii mei: Pițigoi sur (Poecile palustris) Aici, pițigoiul sur savurând o sământă: Pițigoi mare (P...