VII. "Ai fost mereu a doua. E asta o tragedie?" (Ezra Pound)

*

De ce să fie. Ai vrut pasiune,
frumusețea lui a venit la timp.

Oare e bine să zâmbesc acum?
Oare e bine să par indiferentă?

Frumusețea te convinge
că poți fi curajos. A fost o perioadă când
– după ce am oprit totul
pentru a patra sau a cincea oară –
i-am scris sute de mailuri.

Dar dacă vrei neapărat răspunsuri şi explicații,
apelează la psihoterapie.
De asemenea, dacă într-o noapte
ți-ai înțepat coapsele şi brațele cu atenție şi
cu un ac de siguranță
– ce flori delicate de liliac s-au umflat a doua zi!

Nu a fost o şedință de psihoterapie în care să nu
vorbesc despre el. În care să nu aflu că sufăr
de complexe pe care nu eu le-am stabilit.
45 de minute nu ajung până
o să continuăm data viitoare.
Atunci de ce să mă mai împotrivesc.

Am ajuns destul de repede pe canapea.
Oare ar vrea să mă învelească?
Să-şi vadă de treabă şi eu
să stau aşa nemişcată.
Doar să aibă grijă să nu se apropie
de mine
Ei
să nu-mi rânjească în față, aşteptând
să cedez.

Când lumina e aprinsă, şoarecele
aleargă pe rotiță ca să deschidă trapa de unde
alunecă mâncarea. Dacă se aprinde lumina,
ştie că asta înseamnă mâncare.
Lumină – mâncare. Lumină. Mâncare.
Stimul. Răspuns. Întăritor.
A învățat un nou comportament.

„Aveți nevoie de cineva să aibă grijă de dumneavoastră”,
mi-a spus ca şi cum ar fi ceva normal. Cred că atunci
am început să am încredere în ea.
M-a întrebat dacă vreau să-mi fac rău,
i-am simțit vocea îngrijorată şi am spus
Nu.
Am învățat un nou comportament.

După un timp i-am spus că mă simt mai bine.
Şi că o să plec acasă. Psihoterapeuta
mi-a spus că sunt în căutarea
propriului discurs. Şi că aşteaptă s-o sun,
să stabilim ultima şedință. Am simțit
că vrea să ne luăm la revedere.
Limbajul dezintegrează.
(Oare e bine să zâmbesc acum.
Oare e bine să par indiferentă.)
N-am mai sunat-o niciodată.
Lui nu i-am mai scris.
Propria frumusețe eliberează.

În fiecare noapte, treci pe lângă mine
şi nu mă recunoşti.
(Oare e bine să zâmbesc acum.
Oare e bine să par indiferentă. )
Uneori eşti cu soția de mână,
alteori te apropii de mine, mă săruți, apoi
îmi rânjeşti în față şi dispari.
Şi eu iar nu pot lăsa lucrurile aşa.



**

Dacă nu poți să adormi ascultă ploaia
– O să continuăm data viitoare –
cu o cană cu lapte pe genunchi.

Am visat de curând că mă ducea cu maşina
– în mod curios, creierul meu
îi atribuie noi calități –
la o cabană. Mă întrebam de ce m-a mai adus
până aici, dacă e şi soția lui prezentă.
Am plecat singură la plimbare.

Liniştea străluceşte pe fața mea
ca pe acoperişurile garajelor ude.
Dispariția unui membru 
împinge în celălalt toată puterea:
mintea mea e mai clară.

Frumusețea pune în mişcare, pe căi naturale,
energia personală. Şi ce e mai natural decât
tăcerea.

Îmi mângâi coapsele
– pielea mea fină, îți aminteşti?
să mă asigur că sunt unde trebuie.
În fața ferestrei. În camera mea. Acasă.

Propria frumusețe eliberează.




(Din volumul de poezie "Frumusețea bărbatului căsătorit", Editura Vinea, 2009)