35

A început ușor, dar acum e o stare tot mai puternică.
O simt mai ales în vise, unde, ca un animal înfuriat, mă arunc asupra fantomelor amenințătoare. Scot urlete care ar putea fi traduse drept N-o să-mi mai luați nimic de-acum! și mușc din ele până le transform cu mintea în ființe de carne.
Visele mi-au arătat adevărata stare întotdeauna. Dimineața le retrăiesc, mă gândesc la ele, mă resetez.
Cred, de fapt sunt aproape convinsă, că mintea are capacitatea uimitoare de a se face bine și singură. Dacă e lăsată să doarmă noaptea și e apărată de otravă ziua - gânduri,  idei, cuvinte negative. 
Te ghidează prin vise.

"Da, să rămâi în armonie cu tine însuți: asta sperăm, de asta ne agățam, privind înainte cum totul se năruie", a scris Julian Barnes prea bine în "Nimicul de temut" (Ed. Humanitas, 2014).
El se referea la chinul de a rămâne în armonie cu tine însuți/ însăți până în clipa morții, deși mintea și corpul ți se năruie. De exemplu, Goethe, spune el, a continuat să schițeze scrisori pe patul de moarte și era atent la punctuație. Acest ultim detaliu... Mi-am amintit cât de uimită eram că tata, tot pe patul de moarte, pentru că nu mai putea vorbi, mi-a scris pe un caiet "Mi-e rău". Eu credeam că, la apropierea morții, uiți de tot ce e lumesc, și, pentru că el scrisese corect, pentru că pusese cratima aia, m-am gândit că o să-și revină. 
Dar citatul de mai sus mi se pare a fi un citat valabil nu doar pentru muribunzi. E valabil și pentru cei vii, atinși de moartea altora.

Mă simt tot mai comodă cu mine.
A început cu respingerea situațiilor și a lucrurilor care nu-mi aduceau binele.
Un exemplu: acum câțiva ani, mi-am spus Gata, niciun strop de alcool. Și de atunci, niciun strop. Nu-i simt lipsa, nu mi-e poftă, pur și simplu nu mai e ceva care-mi trebuie. Mă simt foarte bine așa și îmi simt mintea ascuțită.
Nu a fost o hotărâre rațională, gândită, cântărita. A venit la mine așa cum vin visele.

Acum simt imediat când se apropie răul. De cum mă trezesc știu dacă e o zi în care voi fi sau nu vânatul lui. Dacă m-a găsit, dau drumul la muzică și dansez.

Mulți ani, prea mulți, am trăit chinuită de Criticul Interior.
Când era scos din minți, mă izolam pe timp îndelungat. Erau și perioadele în care mă simțeam cel mai bine cu mine. Și cum să nu fie așa, când era liniște, nimic nu-l deranja?
Prieteni am avut puțini. Și în copilarie, și în adolescență, și în prima tinerețe. Mai puțini decât degetele de la o mână. Și nu intr-o singură perioadă, ci de-a lungul timpului.
Mi se părea că nu mă pot împrieteni decât cu oameni care vin din același loc ca mine.
Atât de puțini la număr încât, atunci când îi găseşti, te întorci acasă cu impresia că i-ai visat.

Pentru că venim din același loc, we talk language, cum spunea Anne Sexton, care, într-o scrisoare de prin 1964, cred, pe când avea 36 de ani, îi scria unei prietene: "Language is verbalizing the non-verbal. (That's what makes it so complicated!)" ("Anne Sexton: a self-portrait în letters", Editura Houghton Mifflin,  Boston, 1977)
Fragmentul e mult mai mare, iar înainte de el, Anne scrie ce membri ai familiei sau prieteni vorbeau limba asta - unii un pic, alții deloc -, dar "Clover's eyes are full of language."
Clover era câinele familiei.
Adesea, și mie mi se pare mult mai intensă conexiunea cu animalele. E mult mai profundă cu animalele din vis. Visele, de fapt, se desfășoară în limba asta. Limba nespusului.
Mă gândesc că e limba ființei interioare. A celei care locuieşte undeva, în adâncul tău, sub straturile abrazive, depuse de Ceilalți.

Dar iată că l-am scos la lumină. Acum, la 35 de ani, poate cea mai frumoasă vârstă. Mă uit la el zâmbind și mă minunez. Așa, deci tu erai. Criticul Interior. Doamne, cât am suferit din cauza ta. Ani de zile. Zile și nopți. Nopți nedormite, în care m-ai terminat cu discursurile tale otrăvitoare. Au fost perioade în care m-ai nimicit.
Acum văd limpede din ce ești făcut. Dar ce puteam să fac eu atunci? Aveam ochii tulburi. Strivită sub discursul tău, nu mă puteam înălța ca să am o privire de ansamblu.
Uită-te la mine, îi zic. N-o să dau în tine. N-o să-ți fac nimic din ce mi-ai făcut tu. O să-ți zâmbesc și o să te mângâi.
O să fim prieteni buni.