28 aprilie 2020
O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.)
În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea întruna mugurii, își umpluse ciocul și tot nu mai pleca. M-am emoționat, am râs, a fost o mare bucurie.
După ce am văzut vrabia și privighetoarea, m-am simțit toată ziua o norocoasă. Iar pe seară am văzut altă pasăre mică, dar era mult mai departe, nu i-am văzut chiar toate detaliile. Am reușit să-în înregistrez cu ochiul câteva trăsături, am căutat-o apoi pe Internet și cred că era un pițigoi de brădet. Nu sunt sigură. Sărea de pe o creangă pe alta, era departe, cum am zis, apoi a dispărut într-un pâlc de conifere.
Mai urmăresc o pereche de guguștiuci. Și coțofana, desigur, pe ea o văd zilnic, în fiecare dimineață o admir stând pe o creangă, aranjându-și penele, făcându-și coada evantai negru.
Mă mai enervez când omul face prea mult zgomot, mai ales cu bormașina.
Mă gândesc că acum vreo trei ani am scris o poezie care se numește "Pot să fiu oricine, dar nu toate odată". Ei, voiam să spun că între timp am învățat. Izolarea - cel mai bun curs de perfecționare.
Ieri am făcut cu Filip activități de la grădiniță, activități pentru job și trei feluri de mâncare. Toate mi-au ieșit așa de bune că am rămas uimită, nu sunt și nu am fost niciodată o bucătăreasă grozavă, dar sunt absolut îndrăgostită de ciulamaua mea de ciuperci. Niciodată nu mi-a ieșit atât de bună.
Și mi-a plăcut să vorbesc despre natură cu Filip - tema a fost "Protejăm natura". Să-i explic lucruri, să ne uităm împreună la un desen, să facem niște fișe. Și azi am luat la curățat și udat florile din ghiveci.
Bineînțeles că e greu - asta nu e muncă de acasă, asta e muncă nonstop. Bineînțeles că e mai important să fim bine - și noi, și lumea asta tare frumoasă.
Comments
Post a Comment