Ce strigi la mine când ți-e bine

"All these people staring at me like I'm not human".Pictură din seria "Girl and her Dog"

Adonai, ce nume frumos. Pot să-ți spun aşa?
Adonai, eu sunt cu mintea

îmbibată în soluție antimucegai. Tu eşti răbdător
ca ploaia. Trăiesc pe timp împrumutat cu groază

că, atunci când o să te prinzi, o să mă pui
să plătesc şi din urmă. N-am mai ieşit din casă

de câteva zile, dar, oricum, când e să plec
undeva, vine Îngerul Anxietatea și-mi spune:

„N-are rost. Până ajungi cu corpul acolo, faci deja
cale întoarsă cu mintea.” Dar acum chiar nu e

vina mea. Tu ai venit cu viscolul ăsta. E bine
că știu să tund, să fac supe și oameni

de plastilină cu nasul mare – aș putea
fi eu – sau cu fundul mare – nu, nu sunt eu –,

după cum îmi dictează copilul. Dar cum să adorm
acum, când aud îngerul bocănind? E aragazul

oprit? Dar chiuveta? E ușa încuiată? Nu
contează că le-am mai verificat de zece ori.

Apoi mă întorc în pat, culc îngerul lângă mine,
îl cuprind cu brațul, în poziție de alăptare,

închid ochii și coborâm împreună
trepte alunecoase, mucegăite, în spirală, tot mai jos,

pe sub o boltă din care picură apă clocită. Ce-am făcut
astăzi greșit? Cui trebuie să-i cerem mâine iertare?

(Poezie dintr-un volum nou, scrisă acum vreo trei ani și apărută în 2018, împreună cu alta, aici în Crevice.)

Comments

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul. Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți. Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cinteză: Și,

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt

O zi superbă

Ieri, făcând eu o pauză de laptop, am ieșit în balcon. Am urmărit pițigoii mari și suri și țicleanul care veneau la geamul bucătăriei, la semințe, am salutat-o pe vecina veveriță care țâșnea de pe o creangă pe alta a unui copac, am ascultat o discuție dintre coțofene, când... Am auzit un croncănit diferit trecând pe deasupra copacilor. Oare să fie...? Se poate să fie...? Nu-mi venea să cred. Îndrept repede aparatul în sus, nu mai apuc să dau zoom la maxim, face iute trei poze, apoi le măresc șiiii.... Da, el este, obsesia mea păsărească, corbul! Corvuz corax. Chiar nu-mi venea să cred. Indicii pentru identificare în zbor: patru remige primare mai lungi (penele din vârful aripii) și, bineînțeles, ciocul mare, negru și ușor curbat la vârf. Atât de bucuroasă am fost că, în sfârșit, am văzut un corb, încât am lăsat o parte din mine să zboare cu el. Apoi am coborât privirea spre prietenii mei: Pițigoi sur (Poecile palustris) Aici, pițigoiul sur savurând o sământă: Pițigoi mare (Parus majo

Diana Geacăr

Search This Blog