Ce strigi la mine când ți-e bine

"All these people staring at me like I'm not human".Pictură din seria "Girl and her Dog"

Adonai, ce nume frumos. Pot să-ți spun aşa?
Adonai, eu sunt cu mintea

îmbibată în soluție antimucegai. Tu eşti răbdător
ca ploaia. Trăiesc pe timp împrumutat cu groază

că, atunci când o să te prinzi, o să mă pui
să plătesc şi din urmă. N-am mai ieşit din casă

de câteva zile, dar, oricum, când e să plec
undeva, vine Îngerul Anxietatea și-mi spune:

„N-are rost. Până ajungi cu corpul acolo, faci deja
cale întoarsă cu mintea.” Dar acum chiar nu e

vina mea. Tu ai venit cu viscolul ăsta. E bine
că știu să tund, să fac supe și oameni

de plastilină cu nasul mare – aș putea
fi eu – sau cu fundul mare – nu, nu sunt eu –,

după cum îmi dictează copilul. Dar cum să adorm
acum, când aud îngerul bocănind? E aragazul

oprit? Dar chiuveta? E ușa încuiată? Nu
contează că le-am mai verificat de zece ori.

Apoi mă întorc în pat, culc îngerul lângă mine,
îl cuprind cu brațul, în poziție de alăptare,

închid ochii și coborâm împreună
trepte alunecoase, mucegăite, în spirală, tot mai jos,

pe sub o boltă din care picură apă clocită. Ce-am făcut
astăzi greșit? Cui trebuie să-i cerem mâine iertare?

(Poezie dintr-un volum nou, scrisă acum vreo trei ani și apărută în 2018, împreună cu alta, aici în Crevice.)