Ține-ți mâinile pe ochii mei, deși ți-am spus demult pe nume

    (Poză cu Luna, cu Pământul n-am decât imagini din vise :) )

Psihologii spun că astronauții care s-au întors

de pe Stația Spațială Internațională suferă

 

de efectul vederii de ansamblu: au văzut pe 

geam bila albastră atârnând în hău plină

 

de viață și de-atunci simt că trebuie protejată;

granițele și conflictele nu mai au importanță. 

 

Eu zic că vederea asta specială o au toți oamenii

care s-au întors cândva din

depresie. În fiecare zi văd pe geamul balconului un

bătrân orbitând, dimineața și seara, în jurul blocului:

târâș, în baston, lună de lună, ca să se-ntoarcă

dintr-un AVC. Acum are și mască de protecție.

De ce se luptă el  atât, și pentru ce?

Și iar văd  totul limpede: Mama, și tu o să mori?

 

Da, puiule, dar mai e mult până atunci.

Nu! N-o să mori, nu-i așa? Da. N-o să mor, puiule.