Un amestec de semințe

Hello, humans! E tot mai greu să-ți păstrezi echilibrul în lumea asta, dar ia să învățăm de la păsări. 

Aici, o ciocănitoare de grădină, mascul. Îl recunoașteți după pata roșie de pe cap.

Tot masculul

Perechea de ciocănitori de grădină

Sunt niște ciocănitori pe care le văd des în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, le-am văzut și juvenilii astă-vară, i-am și pozat. Nu i-am mai văzut de atunci pe ei, doar pe părinți, și numai câte unul, niciodată, pana atunci, împreună. Și mai mult îi aud, am învățat să le recunosc sunetele.

Pozele sunt de la sfârșitul lunii octombrie.

Ciocănitoare de grădină, femelă (ea nu are pată roșie)

Tot femela

Duminică, 1 noiembrie,am avut o super bucurie când am intrat în bucătărie. Era o zi mohorâtă. Am văzut că Tobe, pisica noastră cea mică, stă la geam, nu înțelegeam de ce, dar nici nu mi-am bătut capul pe moment. Apoi, curioasă, m-am apropiat. Veniseră pițigoii la semințe! M-am tot gândit în ultima vreme cum să le fac o hrănitoare, nu am găsit nicio soluție, le-am pus pur și simplu semințe pe pervaz. Un amestec de semințe decojite și crude. Se poate să fie și cu coajă, bineînțeles, dar eu așa așa găsit când am căutat. Din păcate, pițigoiul cu care am dat nas în nas - prin geam, adică - a zburat când a văzut capul de uriaș. Nu i-am mai văzut de atunci la semințe,dar sper să mai vină. Deocamdată cred că mai găsesc de mâncare prin copaci.

A, bineînțeles că nu am nicio poză cu pițigoiul la semințe, pur și simplu m-am bucurat de moment.

Tot în ziua aia mi-a venit o super idee - zic eu, na - de hrănitoare pentru pițigoi. Am luat scărfârlia dovleacului făcut felinar de băieți de Halloween, adică acesta:

Am scobit-o cu o lingură, am uns bine cu unt de arahide (am citit mai demult că le place; și untura), apoi am presărat semințele. 

Nu au venit la ea încă, dar îi aștept - mai după colț așa, să nu se mai sperie de mine.

Și o poză cu o cioară de semănătură, făcută cu multe luni în urmă, când mi-am zis că o să fie perfectă de Halloween:

Din păcate, nu mai am așa mult timp pentru birdwatching, uneori mă trezesc că s-a făcut deja seară, așa că nu-mi mai rămâne să pozez decât apusul:

Sau munții ninși din depărtare:

Ce-am mai citit frumos:

Cred că de mai bine de-o lună mă lupt cu acest cărțoi. L-am dat ieri gata, mi-a plăcut mult.

În concluzie, parafrazând o vorbă celebră: We know nothing, Jon Snow.

Sau foarte puțin. 

Niște fragmente din capitolul despre disparițiile unor specii (de hominizi, de animale, de păsări etc) de-a lungul timpului:

"Se naște întrebarea dacă disparițiile din epoca de piatră și cele din vremuri mai recente sunt în realitate o parte a unui unic mare eveniment de dispariție - mai exact, dacă oamenii sunt prin natura lor aducători de moarte pentru alte ființe vii. Cu tristețe trebuie să recunoaștem că, după toate probabilitățile, așa suntem."

"Vă spun toate acestea pentru a sublinia că, dacă ați dori să proiectați un singur organism care să aibă grijă de formele de viață din cosmosul nostru singuratic, să monitorizeze unde se plasează acesta și să mențină o statistică a locurilor pe unde a trecut, nu ați alege pentru această sarcină ființele umane.

Dar iată un lucru extrem de izbitor: noi suntem cei aleși de mâna sorții, a providenței sau oricum altfel ați dori să-i spuneți. Din câte știm noi, suntem cea mai bună opțiune. Și s-ar putea să fim și unica. Este demoralizant să ne gândim că noi am putea reprezenta concomitent suprema realizare a universului viu și cel mai înfiorător coșmar al său."

("Despre toate, pe scurt. De la Big Bang la ADN", Bill Bryson, trad. Elena Neculcea, Polirom,  2015)

Ce-am mai văzut:

Am văzut cu mare poftă "The haunting of Bly Manor", bazat pe nuvela "The turn of the screw"/"O coardă prea întinsă" a lui Henry James.

Nu e capodoperă ca "The haunting of Hill House" (bazat pe romanul lui Shirley Jackson), dar e "perfectly splendid". 

Amândouă sunt pe Netflix.Iar despre Hill House am mai scris pe blog: aici despre carte și aici despre serial. Cred că a fost a doua oară când am văzut mai întâi serialul și am citit apoi cartea. Mi s-a mai întâmplat așa la Sharp Objects.

De multe ori mă gândesc la serialele astea ca la cele mai frumoase din lume: Penny Dreadful (prima poveste, de 3 sezoane, cu Eva Green, nu City of Angels), The Haunting of Hill House și Sharp Objects.

Acum mă uit la Lovecraft Country, serial bazat pe romanul lui Matt Ruff. E plăcut, dar nu-i grozav, și s-a dus departe rău de carte, care mi-a plăcut, au renunțat la unele părți care mi se păreau foarte puternice și ingenioase.

Și super bucuria de azi:

Am văzut trei stoluri trecând dimineața pe deasupra orașului, păreau să facă „ga gaaa”. La primul stol, mi-am amintit că auzisem sunetele astea si în seara trecută, când ieșisem cu Happy afară, cred că s-au odihnit pe undeva pe aproape. 

Pe urmă am ajuns în centru și am văzut trecând un stol, nu știu dacă același, dar păsările erau la fel. Am apucat să fac doar o poză.

Pe urmă am văzut alte două stoluri, erau chiar imense, și cred că, de fapt, erau bucăți din același stol, pentru că au trecut unul după celălalt. A fost emoționant - să le văd zburând așa ordonate, să le aud sunetele, să-mi imaginez ce drum lung au făcut până aici. A fost foarte emoționant.

Și am aflat că e vorba de gârlița mare, o specie de gâscă, și că vine tocmai din tundra siberiană ca să ierneze în țările din Europa. Mai multe informații despre ea, aici.

A fost chiar minunat momentul, o bucurie, hrănitoare pentru creier.