Portretul lui Washington

Pe Washington l-a adus M de-afara și tot el i-a pus numele. Îmi amintesc că plouase mult.

Era cat palma, plin de purici, murdar la nas și avea ochii umflați, unul dintre ei puțin lipit. În câteva zile s-a îmbolnăvit rău, l-am dus la veterinar, i-a făcut injecții, când am ajuns acasă parcă respira din ce în ce mai greu, l-am pus pe piept și am așteptat tremurând până a început să respire normal. Și a dormit pe pieptul meu până s-a făcut bine.

Avea 2, 3 luni. Azi spuneam că e fată, mâine că e băiat.

                                                                 (după tratament)

În prima zi, Happy îl urmarea peste tot cu ochii bulbucați, scâncea și-l incerca cu lăbuța să vadă ce fel de minge e. Am plecat cu inima strânsă în ziua următoare, mă gândeam că e prea mic să urce singur în pat, că poate rămâne blocat pe undeva, că poate se ceartă cu ea, dar când m-am întors, i-am găsit dormind unul lângă celălalt. Pentru mine a fost o lecție de încredere.

Și au fost foarte buni prieteni - se jucau amândoi, dormeau împreună -, așa cum vezi in clipurile de pe FB, până când W s-a transformat intr-un adolescent țâfnos. Am intervenit târziu.

În primul an de viață obișnuia să-si petreacă nopțile aruncându-se pe draperii, acum mă așteaptă să mergem împreună la culcare. Uneori se așază la urechea mea și începe să toarcă, iar eu adorm cu capul lipit de el. E cel mai bun remediu de casă.

M-am îndrăgostit de el din prima noapte, când a venit la capul meu torcând și a început să-mi ronțăie urechea.

Vara ii place sa doarmă la soare, pe balcon. Iarna, pe calorifer.

E foarte tolerant.

F îl iubește mult (pe el l-a iubit primul, apoi s-a împrietenit cu Izzy).

Ii place sa stea in chiuvetă după ce vine din balcon.

Ii place sa stea la geam.

A mai răcit o data și iar m-am speriat îngrozitor.

Probabil a suferit mult de foame când era al nimănui, pentru că ar mânca întruna.

Când intrăm în casă, vine și el în întâmpinare, odată cu câinii, și miorlăie până îi dăm o gustărică sau o îmbrățișare.

De cate ori apare un obiect nou în casa, se urcă repede pe el și se uită de parcă ar spune: Ce? E al meu.

Are vreo 3 ani și cândva ne petreceam foarte mult timp împreună.