Skip to main content

"mie imi place viața când nu trebuie să mă gândesc la ea"

                                                                

Iulia Modiga, pe care o cunosc doar din mediul online, deci foarte putin, mi-a făcut bucuria de a-mi trimite volumul ei de debut, "Bagdad" (Editura Karth, 2015).
L-am citit pe bucăți, pe muzica din desene animate, sau în ritmul respirației fiului meu, dar mi-au rămas bine imprimate în creier unele versuri:

"am ieșit din somn ca dintr-o instituție financiară"
Imi place mult în versul ăsta trecerea bruscă de la cald la rece (într-o instituţie financiară e mereu răcoare, sau așa mi se pare mie).
Trecerile bruşte de la o stare la alta curenteaza.
Iar versurile care trezesc simțurile sunt cele care rămân bine imprimate în creier, de obicei.

"mie îmi place viața când nu trebuie să mă gândesc la ea"
(e, de fapt, parte dintr-un titlu)

"dimineața ne trezim mai lungi
dupa 30 mai scunzi"
Mi-a plăcut aici saltul de la timpul prezent (dimineața) la timpul în desfășurare (viața), trecerea brusca de la un sens ascendent (bucuria) la unul descendent (resemnarea).

„zâmbește și conduce
călduț ca o epilare definitivă”

„sunt mai ales nopți și nopți ca atunci
când întinzi mâna după un loc plin, care e gol”

Mi-a plăcut, bineînțeles, umorul. Ador umorul, dozat cu grijă și supravegheat de rațiune, în poezie.

„alteori sun la radio

alteori sun la radio românia actualități
și întreb de tine

doamna de la informații transferă apelul celei de la
poartă căreia i se face milă
și inventează istorii frumoase despre cum ai ajuns
voluntar
într-o campanie de ocrotire a unor broaște otrăvitoare
din Madagascar
sau cum te-ai retras în muntele kailash pentru a fi
demn de mine mai târziu.”

Poezia mai are o strofă, dar mie mi-ar fi plăcut mult să aibă finalul ăsta, mai ales fără „mai târziu”, de-asta m-am oprit aici.
In viitor, mi-ar plăcea să exploateze mai mult efectele astea surprinzătoare, să-și construiască mai bine volumul (cred ca sunt prea multe poezii de stare), sa aibă mai multa grijă la continutul (cred ca inserţiile socio-culturale si politice sunt rare si nedezvoltate, nu prea-si gasesc sustinere in volum si nu cred ca asta a fost intenţia) si la  finalul fiecărei poezii.

Așa cum a facut in poezia asta, preferata mea din volum, pentru că am ajuns cu privirea până in inima omului:

"când tu suni eu răspund

în garsoniera ta locuiește o prințesă de tablă
în fiecare după-amiază curăț rugina din urma ei
când tu suni eu răspund da și când închizi
pe dinăuntru un profesionist strâns cu ușa
învârte o cheie."


Iulia Modiga, „Bagdad”, Editura Karth, 2015

Comments

Popular posts from this blog

A doua scrisoare pentru tatăl meu

Astăzi se fac 3 ani de când ai murit. Fără  nimeni lângă tine. De câte ori mă gândesc la asta, mi se face rău. Știu că nu mai erai de câteva zile în corpul tău,  dar dacă erai? Dacă auzeai și înțelegeai tot? Dacă ai murit conștient de faptul că nu e niciunul dintre noi lângă tine?
Poate că ți-a părut bine că se întâmplă așa. Ai fost un om retras.

Nu credeam că o să-ți mai scriu vreo scrisoare. Mă gândesc tot mai puțin la tot ce s-a întâmplat,  ca să pot continua. Când ai o rană așa de mare, care nu se va curăța niciodată și,  deci, nu se va închide, cred că e mai bine s-o lași în pace. O ștergi cu blândețe și te ocupi de treburile zilnice, căutând să n-o deranjezi.
Suntem ceva mai bine, deci. Eu, cel puțin, mă văd destul de clar și încă învăț să mă descurc cu mine. Uneori reușesc,  alteori mă sperii. Dar îmi revin repede și nu mai zac.
De ceva timp, mi-am propus să stau mai mult, cât pot de mult, într-o singură  realitate. În prezent. Mi-a prins bine. Acum mă împac destul de bine cu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

george geacăr. jurnal, deci poem

era un film din alea de văzut în seri
liniștite când ai vrea să-ți umpli
timpul cu întâmplări prin care n-ai vrea să treci.
erau munții ăia roșcați din magreb, cerul ăla
albastru, firele alea rare de iarbă păscute de
capre.
și doi îngeri cu ten măsliniu, păr creț și
ochi aprinși.
tocmai găsiseră locul unde tatăl lor își ținea
ascunsă pușca de vânătoare
un akm și cartușe
și cel mare căuta acum cu arma la umăr și striga
fratelui mai mic
în ce, zi-mi în ce, zi odată mai repede. în
autobuz, a zis îngerul mic. akm s-a descărcat,
dar autobuzul, de fapt un autocar cu turiști
amatori de locuri exotice, a continuat să ruleze.
glonțul lovise un geam mic al autocarului
și țeasta unei turiste care moțăia sprijinită de el.
mai departe e film și de ce l-aș povesti.
cei doi îngeri și-au dat seama destul de repede că
arma făcuse ceva destul de urât, dar ce
poți să ceri unui înger? în lumea lor nu există
interdicție și dacă te lovește un glonț din alea
în șira spinării
în măduvă direct de fapt, cum p…