Skip to main content

"mie imi place viața când nu trebuie să mă gândesc la ea"

                                                                

Iulia Modiga, pe care o cunosc doar din mediul online, deci foarte putin, mi-a făcut bucuria de a-mi trimite volumul ei de debut, "Bagdad" (Editura Karth, 2015).
L-am citit pe bucăți, pe muzica din desene animate, sau în ritmul respirației fiului meu, dar mi-au rămas bine imprimate în creier unele versuri:

"am ieșit din somn ca dintr-o instituție financiară"
Imi place mult în versul ăsta trecerea bruscă de la cald la rece (într-o instituţie financiară e mereu răcoare, sau așa mi se pare mie).
Trecerile bruşte de la o stare la alta curenteaza.
Iar versurile care trezesc simțurile sunt cele care rămân bine imprimate în creier, de obicei.

"mie îmi place viața când nu trebuie să mă gândesc la ea"
(e, de fapt, parte dintr-un titlu)

"dimineața ne trezim mai lungi
dupa 30 mai scunzi"
Mi-a plăcut aici saltul de la timpul prezent (dimineața) la timpul în desfășurare (viața), trecerea brusca de la un sens ascendent (bucuria) la unul descendent (resemnarea).

„zâmbește și conduce
călduț ca o epilare definitivă”

„sunt mai ales nopți și nopți ca atunci
când întinzi mâna după un loc plin, care e gol”

Mi-a plăcut, bineînțeles, umorul. Ador umorul, dozat cu grijă și supravegheat de rațiune, în poezie.

„alteori sun la radio

alteori sun la radio românia actualități
și întreb de tine

doamna de la informații transferă apelul celei de la
poartă căreia i se face milă
și inventează istorii frumoase despre cum ai ajuns
voluntar
într-o campanie de ocrotire a unor broaște otrăvitoare
din Madagascar
sau cum te-ai retras în muntele kailash pentru a fi
demn de mine mai târziu.”

Poezia mai are o strofă, dar mie mi-ar fi plăcut mult să aibă finalul ăsta, mai ales fără „mai târziu”, de-asta m-am oprit aici.
In viitor, mi-ar plăcea să exploateze mai mult efectele astea surprinzătoare, să-și construiască mai bine volumul (cred ca sunt prea multe poezii de stare), sa aibă mai multa grijă la continutul (cred ca inserţiile socio-culturale si politice sunt rare si nedezvoltate, nu prea-si gasesc sustinere in volum si nu cred ca asta a fost intenţia) si la  finalul fiecărei poezii.

Așa cum a facut in poezia asta, preferata mea din volum, pentru că am ajuns cu privirea până in inima omului:

"când tu suni eu răspund

în garsoniera ta locuiește o prințesă de tablă
în fiecare după-amiază curăț rugina din urma ei
când tu suni eu răspund da și când închizi
pe dinăuntru un profesionist strâns cu ușa
învârte o cheie."


Iulia Modiga, „Bagdad”, Editura Karth, 2015

Comments

Popular posts from this blog

Scrisoare pentru tatăl meu

Acum doi ani, după-amiaza, am primit un telefon că inima ta s-a oprit. Bătuse multe ore singură, într-un corp inconștient, dar rămas cu ochii deschiși. Insistase destul.
L-am luat pe fiul meu în braţe şi am început să urlu în tăcere. Se poate urla şi aşa, am învăţat.
Te-ai supărat că n-am venit să te văd în ultima ta zi? Mi-au spus că tu nu mai eşti acolo, în ochii ăia tulburi.
M-ai fi auzit? Dar ce ți-aș fi putut spune? Că nu vreau să mori, dar că am ajuns să cred că e cea mai bună soluţie?
Te mai gândeai la ceva sau, când ai înțeles că mori, ai plecat pur și simplu? Ți-a fost frică?
După ce ne-a zdrobit vestea că ai leucemie, am început să ne ridicăm ușor-ușor, văzând că ședințele de chimioterapie merg bine și că, mai ales, au găsit imediat un donator compatibil imediat (sora ta). Cine s-ar fi gândit la norocul ăsta? Urma să mai trăiești cel puțin zece ani.
Dar apoi lucrurile au mers din rău în şi mai rău. Parcă ceva ţi se pusese împotrivă.

Se fac doi ani de când ai murit, iar eu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

Superputeri

Se poate trăi fără sex, dar nu și fără atingere, spune
o femeie cu piele zbârcită într-o emisiune despre

sănătate, în timp ce eu strâng rufele din balcon.
De când am născut, soțul meu a răcit

de câteva ori. Eu nici măcar o dată.
Primul lucru pe care îl fac dimineața este să

îmi pun verigheta pe deget. Trecerea de la pielea
perfectă a bebelușului la cea uzată a partenerului

e dificilă, spune femeia. Soțul meu îi zâmbește
copilului, apoi se duce în camera lui. Ploaia cade

în geamuri cu furia corpurilor disperate
să intre. Am văzut crocodili stând nemișcați

în apă în timp ce erau mângâiați
de om, monștri cu piele respingătoare,

lipsiți de puteri. Fiul meu, pe care îl țin aproape
tot timpul în brațe, întinde o mână din pat

și zice Aaa. Probabil vreo umbră
i-a atras atenția. Înlemnesc în prag, cu rufele la piept,

când îmi dau seama că îmi zâmbește mie. Primul lucru
pe care îl fac dimineața este să devin invizibilă.