Skip to main content

"mie imi place viața când nu trebuie să mă gândesc la ea"

                                                                

Iulia Modiga, pe care o cunosc doar din mediul online, deci foarte putin, mi-a făcut bucuria de a-mi trimite volumul ei de debut, "Bagdad" (Editura Karth, 2015).
L-am citit pe bucăți, pe muzica din desene animate, sau în ritmul respirației fiului meu, dar mi-au rămas bine imprimate în creier unele versuri:

"am ieșit din somn ca dintr-o instituție financiară"
Imi place mult în versul ăsta trecerea bruscă de la cald la rece (într-o instituţie financiară e mereu răcoare, sau așa mi se pare mie).
Trecerile bruşte de la o stare la alta curenteaza.
Iar versurile care trezesc simțurile sunt cele care rămân bine imprimate în creier, de obicei.

"mie îmi place viața când nu trebuie să mă gândesc la ea"
(e, de fapt, parte dintr-un titlu)

"dimineața ne trezim mai lungi
dupa 30 mai scunzi"
Mi-a plăcut aici saltul de la timpul prezent (dimineața) la timpul în desfășurare (viața), trecerea brusca de la un sens ascendent (bucuria) la unul descendent (resemnarea).

„zâmbește și conduce
călduț ca o epilare definitivă”

„sunt mai ales nopți și nopți ca atunci
când întinzi mâna după un loc plin, care e gol”

Mi-a plăcut, bineînțeles, umorul. Ador umorul, dozat cu grijă și supravegheat de rațiune, în poezie.

„alteori sun la radio

alteori sun la radio românia actualități
și întreb de tine

doamna de la informații transferă apelul celei de la
poartă căreia i se face milă
și inventează istorii frumoase despre cum ai ajuns
voluntar
într-o campanie de ocrotire a unor broaște otrăvitoare
din Madagascar
sau cum te-ai retras în muntele kailash pentru a fi
demn de mine mai târziu.”

Poezia mai are o strofă, dar mie mi-ar fi plăcut mult să aibă finalul ăsta, mai ales fără „mai târziu”, de-asta m-am oprit aici.
In viitor, mi-ar plăcea să exploateze mai mult efectele astea surprinzătoare, să-și construiască mai bine volumul (cred ca sunt prea multe poezii de stare), sa aibă mai multa grijă la continutul (cred ca inserţiile socio-culturale si politice sunt rare si nedezvoltate, nu prea-si gasesc sustinere in volum si nu cred ca asta a fost intenţia) si la  finalul fiecărei poezii.

Așa cum a facut in poezia asta, preferata mea din volum, pentru că am ajuns cu privirea până in inima omului:

"când tu suni eu răspund

în garsoniera ta locuiește o prințesă de tablă
în fiecare după-amiază curăț rugina din urma ei
când tu suni eu răspund da și când închizi
pe dinăuntru un profesionist strâns cu ușa
învârte o cheie."


Iulia Modiga, „Bagdad”, Editura Karth, 2015

Comments

Popular posts from this blog

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt...

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul.  Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți.  Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cint...

O zi superbă

Ieri, făcând eu o pauză de laptop, am ieșit în balcon. Am urmărit pițigoii mari și suri și țicleanul care veneau la geamul bucătăriei, la semințe, am salutat-o pe vecina veveriță care țâșnea de pe o creangă pe alta a unui copac, am ascultat o discuție dintre coțofene, când... Am auzit un croncănit diferit trecând pe deasupra copacilor. Oare să fie...? Se poate să fie...?  Nu-mi venea să cred. Îndrept repede aparatul în sus, nu mai apuc să dau zoom la maxim, face iute trei poze, apoi le măresc șiiii.... Da, el este, obsesia mea păsărească, corbul! Corvuz corax.  Chiar nu-mi venea să cred. Indicii pentru identificare în zbor: patru remige primare mai lungi (penele din vârful aripii) și, bineînțeles, ciocul mare, negru și ușor curbat la vârf. Atât de bucuroasă am fost că, în sfârșit, am văzut un corb, încât am lăsat o parte din mine să zboare cu el. Apoi am coborât privirea spre prietenii mei: Pițigoi sur (Poecile palustris) Aici, pițigoiul sur savurând o sământă: Pițigoi mare (P...