Skip to main content

Nimic nu scoate o femeie din minţi ca un bărbat înţelegător

În timp ce-mi imaginez feţe hidoase în copaci,
care se holbează şi râd de poziţiile noastre chinuite,
geamurile se aburesc treptat.
Aproape c-a ajuns să sărute geamul din spate. 

Mi-e frică. 
Stai liniştită. 

Sau serile când rămâne singur:
mai întâi, un drum la supermarket.

Pe la jumătatea filmului, pentru că a mâncat tot ce se putea,
începe să se dea mai aproape de mine. Mă-ntind
să iau sticla de bere. Mâna i-a şi ajuns pe un sân.
Ne sărutăm. Ne sărutăm.
Ne sărutăm. 
Dă-l naibii de film. Vino-ncoa. 
Şi imediat: 
Îmi pare rău. Stai liniştită.  Să mă odihnesc puţin.

Şi apoi:
Rămâi la mine în seara asta.
Dar nu am cremă de faţă aici.
Îţi dau aftershave-ul meu.

Mă ţine în braţe:
Culcă-te, eşti obosită.
Se-ntoarce pe o parte. Într-un minut sforăie.
Mă-ntorc pe partea cealaltă.
Închid ochii. Îi deschid.
Plapuma e prea scurtă.
Se trezeşte - Ce ai? - şi,
înainte s-adoarmă din nou, oftează, îmi atinge spatele
cu mâna lui transpirată:
Ai visat urât. Stai liniştită.

Îmi spune să mă fac blondă:
Aşa-ţi stă cel mai bine.
A doua zi alerg la supermarket
şi-l întâmpin seara cu o superbă
culoare castanie.
Eşti frumoasă oricum.

Sau seara când el e plecat la părinţi:
Ce faci. Mi-e dor de tine.
Mă simt singură.
Te iubesc te pup noapte bună.

Maică-sa nu mă suportă pentru că nu vorbesc.  

Era o vreme - la început -
când eram fascinaţi de puterea pe care o avem,
de a ne completa unul altuia propoziţiile.
Acum mergem pe ghicite.

E vară. Ne întâlnim după-amiază în oraş.
Ce naiba bei apă de-asta minerală. E cea mai proastă. Îţi spun eu de care.
Dar îmi place asta.
Dar e cea mai proastă.
Îmi place apa asta minerală.
Ce se întâmplă cu noi.
Ce să se întâmple.
Nu ştiu. Simt ceva.
Nu e nimic. Stai liniştit.

Ne spunem de atâtea ori Te - iubesc
de parcă ne pregătim pentru o viaţă împreună.

Când vine la mine, îi citesc ce-am mai scris.
Mă sărută pe burtă. Cască.
Nu-ţi place.
Dar sunt mândru am mare încredere hai să ne uităm la un film.

A doua zi îmi spune: Păstrează şi celălalt film
pentru mâine seară,
să ne uităm împreună.
Cum pleacă, îmi cumpăr ceva de ronţăit. Mă uit până la sfârşit.

Iarna. Cu vinul fiert între palme, aştept.
Coboară. Urcă. Coboară. Urcă. Aştept.
Nu mă mai dau mult. Dacă vrei, du-te în cameră.
Nu. Mi-e silă să merg pe jos.
 
Vara. La o pensiune, ne întâmpină
un tip cocoşat şi cu un ochi alb, umflat.
Camerele sunt spaţioase, mobilier vechi, superb. Pustiu. Vedere spre munte.
E cam straniu locul ăsta, spune el.
Prin urmare, ne cazăm la un hotel: o cutie cu televizor.
Dar e frig aici.
Ne încălzim noi. Stai liniştită.

În timp ce el conduce, eu sunt tot mai departe
 - norii au înghiţit vârful muntelui.

Întotdeauna mi-am dorit
să fiu o femeie despre care se vorbeşte mult, dar
în faţa căreia se tace.
Îmi pune mâna pe genunchi.
Nu pentru că se simte singur - el n-a ajuns niciodată
până acolo. Dar nu e normal
ca doi oameni să stea mult timp împreună
fără să-şi rănească sentimentele.
Mă zgâlţâie:
S-a întâmplat ceva.
Nu.
Eşti supărată.
Nu.
Spune-mi.
Ia uite ce frumos se vede în partea aia.
Ştii că mie poţi să-mi spui totul.


din volumul „frumusețea bărbatului căsătorit” (Editura Vinea, 2009)

Comments

Popular posts from this blog

A doua scrisoare pentru tatăl meu

Astăzi se fac 3 ani de când ai murit. Fără  nimeni lângă tine. De câte ori mă gândesc la asta, mi se face rău. Știu că nu mai erai de câteva zile în corpul tău,  dar dacă erai? Dacă auzeai și înțelegeai tot? Dacă ai murit conștient de faptul că nu e niciunul dintre noi lângă tine?
Poate că ți-a părut bine că se întâmplă așa. Ai fost un om retras.

Nu credeam că o să-ți mai scriu vreo scrisoare. Mă gândesc tot mai puțin la tot ce s-a întâmplat,  ca să pot continua. Când ai o rană așa de mare, care nu se va curăța niciodată și,  deci, nu se va închide, cred că e mai bine s-o lași în pace. O ștergi cu blândețe și te ocupi de treburile zilnice, căutând să n-o deranjezi.
Suntem ceva mai bine, deci. Eu, cel puțin, mă văd destul de clar și încă învăț să mă descurc cu mine. Uneori reușesc,  alteori mă sperii. Dar îmi revin repede și nu mai zac.
De ceva timp, mi-am propus să stau mai mult, cât pot de mult, într-o singură  realitate. În prezent. Mi-a prins bine. Acum mă împac destul de bine cu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

george geacăr. jurnal, deci poem

era un film din alea de văzut în seri
liniștite când ai vrea să-ți umpli
timpul cu întâmplări prin care n-ai vrea să treci.
erau munții ăia roșcați din magreb, cerul ăla
albastru, firele alea rare de iarbă păscute de
capre.
și doi îngeri cu ten măsliniu, păr creț și
ochi aprinși.
tocmai găsiseră locul unde tatăl lor își ținea
ascunsă pușca de vânătoare
un akm și cartușe
și cel mare căuta acum cu arma la umăr și striga
fratelui mai mic
în ce, zi-mi în ce, zi odată mai repede. în
autobuz, a zis îngerul mic. akm s-a descărcat,
dar autobuzul, de fapt un autocar cu turiști
amatori de locuri exotice, a continuat să ruleze.
glonțul lovise un geam mic al autocarului
și țeasta unei turiste care moțăia sprijinită de el.
mai departe e film și de ce l-aș povesti.
cei doi îngeri și-au dat seama destul de repede că
arma făcuse ceva destul de urât, dar ce
poți să ceri unui înger? în lumea lor nu există
interdicție și dacă te lovește un glonț din alea
în șira spinării
în măduvă direct de fapt, cum p…