„Sfaturi pentru mine” de Louise Erdrich

Lasă vasele nespălate.
Lasă țelina să putrezească în sertarul de jos al frigiderului
și podeaua din bucătărie să se-acopere cu o crustă pământie.
Lasă firimiturile negre pe fundul prăjitorului de pâine.
Aruncă bolul crăpat și nu lipi ceașca.
Nu lipi nimic. Nu cârpi. Cumpără ace de siguranță.
Să nu coși nici măcar un nasture.
Lasă vântul să facă tot ce vrea, apoi pământul,
care ne invadează sub formă de praf, și morții
care se strâng în rotocoale gri sub canapea.
Vorbește-le. Spune-le că sunt bineveniți.
Nu păstra toate piesele din puzzle
sau pantofiorii păpușilor în pereche, nu-ți bate capul
despre cine folosește periuța cui sau dacă vreodată
ceva își găsește locul.
În afară de cuvinte. Sau de gânduri.
Caută autenticul – stabilește mai întâi
ce e autentic,
apoi du-te după el cu toată inima.
Cu inima, locul ăla
în care nici măcar nu te gândești să faci curat.
Debaraua ticsită cu suvenire primitive.
Nu separa agrafele pentru hârtie de șuruburi, de dinții de lapte păstrați,
și nu-ți bate capul dacă mâncaţi iar cereale la cină.
Nu răspunde la telefon niciodată
și nu plânge după nimic care se frânge.
Mucegai roz o să crească în cutiile nedesfăcute
din frigider. Acceptă noi forme de viață
și vorbește cu morții,
care alunecă înăuntru prin plasa de țânțari şi se adună
în tihnă pe capacul borcanelor și pe cărți.
Reciclează scrisorile, nu le citi, nu citi nimic
în afară de ceea ce distruge
izolația dintre tine și viață
sau ceea ce năruie, răstoarnă sau spulberă
acest artificiu pe care îl numești necesitate.

Poemul în limba engleză este aici.
Traducerea este a mea.

Comments

Jurnal de păsărar începător în vremea pandemiei (II)

28 aprilie 2020 O dimineață minunată. După ce am văzut iar coțofana pe îndelete în copac, am coborât binoclul spre o tufă de trandafiri și am văzut o vrabie frumușică și o pasăre subțirică și delicată - am descoperit apoi că era o privighetoare de zăvoi. A fost minunat. M-am emoționat incredibil de tare. Vrabia ciripea întruna, privighetoarea mai pleca, se mai întorcea. Ce vrabie grasană, mi-am spus, dar pe urmă am aflat că era un mascul. Poza de pe Wiki e leită cu ce am văzut eu în realitate. Roșcat la tâmple și pe spate. Și sunetele pe care le scotea sunt cele de pe Wikipedia. Privighetoarea era cafenie și mai micuță, nu ciripea. Am avut un mare noroc să le văd, coborâseră pe tufă să mănânce mugurii. La câteva gheruțe depărtare de ele erau niște firimituri de pâine. (Am aflat și eu că nu e bine să dai pâine păsărilor, că e indicat să le dai semințe sau altele, o să le pun și eu fulgi de ovăz pe pervaz. Poate o să ne împrietenim.) În special vrabia, adică vrăbioiul, ciugulea înt...

Întâlniri noi și vechi

Botgros (Coccothraustes coccothraustes) Până astăzi, pe lista cu păsări-pe-care-nu-le-am-văzut-încă se afla și botgrosul. Am ieșit câteva minute pe balcon, cu aparatul. Forfotă mare de pițigoi, un du-te-vino din copaci la semințele de pe pervaz, și cateva coțofene curioase. Nu am mai făcut poze. Am intrat în bucătărie, să-mi iau cafeaua, poate, când văd pe geam o pasăre mică, dar mai mare decât un pițigoi, aterizând într-un copac. Ridic aparatul, mă uit prin el și prin geam și... El să fie oare? Dau fuga în balcon. Da, da, da! Un botgros. Nu l-am mai văzut până acum. Nici în comunitatea noastră de păsări din jurul blocului, nici în alte părți. Era departe, așa că pozele nu sunt chiar reușite, deși zoom la maxim. Botgrosul face parte din familia Fringillidae, alături de cinteză, scatiu, sticlete și altele. Numele, bineînțeles, îi vine de la ciocul foarte gros, bun să spargă semințe și sâmburi tari. După ce și-a luat zborul, l-am căutat repede prin aparat, dar am dat de o cint...

O zi superbă

Ieri, făcând eu o pauză de laptop, am ieșit în balcon. Am urmărit pițigoii mari și suri și țicleanul care veneau la geamul bucătăriei, la semințe, am salutat-o pe vecina veveriță care țâșnea de pe o creangă pe alta a unui copac, am ascultat o discuție dintre coțofene, când... Am auzit un croncănit diferit trecând pe deasupra copacilor. Oare să fie...? Se poate să fie...? Nu-mi venea să cred. Îndrept repede aparatul în sus, nu mai apuc să dau zoom la maxim, face iute trei poze, apoi le măresc șiiii.... Da, el este, obsesia mea păsărească, corbul! Corvuz corax. Chiar nu-mi venea să cred. Indicii pentru identificare în zbor: patru remige primare mai lungi (penele din vârful aripii) și, bineînțeles, ciocul mare, negru și ușor curbat la vârf. Atât de bucuroasă am fost că, în sfârșit, am văzut un corb, încât am lăsat o parte din mine să zboare cu el. Apoi am coborât privirea spre prietenii mei: Pițigoi sur (Poecile palustris) Aici, pițigoiul sur savurând o sământă: Pițigoi mare (P...

Diana Geacăr

Search This Blog