Skip to main content

Rochia în floarea vârstei

                             
Ca spirit al copacului deţii atâtea secrete încât 
toamna este esenţial să-ţi aminteşti 
că ai o formă umană:
rochia purpurie foşneşte când ies 
la plimbare, atinge din mers
copacii, cad în stoluri 
frunzele şi

valuri de părinţi,

în librăria din centru: 
caiete de română şi matematică, cărţi
cu o singură poveste sau cu mai multe.
Depinde ce vârstă are copilul dumneavoastră.

Pantofii purpurii împing pământul
şi părul flutură în aerul cald, ridicat 
de ciocurile păsărilor, tot mai sus
printre ramurile verzi, luminate, se scutură 
de poveşti în parcul din centru, unde
spiritele asurzite stau înghesuite. 
Ca-ntr-o poveste fără sfârşit,
vin aici şi mai îmbrăţişez un copac.

Fetiţele presară pe trotuarul din faţa mea
castane care în orice minut pot exploda.

Zâmbesc sau râd în hohote,
când vor să scape de spirite.

Nu-mi pot aminti vremea când zâmbeau
oamenii străini la mine. Îmi amintesc doar
telefonul care m-a făcut
să chicotesc şi să tremur.
M-a întrebat dacă îl mai iubesc.
Ei m-au întrebat toată ziua
cine a fost şi ce voia.
Le –am spus că era o greşeală.
Lui îi spusesem că da.


Un poem din „Frumusețea bărbatului căsătorit” (Editura Vinea, 2009)

Comments

Popular posts from this blog

Scrisoare pentru tatăl meu

Acum doi ani, după-amiaza, am primit un telefon că inima ta s-a oprit. Bătuse multe ore singură, într-un corp inconștient, dar rămas cu ochii deschiși. Insistase destul.
L-am luat pe fiul meu în braţe şi am început să urlu în tăcere. Se poate urla şi aşa, am învăţat.
Te-ai supărat că n-am venit să te văd în ultima ta zi? Mi-au spus că tu nu mai eşti acolo, în ochii ăia tulburi.
M-ai fi auzit? Dar ce ți-aș fi putut spune? Că nu vreau să mori, dar că am ajuns să cred că e cea mai bună soluţie?
Te mai gândeai la ceva sau, când ai înțeles că mori, ai plecat pur și simplu? Ți-a fost frică?
După ce ne-a zdrobit vestea că ai leucemie, am început să ne ridicăm ușor-ușor, văzând că ședințele de chimioterapie merg bine și că, mai ales, au găsit imediat un donator compatibil imediat (sora ta). Cine s-ar fi gândit la norocul ăsta? Urma să mai trăiești cel puțin zece ani.
Dar apoi lucrurile au mers din rău în şi mai rău. Parcă ceva ţi se pusese împotrivă.

Se fac doi ani de când ai murit, iar eu …

Zodia cancerului

Am terminat „Zodia Cancerului” de Radu Vancu, jurnal dintre anii 2012-2015, pe care l-am întrerupt acum ceva timp când am început altă carte, pentru că așa face omul când nu are timp, începe înfometat cât mai multe cărți.
S-a scris mult și foarte bine despre carte, și pe bună dreptate.
Pe scurt, poetul, simțind că nu mai poate scrie poezie, începe un jurnal în care scrie despre această neputință, despre frica de boală, despre alcoolism și renunțare la alcool, despre sinuciderea tatălui, despre prietenie și despre familie - în special scene sau decupaje din dialoguri cu Sebastian, fiul lui, sensibile și zguduitoare ca niște mici proiectile, care mi-au placut în mod deosebit pentru că am intrat  și noi în faza asta de curând, ba chiar am început să-mi notez  fragmente din dialogurile cu Filip.

"6 noiembrie    Sebastian.  Cuvinte de înțelepciune.
Dialog la lăpticul de seară.
El (tam-nesam): Tati,  mie-mi place ficțiunea.
Eu (cam antipatic-profeSoral): Dar ce-i aia ficțiune?
El (def…

Superputeri

Se poate trăi fără sex, dar nu și fără atingere, spune
o femeie cu piele zbârcită într-o emisiune despre

sănătate, în timp ce eu strâng rufele din balcon.
De când am născut, soțul meu a răcit

de câteva ori. Eu nici măcar o dată.
Primul lucru pe care îl fac dimineața este să

îmi pun verigheta pe deget. Trecerea de la pielea
perfectă a bebelușului la cea uzată a partenerului

e dificilă, spune femeia. Soțul meu îi zâmbește
copilului, apoi se duce în camera lui. Ploaia cade

în geamuri cu furia corpurilor disperate
să intre. Am văzut crocodili stând nemișcați

în apă în timp ce erau mângâiați
de om, monștri cu piele respingătoare,

lipsiți de puteri. Fiul meu, pe care îl țin aproape
tot timpul în brațe, întinde o mână din pat

și zice Aaa. Probabil vreo umbră
i-a atras atenția. Înlemnesc în prag, cu rufele la piept,

când îmi dau seama că îmi zâmbește mie. Primul lucru
pe care îl fac dimineața este să devin invizibilă.