Rochia în floarea vârstei

                             

Ca spirit al copacului deţii atâtea secrete încât 
toamna este esenţial să-ţi aminteşti 
că ai o formă umană:
rochia purpurie foşneşte când ies 
la plimbare, atinge din mers
copacii, cad în stoluri 
frunzele şi

valuri de părinţi,
în librăria din centru: 
caiete de română şi matematică, cărţi
cu o singură poveste sau cu mai multe.
Depinde ce vârstă are copilul dumneavoastră.

Pantofii purpurii împing pământul
şi părul flutură în aerul cald, ridicat 
de ciocurile păsărilor, tot mai sus
printre ramurile verzi, luminate, se scutură 
de poveşti în parcul din centru, unde
spiritele asurzite stau înghesuite. 
Ca-ntr-o poveste fără sfârşit,

vin aici şi mai îmbrăţişez un copac.

Fetiţele presară pe trotuarul din faţa mea

castane care în orice minut pot exploda.

Zâmbesc sau râd în hohote,

când vor să scape de spirite.

Nu-mi pot aminti vremea când zâmbeau

oamenii străini la mine. Îmi amintesc doar

telefonul care m-a făcut

să chicotesc şi să tremur.
M-a întrebat dacă îl mai iubesc.

Ei m-au întrebat toată ziua

cine a fost şi ce voia.

Le –am spus că era o greşeală.

Lui îi spusesem că da.

Un poem din „Frumusețea bărbatului căsătorit” (Editura Vinea, 2009)