Diana Geacăr

Stay there. I will breathe in the pain Eu am fost mereu pe fugă, ba de ea, ba spre ea, ba în interiorul ei, zgâriind aerul Și înghițind pământul, dar nu ne-am despărțit niciodată. Ne-am certat de câte ori i-am descoperit minciunile, pentru că îmi făceau realitatea insuportabilă, dar am stat împreună, pentru că, mă gândeam, nu are nicio vină. Nici eu nu am, în afară de faptul că am fost prea singuratică. Încă din copilărie, când îmi ținea de urât, când renunțam cu bucurie să ies pe-afară. Acum știu că tot ce am luat eu drept minciuni este, de fapt, ce poți scoate mai bun din realitate. Mi-a adus prieteni care mi-au devenit cei mai buni. Cu mulți dintre ei vorbesc și acum, chiar dacă au murit între timp. Relația noastră a fost așa: Pe la 21 de ani, pe când mă supăram că mă minte și desenam linii îngroșate între bine și rău, am căutat să fac tot ce credeam că nu-i place, crezând că am superputeri. Că o să-i provoc răni. Și a fost primul volum. Mai târziu, la 25, am a...

Eu, deschizând "Biblia cu ilustrații", pe timpul lui Filip. (Intrigată de Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, care aduce,  prin inteligența lui, o schimbare de raportare la lume a omului ales de Dumnezeu și chiar a lui Dumnezeu, sper să citesc pe furiș câteva rânduri. Să fur câteva minute.) Mă vede Filip: - Ia să-mi iau și eu o carte bună. - Ia una de-a ta de aici. - Nu, vreau una de-a lui mami! Lipa-lipa, tropa-tropa, se întoarce și se urcă în pat cu o carte groasa, cu copertă asemănătoare: un volum din "Stăpânul Inelelor", pe care îl ține invers. - Ce zice cartea? îl întreb. - Nu mănâncă fructe. - Cine? - Oamenii, mami! Dimineața, ora 7. Stăm de vorbă în pat, în timp ce eu mă gândesc cum o fi să dormi la ora asta. - Mami, mai știi desenele cu roata și ursulețul? - Cu roata si cu ursulețul? - Daaa. Cu roata și cu ursulețul și vine trenul! - A, și calcă trenul mașina. Dar ursulețul a scăpat! - A scăpat? - Da, îi spun fără dubiu. - Ia să-l s...

E minunat să te apuci iar să citești Biblia. E liniștitor, e împăcare,  e ulei de cocos pe creier opărit. Prima oară - cred, dar nimic nu mai e sigur în mintea mea - a fost pe la 14 ani, din cauza unor coșmaruri. Mi-l amintesc și acum pe cel mai groaznic: aveam biblioteca din camera mea decorată cu o instalație pentru brad, dar, în loc de luminițe colorate, avea în ea degete retezate. Mi se pare că în perioada aia făcusem o mare descoperire despre mine, credeam eu. A fost așa: - Tati,  eu sunt ateu! Liniște. Și apoi, el: - Vrei să spui atee. Ba nu, asta a fost pe la 17 ani,  pentru că imi amintesc că marea mea ceartă cu Dumnezeu a fost după ce a murit bunica din partea mamei, pe care o adoram. Gata, știu: la 14 ani am avut coșmaruri pentru că nu mai țineam trei zile de post, înainte de Crăciun, ca de obicei. (Cum învățasem de la bunica, ea fiind cea care mă apropiase, în copilarie, de Dumnezeu, atât cât pricepeam eu din el.) Iar asta explică atmosfera fes...

era un film din alea de văzut în seri liniștite când ai vrea să-ți umpli timpul cu întâmplări prin care n-ai vrea să treci. erau munții ăia roșcați din magreb, cerul ăla albastru, firele alea rare de iarbă păscute de capre. și doi îngeri cu ten măsliniu, păr creț și ochi aprinși. tocmai găsiseră locul unde tatăl lor își ținea ascunsă pușca de vânătoare un akm și cartușe și cel mare căuta acum cu arma la umăr și striga fratelui mai mic în ce, zi-mi în ce, zi odată mai repede. în autobuz, a zis îngerul mic. akm s-a descărcat, dar autobuzul, de fapt un autocar cu turiști amatori de locuri exotice, a continuat să ruleze. glonțul lovise un geam mic al autocarului și țeasta unei turiste care moțăia sprijinită de el. mai departe e film și de ce l-aș povesti. cei doi îngeri și-au dat seama destul de repede că arma făcuse ceva destul de urât, dar ce poți să ceri unui înger? în lumea lor nu există interdicție și dacă te lovește un glonț din alea în șira spinării în măd...