Diana Geacăr

Mi-am dat seama că nu am scris aici, tocmai aici, acasă, despre o super mare bucurie: volumul de povestiri „Sirina și alți monștri din Saad” o să apară în 2021 la Casa de Pariuri Literare. Am mai scris pe blog, cred, că m-am apucat la un moment dat, în timp ce scriam la carte, să desenez personajele, ca să le văd mai bine (zise lupul din poveste). Tot pe atunci am făcut și hărți și alte notițe, care să mă ajute la worldbuilding. Sirinei i-am făcut două portrete, acesta e al doilea. De fapt, dacă mă gândesc bine, cred că și celorlalți tot două portrete le-am făcut, cum îi vedeam pe la început, și cum am ajuns să-i văd când mă apropiam de final, când îi cunoșteam mai bine. Un scurt fragment azi, din a doua povestire din volum, „Sirina din Saad”: Sirina nu știa că fața pe care le-o arăți oamenilor le spune acestora cum să se poarte cu tine. Nu numai că le dictează comportamentul, dar le dă și dreptul. Nu ştia că asta e una dintre regulile lumii în care intrase și că, drept consecinț

6 dec 2020 După ce ne-am trezit astăzi și am cotrobăit în ghete, să vedem ce ne-a adus Moș Nicolae, am intrat în bucătărie - eu, băieții au rămas la joacă. La geam era liniște. M-am uitat de-aproape, nu mai era nicio sămânță. Ora 9. Au venit foarte devreme azi, vreme mohorâtă și foarte frig. Am pus repede multe semințe, am închis geamul, am pus de cafea. Imediat am văzut mișcare. Un pițigoi se prinsese cu picioarele de perete, într-o parte a geamului și a început de acolo să piuie tare. Parcă dădea semnal că a apărut mâncarea și chiar cred că a fost așa, pentru că imediat au țâșnit din copacul din apropiere, unul după altul, ceilalți pițigoi mari. Veneau, luau o sămânță și se întorceau în copac să o mănânce. O țin între gheare și o sparg cu ciocul. Aproape toți fac asta, nu mănâncă la geam, dar e unul, sau poate sunt doi - nu știu, e greu să diferențiezi pițigoii -, care face exact asta, ține sămânța între gheare și o sparge chiar acolo, pe pervaz. E o bucurie să-i văd atât de aproape