Diana Geacăr

Cum am spus data trecută, nu mai veneau pițigoii la semințe. Aveau soare, insecte, își reluaseră viața. Dar apoi a venit ninsoarea. Le-am pus semințe pe pervaz, bucuroasă că uite, o să folosesc proviziile pe care le făcusem neștiind că gata, vine primăvara. Și, în scurt timp, au apărut. Mai certăreți, mi s-au părut, probabil pentru că a început și sezonul de cuibărit? L-am văzut și pe Cojocel, pițigoiul care mânca de obicei în colțul ala pe pervaz, în loc să ia sămânța și să plece cu ea în copac. Și care nu lăsa pe nimeni în locul lui, cum observasem eu toată iarna. Și își ținea penele mereu înfoiate, ca să-i țină de cald, de părea că-și trăsese un cojoc pe el.                   Cojocel cu limba scoasă, pentru că mânca. Pițigoi mare, deci (Parus major) Ei, ce să văd apoi. A mai venit un Cojocel!                 Și-a făcut loc                     și uite așa m-am găsit eu uitându-mă cu drag la doi Cojocei. Eu cred, totuși, că adevăratul Cojocel e cel din dreapta, cel pe care îl văzusem

A trecut mai bine de o săptămână de când nu mai vin pițigoii la semințe. Am trăit-o și pe asta, deci, pot să spun sigur că nici măcar nu e nevoie să întrerupeți hrănirea lor. Într-o zi nu mai vin. Pur și simplu. Știu ei că a venit primăvara, au ieșit insectele din amorțeală, a venit timpul pentru viață, pentru cuibărit. Într-o zi a mai apărut o femelă de scatiu, a mâncat câteva semințe și a plecat, în altă zi un pițigoi mare rătăcit. Atât. Nu am mai pus semințe de la sfârșitul lunii februarie, au rămas câteva acolo, de la ultima hrănire. În fiecare zi ascult cu și mai mare atenție ciripelile de afară, nu cumva a apărut o voce nouă? Deocamdată nu am auzit ceva nou, în afară de chemările pițigoilor, care cred că s-au apucat și de cuibărit, dar am văzut într-o zi din săptămâna trecută frumusețea asta: Uliu păsărar (Accipiter nisus), femelă Uliu păsărar (Accipiter nisus), femelă Inițial, m-am bucurat și de ea, și de faptul că nu mai veneau pițigoii la semințe, pentru că stătea fix în unul