Diana Geacăr

Vineri ne-am dus în parc, tocmai ne pregăteam să ne așezăm pe o bancă, când am văzut mișcare înr-un copac. O creangă s-a lăsat mult în jos și în clipa aia mi-am spus oare ce pasăre o fi așa de grea? Apoi am văzut ceva mic coborând iute pe trunchiul copacului, sărind în iarbă, sărind prin iarbă, deja știam cine era și mi-a plăcut să mă uit la ea cu ochiul liber. I-am arătat-o și lui Filip și am urmărit-o țopăind liniștită printre copaci. Abia apoi am scos aparatul și am focalizat să-i fac câteva poze. În prima abia focalizasem, când ea s-a hotârăt să se miște din loc. Următoarele două sunt singurele fotografii pe care am reușit să le fa veveriței. Dar e mai mare bucuria că am stat și m-am uitat la ea  cu Filip pur și simplu așa, cu ochiul liber. La copacii în care cuibăresc ciorile de semănătură nu mai era așa mare gălăgie, poate că exemplarele tinere au început să hoinărească și prin oraș și împrejurimi. Am văzut mai mult adulți pe sol. Am tras cu urechea la conversația de mai jos:...

De vreo două săptămâni, cam așa, mă uit la păsări mai mult dimineața, între ora 8 și 9, când vin ciorile de semănătură la nuci, în spatele blocului. Le aștept cu aparatul pornit și cana de canea fierbinte, am și binoclul pe masă, pentru orice mișcare văd cu coada ochiului. În fiecare zi îmi spun că ocupația asta matinală mă relaxează și mă umple de energie pentru lucrurile pe care trebuie să le fac peste zi. Adevărul e că mă relaxează atât de tare, încât nu-mi vine să mai fac apoi nimic. Am reușit, totuși, să fac câte ceva: am jurizat pentru concursul de proză scurtă al Revistei de Povestiri (foarte energizant a fost și m-am bucurat să descopăr texte frumoase) și m-am apucat de volumul de poezie pe care îl lăsasem în așteptare, că pe cel de proză scurtă l-am terminat acum câteva luni; și traduc o carte. Și citesc - mai mult proză scurtă (acum, H. P. Lovecraft) și cărți de nonficțiune (acum, una foarte frumoasă despre corbi,”Mind of the raven: investigations and adventures with wolf-bir...