Diana Geacăr

"All these people staring at me like I'm not human".Pictură din seria "Girl and her Dog" Adonai, ce nume frumos. Pot să-ți spun aşa? Adonai, eu sunt cu mintea îmbibată în soluție antimucegai. Tu eşti răbdător ca ploaia. Trăiesc pe timp împrumutat cu groază că, atunci când o să te prinzi, o să mă pui să plătesc şi din urmă. N-am mai ieşit din casă de câteva zile, dar, oricum, când e să plec undeva, vine Îngerul Anxietatea și-mi spune: „N-are rost. Până ajungi cu corpul acolo, faci deja cale întoarsă cu mintea.” Dar acum chiar nu e vina mea. Tu ai venit cu viscolul ăsta. E bine că știu să tund, să fac supe și oameni de plastilină cu nasul mare – aș putea fi eu – sau cu fundul mare – nu, nu sunt eu –, după cum îmi dictează copilul. Dar cum să adorm acum, când aud îngerul bocănind? E aragazul oprit? Dar chiuveta? E ușa încuiată? Nu contează că le-am mai verificat de zece ori. Apoi mă întorc în pat, culc îngerul lângă mine, îl cupr...

                        📷 Diana Iepure Vineri, la ora 21, pe terasa clădirii Magheru One, la penultima nocturnă de poezie, a venit multă lume și atmosfera a fost super. ARCENii au citit poezii de-ale mele, din "Frumusețea bărbatului căsătorit" (Vinea, 2009) și din "Dar noi suntem oameni obișnuiți" (Cartea Românească, 2017), și de-ale lui Cosmin Perța.                       📷 Daniela Luca Mi-a plăcut foarte, foarte mult cum au citit și le mulțumesc pentru invitație și pentru starea pe care mi-a adus-o lectura lor. Apoi am citit și noi, invitații, câte trei poezii - eu din "Dar noi suntem oameni obișnuiți", Cosmin din "Cântec de leagăn pentru generația mea" (Paralela 45, 2018).                       📷 Daniela Luca Daniela Luca a și filmat lectura mea și a lui Cosmin - și m-am bucurat și îi mulțumesc. P...

Vocea unui copil care spune că a descoperit o mașinărie de schimbat starea vremii. Sunet de buton apăsat. Apoi, fulgere şi tunete. Opresc materialul audio ca să le dau timp de gândire, dar elevii strigă imediat în cor: "Storm!" Dragoste de mamă, îmi spun eu. Buton apăsat. Șuierat puternic şi ceva care se rupe. "Wind!" strigă ei. În fiecare zi, îmi spun eu. Buton apăsat. "Clouds! Că nu se aude nimic!" În fiecare seară, pe peretele din faţa mea apare un dreptunghi perfect în care ard tremurând formele proiectate de perdeaua din realitate. Un dreptunghi de foc prin care eu și cu tine, Doamne, ne uităm unul la altul, până când se întunecă, așteptându-l pe celălalt să apese pe buton.

Aveam în plan să scriu măcar câteva rânduri despre ce am făcut anul ăsta și nu puteam încheia anul fără să mă ţin de cuvânt. Nu știu dacă am reușit să-mi amintesc tot, dar cam așa a fost: 1. Bineînţeles că mai întâi o să scriu despre "Dar noi suntem oameni obişnuiţi", volum de poeme apărut anul ăsta la Cartea Românească. Visez să scriu un volum gros de poezie şi credeam că el o să fie, dar când l-am recitit, înainte de publicare, am scos din el tot ce mi se părea repetiţie sau aproximare. Iar în poezie nu mai vreau să apromixez. Imaginea trebuie să-mi iasă perfect din cap, altfel nu vede lumina zilei. Și păstrez aproximările pentru proză. Am citit din volum la Institutul Blecher şi am reuşit să vorbesc despre el. M-am simţit foarte bine şi de câte ori îmi amintesc că n-a avut parte de o lansare oficială, mă gândesc la seara aia grozavă, care poate fi urmărită aici . De asemenea, mă gândesc la cele patru cronici pe care le-a primit până acum, scrise de Teodora Coma...

What everybody but I can see Talking about your situation means inviting people to a party. I like to drink alone. Our dog hides under the kitchen table when he starts his explanations. Something else is hiding under the bed. Something that crawls and grabs in a blink everything I care for and many little things: our dog’s red ball, a memory stick. He insists on discussing our situation. I do a refill. Mind ferment I tried to open the kitchen window - it’s hard to give in after a long silence. Then something fell and two sparrows raised in a shriek. Trembling all the way to the living room. I’ve done something stupid, I say. What, he says, standing up and dropping a cable. I tried to open the window. So? There was a bird nest. And? Now they have no place to go. Just finish unpacking. Our dog is following me everywhere. You can see the desperation in the little black eyes, you can hear it echoing in the ...