Diana Geacăr

Scatii (Spinus spinus) Scatiu femelă Ieri, după ce au plecat băieții mei la plimbare, adică soțul și fiul, am făcut un pic de muncă de redactare la volumul de poezie (opera completă) al tatălui meu - mama a făcut cea mai multă muncă, ea s-a ocupat să adune toate poeziile din volumele publicate, să caute altele, eu doar am transcris niște inedite și am mai aranjat documentul -, care o să apară în curând la Casa de pariuri literare, am dat fuga în balcon și am văzut numai frumuseți: Scatii, mulți scatii! Până acum văzusem unul singur la geam, o femelă, venise împreună cu pițigoii, am mai scris despre ea în postarea anterioară. Dar ieri tot auzeam piuială mare, ajunsesem să mă întreb dacă nu cumva s-au întors unele păsări migratoare, când îmi cobor aparatul, ce să văd, mulți, mulți scatii. I-am văzut și astăzi, o femelă - cine știe, poate aceeași - a venit chiar la pervaz împreună cu pițigoii. O coțofană care ciugulește dintr-o halcă de carne; mă tot întrebam de unde o fi șterpelit-o: Nou...

„Ce văd dragonii”, romanul meu pentru copii apărut la Polirom, în colecția Polirom Junior, în 2019, a primit o recenzie (atât în română, cât și în engleză) care m-a bucurat.  Mă bucur când primesc feedback de la cititori, ca tot omul, iar bucuria e și mai mare atunci când văd că dialogul dintre carte și cititor a mers bine, limpede. Copiez recenzia aici, pe blog, cu acordul Georgianei L. Gheorghe, autoarea ei, și mă duc pe balcon, cu binoclul și aparatul, dar nu cred că pozez vreo pasăre din comunitatea noastră azi, a bătut vântul tare, bate așa de trei zile, doar pe șoimul rândunelelor îl aud din când în când. „Este un roman scris de Diana Geacăr. Povestea se axează pe încercările unui grup de copii de a-și aduce aminte cine sunt în timp ce călătoresc în lumea jocurilor pe calculator. Autoarea își atrage cititorii prin stilul simplu care poate să fie înțeles de toți. Romanul în sine este un amestec de Aaron Stone, Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, Bezna. Povestitorii din ...

Am adunat câteva chestii aici, din ce-am reușit să fac în perioada asta, poate aveți chef să vă uitați la clipuri, că timp e destul.              Mai întâi, la invitația lui Răzvan Țupa, am recomandat și eu o super carte. Transcriu mai jos ce am zis  - sau am uitat să zic - despre ea:   „Aș vrea să vă recomand cartea aceasta, Cum încărunțește o blondă , de Adriana Bittel, apărută în 2015 la Editura Humanitas. Este o antologie de proză scurtă pe care eu o ador. Sunt proze scurte scrise cu multă luciditate, umor, ironie și autoironie, despre oameni simpli, oameni obișnuiți, cu viețile lor obișnuite, în care uneori se strecoară și un element de fantastic, care mie mi-a plăcut foarte mult. Viețile unor personaje se desfășoară acum câteva zeci de ani, și aceste proze au un parfum de epocă apusă pe care numai în prozele lui Alice Munro l-am mai simțit, așa cum doar acolo am mai găsit astfel de portrete de oameni firești. Și chiar ast...

Un interviu în care am vorbit cu Andra Rotaru despre scris, amintiri,  păscutul oilor, magie, jocuri pe calculator, cărți pentru copii și multiversul în care trăiesc. Dar mai ales, despre Ce văd dragonii (Polirom, 2019). Aici, pe Dlite. 🐲☕

Mâine la ora 11 o să fiu la Muzeul Național al Literaturii Române (București), la o întâlnire cu copiii, să citesc din "Ce văd dragonii" și să povestesc un pic despre Izma, Omăt, Bruma, Mugur, dragonul Smoc-gălbui și Spaimele statui. Va modera Vasile Ernu. Mai multe detalii aici . Sunt chiar nerăbdătoare - și, ca la fiecare contact cu publicul, de mână cu spaimele - să le citesc din "Ce văd dragonii", mai ales pentru că feedback-ul a fost puțin până acum și nu prea sunt lămurită ce e cu ea pe lumea asta. Am avut lansarea anul ăsta la Bookfest, apoi, în Săptămâna Altfel, am fost la o școală din București, unde învață fata Cristinei Ispas, și atunci le-am citit din carte un fragment din capitolul "Aligatorul poet" și copiii au râs, iar eu m-am bucurat.                     Apoi am stat de vorbă pe îndelete și am și făcut pe loc un exercițiu de imaginație. Pe urmă, în iunie, am fost la Timișoara, la Librăria La două bufnițe, und...

📷 Librăria La Două Bufnițe, Timișoara Mare bucurie: "Ce văd dragonii", romanul meu pentru copii, este în topul celor mai vândute cărți la Librăria La Două Bufnițe, Timișoara, în luna iulie. 📚🐲❤ Topul: 1. O odisee, de Daniel Mendelsohn, editura Polirom, 2019. Traducere din limba engleză și note de Bogdan-Alexandru Stănescu. 2. Pe urmele Timișoarei evreiești, de Getta Neumann, editura Brumar, 2019. 3. Timp și conștiință în cinema, de Lucian Maier, editura Eikon, 2019. 4. Strigă-mă pe numele tău, de André Aciman, editura Polirom, 2019. Traducere din limba engleză de Cristian Ionescu. 5. Visătorul, de Ian McEwan, Polirom Junior, 2019. Traducere din limba engleză și note de Dana Crăciun. 6. Serotonină, de Michel Houellebecq, editura Humanitas Fiction, 2019. Traducere din limba franceză și note de Daniel Nicolescu. 7. Cronică din Travnik, de Ivo Andrić, editura Polirom, 2019. Traducere din limba sârbă și note de Dragan Stoianovici și Virgil Teodorescu. 8. C...

"The problem is my writing has guts, but I don't", scria Anne Sexton într-o scrisoare, și despre curaj vreau să scriu și eu aici, despre scrisul meu, care m-a scos în lume de multe ori anul ăsta. Pentru că nu prea am stare - de timp nu mai zic - să scriu iar jurnal, m i-am făcut un obicei din a-mi nota în telefon idei, conversații, vise, versuri, titluri, fragmente, pe care le folosesc ca pe niște stimuli, niște declanșatoare care să scoată la lumină amintirile întregi. Funcționează uneori. Nu știu dacă o să fac o astfel de retrospectivă în fiecare an - am mai făcut și anul trecut- , dar, deocamdată, e un bun exercițiu pentru mine.  Festivaluri și lecturi: Prima ieșire în lume. București, Festivalul Internațional de Poezie , ediția a IX-a, 14 mai. Am citit din "Dar noi suntem oameni obișnuiți" (Cartea Românească, 2017), în Tramvaiul 26. Alături de:  Olga Ștefan, Andrei Dósa, Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu, Anastasia Gavrilovici, Violeta Savu. Cea ma...

Aveam în plan să scriu măcar câteva rânduri despre ce am făcut anul ăsta și nu puteam încheia anul fără să mă ţin de cuvânt. Nu știu dacă am reușit să-mi amintesc tot, dar cam așa a fost: 1. Bineînţeles că mai întâi o să scriu despre "Dar noi suntem oameni obişnuiţi", volum de poeme apărut anul ăsta la Cartea Românească. Visez să scriu un volum gros de poezie şi credeam că el o să fie, dar când l-am recitit, înainte de publicare, am scos din el tot ce mi se părea repetiţie sau aproximare. Iar în poezie nu mai vreau să apromixez. Imaginea trebuie să-mi iasă perfect din cap, altfel nu vede lumina zilei. Și păstrez aproximările pentru proză. Am citit din volum la Institutul Blecher şi am reuşit să vorbesc despre el. M-am simţit foarte bine şi de câte ori îmi amintesc că n-a avut parte de o lansare oficială, mă gândesc la seara aia grozavă, care poate fi urmărită aici . De asemenea, mă gândesc la cele patru cronici pe care le-a primit până acum, scrise de Teodora Coma...