Diana Geacăr

          Afișul serialului. Sursa: IMDb Nu știu cum de nu am auzit de serialul ăsta până acum. Dar și acum am ajuns întâmplător la el. Căutam niște cărți pe un site, apoi, când am terminat, am văzut o secțiune de cărți transformate în seriale Netflix. După câteva zile, într-o seară,  mi-am amintit de titlul "The Haunting of Hill House" și mi-am zis să mă interesez ce e de capul lui, că nu mai văzusem un serial de ceva timp. După ce m-am interesat, știam că în curând o să mă apuc de el. Și am văzut tot sezonul în weekend. "The Haunting of Hill House", tradus în română "Casa bântuită", e un serial foarte, foarte bun, frumos și trist. Emotionally crippling chiar. Nu e un serial horror obișnuit. Groaza e în altă parte, nu în efectele speciale. Groaza e în mintea umană, atunci când pierde controlul asupra spaimelor. Primele 6 episoade mi-au plăcut enorm, în special primele 5, pentru că fiecare episod e făcut din perspectiva unuia dintre cei cinci fra

Vocea unui copil care spune că a descoperit o mașinărie de schimbat starea vremii. Sunet de buton apăsat. Apoi, fulgere şi tunete. Opresc materialul audio ca să le dau timp de gândire, dar elevii strigă imediat în cor: "Storm!" Dragoste de mamă, îmi spun eu. Buton apăsat. Șuierat puternic şi ceva care se rupe. "Wind!" strigă ei. În fiecare zi, îmi spun eu. Buton apăsat. "Clouds! Că nu se aude nimic!" În fiecare seară, pe peretele din faţa mea apare un dreptunghi perfect în care ard tremurând formele proiectate de perdeaua din realitate. Un dreptunghi de foc prin care eu și cu tine, Doamne, ne uităm unul la altul, până când se întunecă, așteptându-l pe celălalt să apese pe buton.

        (Detaliu dintr-o ilustrație în lucru) S‑a întâmplat peste noapte. Copacii şi‑au scuturat frunzele de parcă le‑a fost teamă să nu se trezească iar copilul. După ce‑am văzut în oglindă că nu mai există nicio speranță pentru rochiile cu decolteu sau fără spate din şifonier, mi‑am comandat o lenjerie care promite să facă din monştri femei străine, dar soțul meu îmi şopteşte Dezbracă‑te . (Din volumul "Dar noi suntem oameni obişnuiţi", Cartea Românească, 2017)

Scriitorul Andrzej Sapkowski s-a născut în Polonia, în 1948, și scrie literatură fantastică. Se spune că ar avea o personalitate dificilă, dar mie, din interviurile pe care am apucat să le citesc până acum, mi se pare a fi un scriitor hotărât şi un mucalit simpatic. El l-a creat pe Geralt of Rivia, un witcher - adică un om cu abilități supraomeneşti, dobândite artificial la Kaer Morhen, un fel de şcoală, unde a fost crescut şi antrenat să omoare monştri. Un mutant cu ochi de pisică, cu reacții super rapide şi abilitatea de a se vindeca repede dacă este rănit. Andrzej Sapkowski a scris prima povestire despre Geralt în 1986, se numea simplu "The witcher" (e prima din colecția "The last wish"). Văzând entuziasmul publicului , a început să scrie şi altele. Apoi a scris seria de romane, care, din câte am înțeles, este prima serie de romane fantasy din literatura poloneză. Am mai citit că îl cunoaşte pe George R. R. Martin şi că-i plac cărțile lui, şi eu m-am bucur

V Înțelege că nu mai aştept să iei decizii, pur şi simplu nu pot să mă mişc. Pe sub norii galbeni pluteşte o pisică de mare. Apa mângâie uşor prima treaptă, transparentă, apoi tot mai neagră.  S-a întins peste cartier, peste oraş, peste mai multe oraşe,  pentru ca tu să ajungi acasă. Miros de cârpe mucegăite.  În vremuri de demult, când un om avea un secret, se retrăgea  pe un munte, săpa o scorbură într-un copac, şoptea secretul acolo. Apoi îl acoperea cu nămol şi-l lăsa în urmă pentru totdeauna. Ca un ataşament. Ai venit la mine într-o după amiază:  - dormeau toți, cine ar fi putut să te vadă – „De ce tremuri” – am tras aer în piept  să-ți răspund, dar apoi tu: „Unde suntem”,  aşa că eu mi-am lipit gura de gura ta şi m-am lăsat cu toată greutatea.   În fiecare zi vin aici şi mă opresc la trepte, vreau să spun ceva, ating apa, dar zaț negru  îmi iese pe gură şi din el se aruncă broaştele.  Să nu-mi răspunzi, te rog. VI S