Diana Geacăr

Am adunat câteva chestii aici, din ce-am reușit să fac în perioada asta, poate aveți chef să vă uitați la clipuri, că timp e destul.              Mai întâi, la invitația lui Răzvan Țupa, am recomandat și eu o super carte. Transcriu mai jos ce am zis  - sau am uitat să zic - despre ea:   „Aș vrea să vă recomand cartea aceasta, Cum încărunțește o blondă , de Adriana Bittel, apărută în 2015 la Editura Humanitas. Este o antologie de proză scurtă pe care eu o ador. Sunt proze scurte scrise cu multă luciditate, umor, ironie și autoironie, despre oameni simpli, oameni obișnuiți, cu viețile lor obișnuite, în care uneori se strecoară și un element de fantastic, care mie mi-a plăcut foarte mult. Viețile unor personaje se desfășoară acum câteva zeci de ani, și aceste proze au un parfum de epocă apusă pe care numai în prozele lui Alice Munro l-am mai simțit, așa cum doar acolo am mai găsit astfel de portrete de oameni firești. Și chiar ast...

O anchetă despre rescriere, realizată de Constantin Piștea. Are mai multe episoade, cu mulți scriitori invitați, vă invit să le răsfoiți. :) ☕ https://citestema.ro/diana-geacar-camelia-cavadia-si-adina-popescu-despre-cum-privesc-rescrierea-ancheta-citestema-ro-7/

Mâine la ora 11 o să fiu la Muzeul Național al Literaturii Române (București), la o întâlnire cu copiii, să citesc din "Ce văd dragonii" și să povestesc un pic despre Izma, Omăt, Bruma, Mugur, dragonul Smoc-gălbui și Spaimele statui. Va modera Vasile Ernu. Mai multe detalii aici . Sunt chiar nerăbdătoare - și, ca la fiecare contact cu publicul, de mână cu spaimele - să le citesc din "Ce văd dragonii", mai ales pentru că feedback-ul a fost puțin până acum și nu prea sunt lămurită ce e cu ea pe lumea asta. Am avut lansarea anul ăsta la Bookfest, apoi, în Săptămâna Altfel, am fost la o școală din București, unde învață fata Cristinei Ispas, și atunci le-am citit din carte un fragment din capitolul "Aligatorul poet" și copiii au râs, iar eu m-am bucurat.                     Apoi am stat de vorbă pe îndelete și am și făcut pe loc un exercițiu de imaginație. Pe urmă, în iunie, am fost la Timișoara, la Librăria La două bufnițe, und...

Locul tău e aici, a auzit gândacul și, când s-a uitat în sus, a văzut doi ochi apropiați, parcă făcuți cu răutate, să vadă numai ce este. Se uita în jurul lui și se gândea că-l prinsese pe Dumnezeu nepregătit. Păi așa îi prezenta realitatea? Doamne, a zis gândacul, de ce nu m-ai înghițit? Apoi s-a simțit luat pe sus. Cred că sunt între degetele lui, a zis și apoi s-a cumințit. (Din volumul „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, Cartea Românească, 2017)

                        📷 Diana Iepure Vineri, la ora 21, pe terasa clădirii Magheru One, la penultima nocturnă de poezie, a venit multă lume și atmosfera a fost super. ARCENii au citit poezii de-ale mele, din "Frumusețea bărbatului căsătorit" (Vinea, 2009) și din "Dar noi suntem oameni obișnuiți" (Cartea Românească, 2017), și de-ale lui Cosmin Perța.                       📷 Daniela Luca Mi-a plăcut foarte, foarte mult cum au citit și le mulțumesc pentru invitație și pentru starea pe care mi-a adus-o lectura lor. Apoi am citit și noi, invitații, câte trei poezii - eu din "Dar noi suntem oameni obișnuiți", Cosmin din "Cântec de leagăn pentru generația mea" (Paralela 45, 2018).                       📷 Daniela Luca Daniela Luca a și filmat lectura mea și a lui Cosmin - și m-am bucurat și îi mulțumesc. P...

Vineri, 6 septembrie, de la ora 21, eu și Cosmin Perța o să citim la penultima nocturnă de poezie ARCEN (Magheru One,  București). Mai multe detalii aici . O să citesc și poezii mai noi și cred că o să le încep cu „ Nu mă pune la inimă, am suflet tare ”, scrisă în 2017, după volumul „Dar noi suntem oameni obișnuiți” (Cartea Românească, 2017). Poezia asta a însemnat începutul unui nou volum - monologul unui om îndreptat spre un dumnezeu. Pentru că mă apucasem de citit Biblia în întregime (și încă nu am terminat-o). Și, mai ales, pentru că după ce am terminat de scris „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, mi-am spus bun, e gata cartea, am controlat emoția în scris, dar pe mine tot mă doare. Și cum poți ilustra mai bine durerea și singurătatea pe care ți-o aduce, decât vorbindu-i cuiva care nu te aude? Și un feedback care m-a bucurat foarte tare: "Cine locuiește la subsol" (proză scurtă, Paralela 45, 2018) a apărut săptămâna asta în "Libertatea", la rubrica Recoman...

        (Detaliu dintr-o ilustrație în lucru) S‑a întâmplat peste noapte. Copacii şi‑au scuturat frunzele de parcă le‑a fost teamă să nu se trezească iar copilul. După ce‑am văzut în oglindă că nu mai există nicio speranță pentru rochiile cu decolteu sau fără spate din şifonier, mi‑am comandat o lenjerie care promite să facă din monştri femei străine, dar soțul meu îmi şopteşte Dezbracă‑te . (Din volumul "Dar noi suntem oameni obişnuiţi", Cartea Românească, 2017)

"The problem is my writing has guts, but I don't", scria Anne Sexton într-o scrisoare, și despre curaj vreau să scriu și eu aici, despre scrisul meu, care m-a scos în lume de multe ori anul ăsta. Pentru că nu prea am stare - de timp nu mai zic - să scriu iar jurnal, m i-am făcut un obicei din a-mi nota în telefon idei, conversații, vise, versuri, titluri, fragmente, pe care le folosesc ca pe niște stimuli, niște declanșatoare care să scoată la lumină amintirile întregi. Funcționează uneori. Nu știu dacă o să fac o astfel de retrospectivă în fiecare an - am mai făcut și anul trecut- , dar, deocamdată, e un bun exercițiu pentru mine.  Festivaluri și lecturi: Prima ieșire în lume. București, Festivalul Internațional de Poezie , ediția a IX-a, 14 mai. Am citit din "Dar noi suntem oameni obișnuiți" (Cartea Românească, 2017), în Tramvaiul 26. Alături de:  Olga Ștefan, Andrei Dósa, Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu, Anastasia Gavrilovici, Violeta Savu. Cea ma...