Skip to main content

Posts

Showing posts from 2018

Despre curaj

"The problem is my writing has guts, but I don't", scria Anne Sexton într-o scrisoare, și despre curaj vreau să scriu și eu aici, despre scrisul meu, care m-a scos în lume de multe ori anul ăsta. Pentru că nu prea am stare - de timp nu mai zic - să scriu iar jurnal, m i-am făcut un obicei din a-mi nota în telefon idei, conversații, vise, versuri, titluri, fragmente, pe care le folosesc ca pe niște stimuli, niște declanșatoare care să scoată la lumină amintirile întregi. Funcționează uneori. Nu știu dacă o să fac o astfel de retrospectivă în fiecare an - am mai făcut și anul trecut- , dar, deocamdată, e un bun exercițiu pentru mine.  Festivaluri și lecturi: Prima ieșire în lume. București, Festivalul Internațional de Poezie , ediția a IX-a, 14 mai. Am citit din "Dar noi suntem oameni obișnuiți" (Cartea Românească, 2017), în Tramvaiul 26. Alături de:  Olga Ștefan, Andrei Dósa, Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu, Anastasia Gavrilovici, Violeta Savu. Cea ma

Primul brad

Noaptea, luminițele colorate fac casele să arate ca niște radiografii ale familiei. În fiecare iarnă, tatăl meu aducea acasă un brad, îl cioplea, îl potrivea în suport, iar eu, după ce îl împodobeam, agățam în el o scrisoare pentru Moş Crăciun. N-are rost, îmi spune soțul meu, care înfășoară repede instalația, în timp ce eu mă chinui să pun steaua. Fiul nostru o trage pe jos. Într-un an, am găsit sub el o carte despre o fată care își cheamă peste tot prietenul imaginar. Am luat un brad mic, dar viu, cu gândul să-l plantăm, după ce o să petreacă destul timp cu noi, la mormântul tatălui meu. El a știut întotdeauna ce-mi trebuie. (Din volumul "Dar noi suntem oameni obișnuiți", Editura Cartea Românească, 2017)

"Cetățeanul necunoscut", de W. H.Auden

Cetă ț eanul necunoscut (Pentru JS/ 07 M 378 Acest monument de marmură a fost ridicat de către Stat) Biroul de Statistică a constatat că era cineva    împotriva căruia plângeri n-au fost înregistrate, ș i, despre comportamentul lui, rapoartele sus ț in asemenea  că era un sfânt, în sensul modern al acestei vorbe demodate,  fiindcă, în tot ce făcea, el pe Marea Comunitate o slujea.  Cu excep ț ia anilor de război, până în ziua în care s-a pensionat,   a lucrat într-o fabrică ș i n-a fost niciodată concediat,    căci angajatorii de la Fudge Motors Inc. erau mul ț umi ț i de el.    În plus, n-avea opinii nefire ș ti, nici spărgător de grevă nu era,  fiindcă Sindicatul lui ne raportează că î ș i plătea mereu cotiza ț ia    (Raportul nostru despre Sindicat arată că era nepătat),    iar func ț ionarii no ș tri de la Psihologia Socială au aflat    că era simpatizat de colegi ș i că-i plăcea să bea un păhărel. Presa e convinsă că î ș i cumpăra zilnic

Un an cu Tobe

S-a făcut un an de când am ieșit seara cu Happy și m-am întors  cu ea și cu un pui de pisică în brațe. Se lipise imediat de mine când îl  întrebasem de vorbă. Am făcut pe atunci o listă de motive pentru a o păstra,  puține, dar foarte grele: 1.Când Filip m-a întrebat "Cum o cheamă pe pisica asta?", i-am spus să-i pună el un nume și, după ce-a aruncat o privire spre jucării,  a zis "Tobe!". 2. Am găsit-o la ușa noastră. 3. A doua zi după Sfântul Andrei. 4. Are barba neagră ca Mirceaa și o ia la goană când vin musafiri, ca mine. Deci Tobe, zisă și Tobi, dar mai mult Tobița. La câteva zile s-a îmbolnăvit grav și am umblat cu ea la doctor, i-am dat vitamine și alte suplimente cu seringa, am dormit lângă ea. Era în mare pericol, pentru că era subnutrită. La șase luni, cât avea când am găsit-o, arăta de trei. Tobița s-a transformat într-o adolescentă sărită, mare cerșetoare de afecțiune. Mă trage de pantaloni și mă miorlaie s-o iau în brațe, ba chi