Diana Geacăr

"Sirina și alți monștri din Saad" (Casa de pariuri literare, 2021) are book trailer , minunat făcut de Paul Burcia. Cu un fragment din proza "Apă vie, apă moartă", vocea mea și unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am filmat anul trecut și pe care încă încerc să-l prind într-o poezie.

Mai precis, poate fi comandată săptămâna viitoare, începând de vineri. Tocmai vineri am eu o programare la dentist, care mă cam îngrozește, dar o să mă țin cu dinții de gândul că iese în lume cartea asta de povestiri pentru oameni mari - ca să fie clar. :) Mulțumesc editorului Cristian Cosma, Mariei Petricu, pentru lecturile atente, și lui Paul Burcia, pentru coperta frumoasă, îmi plac mult de tot efectele speciale de pe coperta a patra și e o mare bucurie, bineînțeles, că pe coperta 1 apare o parte din pictura mea din seria "Girl and her Dog, Anxiety", care se numește "Stay there. I will breathe in the pain". Ce să mai, mulțumesc întregii echipe! Pe coperta a patra scrie așa: Patima oferă leacuri celorlalți monștri care, de când locuiesc în Saad, au tot mai multe probleme omenești, una dintre ele fiind faptul că au început să viseze noaptea, Sirina povestește despre cum a ajuns să plece din Mare, Apă iese la vânătoare în Pădurea Adormită, pentru prietenul lui,...

Hello , humans! O cioară grivă și un uliu păsărar, chiar pe la bloc! De fapt erau mai multe ciori grive, vreo 4 sau 5. Le-am văzut din bucătărie aterizând în copac - și mi-am spus că le-o fi atras mișcarea pițigoilor, care tot veneau la semințe -, am fugit după aparat, apoi am năvălit în balcon, le-am făcut niște poze, cu bucurie că le văd atât de-aproape, apoi, mutând aparatul spre alte crengi și așteptându-mă să văd o altă cioară grivă (era la început ascuns de crenguțe), am dat cu ochii de uliu. Știu că au aterizat în copac împreună și că au plecat tot împreună, iar cât au stat în el, atât ciorile, cât și uliul, au fost liniștiți. Dar am aflat (de la Păsări din România) că între ciori (grive și nu numai) și ulii sunt conflicte teritoriale, ceea ce am văzut eu e foarte posibil să nu fi fost o ședere de plăcere, ci doar o scurtă pauză. Singurul semn pe care l-am putut observa: uliul și-a luat zborul primul, ciorile imediat după el. Nu am putut să-i mai urmăresc cu privirea, să aflu ma...

- Toate ciocurile la mine! Oamenii au luat-o razna! E timpul să punem gheara în prag. E timpul să cucerim lumea! Lumea e a noastră de-acum! Lumea e a noastră oricum! - Da! Așa este! Noi am fost aici primele! - Păăă-sări! Păăă-sări! Păăă-sări! - Lumea păsărilor! - Dar ne dau mâncare! Sunt și oameni buni! - De-acum o să ne căutăm mâncare singuri! - Ce?! - HUOOO! - EREZIEEE!

Jeff VanderMeer, scriitor american, e unul dintre favoriții mei, m ă încântă imaginația și stilul lui poetic (descrierile din „Annihilation” sunt superbe).  I-am citit "Veniss Underground" (proze scurte legate între ele, Editura Tritonic, 2006, trad. de Mircea Pricăjan), trilogia Southern Reach (adică ”Annihilation”, ”Authority” și ”Acceptance”,  Farrar Straus and Giroux, 2014 ), ”Borne” (MCD, 2017), ”The strange bird: a Borne story” (MCD, 2017) și tocmai am terminat ”Booklife:  Strategies and Survival Tips for the 21st-Century Writer”  (nonficțiune, Tachyon Publications, 2009).  Îi urmăresc pe Twitter postările și pozele cu ratoni, oposumi, păsări și insecte din jurul casei, unde a lăsat vegetația să crească în voie, pentru binele animalelor care locuiesc acolo, plantează pomi și plante, nu folosește pesticide - face niște lucruri care mi se par impresionante, minunate, de admirat. ”Booklife” e o carte utilă, care cred că ar fi bine primită de publicul din Româ...

„Ce văd dragonii”, romanul meu pentru copii apărut la Polirom, în colecția Polirom Junior, în 2019, a primit o recenzie (atât în română, cât și în engleză) care m-a bucurat.  Mă bucur când primesc feedback de la cititori, ca tot omul, iar bucuria e și mai mare atunci când văd că dialogul dintre carte și cititor a mers bine, limpede. Copiez recenzia aici, pe blog, cu acordul Georgianei L. Gheorghe, autoarea ei, și mă duc pe balcon, cu binoclul și aparatul, dar nu cred că pozez vreo pasăre din comunitatea noastră azi, a bătut vântul tare, bate așa de trei zile, doar pe șoimul rândunelelor îl aud din când în când. „Este un roman scris de Diana Geacăr. Povestea se axează pe încercările unui grup de copii de a-și aduce aminte cine sunt în timp ce călătoresc în lumea jocurilor pe calculator. Autoarea își atrage cititorii prin stilul simplu care poate să fie înțeles de toți. Romanul în sine este un amestec de Aaron Stone, Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, Bezna. Povestitorii din ...

25 aprilie 2020 Ieri am făcut o tocăniță de ardei și am stat ceva timp în bucătărie, la geam. Nu e un unghi foarte bun, dar e un loc comod pentru om. Pe balcon nu prea am punct de sprijin, așa că nu stau mult acolo, dar mă duc des. Azi am făcut o mămăligă pentru tocăniță. Am reușit să văd o foarte scurtă clipă păsări mici în copacii din apropierea geamului, mai mult am văzut mișcare în ei, păsările sunt atât de mici și de rapide că nu am reușit să identific nici una. Dar știu că ele cântă atât de frumos. Am citit că dimineața devreme, bineînțeles, e cel mai bine să le urmărești, atunci își încep activitatea, dar eu adorm greu și târziu și mă trezesc abia la 9. E a treia zi în care urmăresc păsările cu binoclul. Când dau peste vreo casă sau vreun om, îmi mut binoclul jenată. În prima zi am văzut doi pescăruși, o coțofană și ceva ce am crezut că e fazan. Acum nu mai știu dacă era fazan, dar nici altă variantă nu am, nu l-am mai văzut de atunci. Mergea pe jos. Văd mulți pescăruș...

Am adunat câteva chestii aici, din ce-am reușit să fac în perioada asta, poate aveți chef să vă uitați la clipuri, că timp e destul.              Mai întâi, la invitația lui Răzvan Țupa, am recomandat și eu o super carte. Transcriu mai jos ce am zis  - sau am uitat să zic - despre ea:   „Aș vrea să vă recomand cartea aceasta, Cum încărunțește o blondă , de Adriana Bittel, apărută în 2015 la Editura Humanitas. Este o antologie de proză scurtă pe care eu o ador. Sunt proze scurte scrise cu multă luciditate, umor, ironie și autoironie, despre oameni simpli, oameni obișnuiți, cu viețile lor obișnuite, în care uneori se strecoară și un element de fantastic, care mie mi-a plăcut foarte mult. Viețile unor personaje se desfășoară acum câteva zeci de ani, și aceste proze au un parfum de epocă apusă pe care numai în prozele lui Alice Munro l-am mai simțit, așa cum doar acolo am mai găsit astfel de portrete de oameni firești. Și chiar ast...

            Pictură ratată din seria "Girl and Her Dog" În ultimii ani, abia prin februarie, martie ningea, iarna ținea câteva săptămâni. Anul ăsta, la noi în oraș nu a nins nici măcar o dată. Au fost vreo două zile în care au plutit prin aer niște fulgi amărâți, n-au atins pământul, după câteva minute s-au oprit. Atât. Nu-mi amintesc să fi trăit până acum o iarnă fără zăpadă. De vreo doi ani, vara nu pot să stau mult la plajă, îmi apar iritații pe piele. Astea sunt efectele schimbărilor climatice pe care le-am văzut cu ochii mei și simțit pe pielea mea. De ceva vreme urmăresc un serial documentar pe Netflix, "Planeta noastră", realizat de David Attenborough. Foarte mișto, recomand. Prezintă zone diferite de pe glob, cu fauna și flora specifică, și vorbește despre efectele devastatoare pe care noi, oamenii le-am avut și le avem asupra lor. În doar câteva zeci de ani. Alaltăieri seară am citit o proză scurtă foarte mișto, "The great silence", de Ted ...

O anchetă despre rescriere, realizată de Constantin Piștea. Are mai multe episoade, cu mulți scriitori invitați, vă invit să le răsfoiți. :) ☕ https://citestema.ro/diana-geacar-camelia-cavadia-si-adina-popescu-despre-cum-privesc-rescrierea-ancheta-citestema-ro-7/

Mâine la ora 11 o să fiu la Muzeul Național al Literaturii Române (București), la o întâlnire cu copiii, să citesc din "Ce văd dragonii" și să povestesc un pic despre Izma, Omăt, Bruma, Mugur, dragonul Smoc-gălbui și Spaimele statui. Va modera Vasile Ernu. Mai multe detalii aici . Sunt chiar nerăbdătoare - și, ca la fiecare contact cu publicul, de mână cu spaimele - să le citesc din "Ce văd dragonii", mai ales pentru că feedback-ul a fost puțin până acum și nu prea sunt lămurită ce e cu ea pe lumea asta. Am avut lansarea anul ăsta la Bookfest, apoi, în Săptămâna Altfel, am fost la o școală din București, unde învață fata Cristinei Ispas, și atunci le-am citit din carte un fragment din capitolul "Aligatorul poet" și copiii au râs, iar eu m-am bucurat.                     Apoi am stat de vorbă pe îndelete și am și făcut pe loc un exercițiu de imaginație. Pe urmă, în iunie, am fost la Timișoara, la Librăria La două bufnițe, und...

                        📷 Diana Iepure Vineri, la ora 21, pe terasa clădirii Magheru One, la penultima nocturnă de poezie, a venit multă lume și atmosfera a fost super. ARCENii au citit poezii de-ale mele, din "Frumusețea bărbatului căsătorit" (Vinea, 2009) și din "Dar noi suntem oameni obișnuiți" (Cartea Românească, 2017), și de-ale lui Cosmin Perța.                       📷 Daniela Luca Mi-a plăcut foarte, foarte mult cum au citit și le mulțumesc pentru invitație și pentru starea pe care mi-a adus-o lectura lor. Apoi am citit și noi, invitații, câte trei poezii - eu din "Dar noi suntem oameni obișnuiți", Cosmin din "Cântec de leagăn pentru generația mea" (Paralela 45, 2018).                       📷 Daniela Luca Daniela Luca a și filmat lectura mea și a lui Cosmin - și m-am bucurat și îi mulțumesc. P...

Vineri, 6 septembrie, de la ora 21, eu și Cosmin Perța o să citim la penultima nocturnă de poezie ARCEN (Magheru One,  București). Mai multe detalii aici . O să citesc și poezii mai noi și cred că o să le încep cu „ Nu mă pune la inimă, am suflet tare ”, scrisă în 2017, după volumul „Dar noi suntem oameni obișnuiți” (Cartea Românească, 2017). Poezia asta a însemnat începutul unui nou volum - monologul unui om îndreptat spre un dumnezeu. Pentru că mă apucasem de citit Biblia în întregime (și încă nu am terminat-o). Și, mai ales, pentru că după ce am terminat de scris „Dar noi suntem oameni obișnuiți”, mi-am spus bun, e gata cartea, am controlat emoția în scris, dar pe mine tot mă doare. Și cum poți ilustra mai bine durerea și singurătatea pe care ți-o aduce, decât vorbindu-i cuiva care nu te aude? Și un feedback care m-a bucurat foarte tare: "Cine locuiește la subsol" (proză scurtă, Paralela 45, 2018) a apărut săptămâna asta în "Libertatea", la rubrica Recoman...

Aveam un teanc de cărți pregătite pentru vacanță, dar nu am reușit să citesc prea mult din el, pentru că am devenit fermecată de seria de cărți The Witcher. Chiar nu-mi propusesem să le termin în vacanța asta, am vrut să mai citesc un volum, două, să mai fac o pauză și tot așa, că am timp destul până la iarnă, când începe serialul. Acum sunt la ultimul volum din serie, ”The lady of the lake”. Și mai am unul care nu face parte din serie și îl are ca personaj principal pe Geralt, ”Season of storms”. Despre primele două cărți de povestiri din serie am mai scris aici . Mai mult despre prima, de fapt. Mi-a plăcut mult "The last wish", dar preferata mea e "Sword of destiny", povestirile sunt și mai bine construite. Și apoi am început romanele. După ce am citit "Blood of elves" am zis OK. Nu e wow, dar merge. După "Time of contempt", mi-am zis așa amărâtă: nu mai merge, prea fragmentat, Andrei Sapkowski pare că e concentrat prea mult pe tehnică,...

Multe lucruri am uitat să le scriu și aici, mi-am dat seama de curând, și o să caut să le recuperez, pentru că tocmai asta aveam în cap când am pornit blogul ăsta, să le adun într-un loc, pe Facebook se pierd. În fine, unul dintre lucruri e ăsta: pe urbansunsets.com, în playlist-ul de pe  Booktapes , puteți găsi si asculta un fragment audio din volumul de proză scurtă "Cine locuiește la subsol" (Paralela 45, 2018). E un fragment din proza "Cum am devenit un om bun", pe care l-am citit și la Arad în luna iunie, la Festivalul de Literatură Discuția secretă. Ba nu, am citit mai mult din proză atunci, prima parte din ea.                      Foto de Ciprian Hord Și așa m-am amintit că nu am pus aici nici link-ul către emisiunea  All you can read cu Marius Chivu , în care am fost invitată în luna mai, după primirea Premiului Iocan, și am vorbit - cu niște emoții de trol nevorbit - despre "Cine locuiește la subsol...