Diana Geacăr

Astăzi se fac 3 ani de când ai murit. Fără  nimeni lângă tine. De câte ori mă gândesc la asta, mi se face rău. Știu că nu mai erai de câteva zile în corpul tău,  dar dacă erai? Dacă auzeai și înțelegeai tot? Dacă ai murit conștient de faptul că nu e niciunul dintre noi lângă tine? Poate că ți-a părut bine că se întâmplă așa. Ai fost un om retras. Nu credeam că o să-ți mai scriu vreo scrisoare. Mă gândesc tot mai puțin la tot ce s-a întâmplat,  ca să pot continua. Când ai o rană așa de mare, care nu se va curăța niciodată și,  deci, nu se va închide, cred că e mai bine s-o lași în pace. O ștergi cu blândețe și te ocupi de treburile zilnice, căutând să n-o deranjezi. Suntem ceva mai bine, deci. Eu, cel puțin, mă văd destul de clar și încă învăț să mă descurc cu mine. Uneori reușesc,  alteori mă sperii. Dar îmi revin repede și nu mai zac. De ceva timp, mi-am propus să stau mai mult, cât pot de mult, într-o singură  realitate. În prezent. Mi-a prins bi...

E cam târziu pentru mine să ies de aici şi distractiv pentru terminații de la non stopul de vizavi. Am coborât doar pentru o bere. Serios. Doar pentru două beri. Sâmbătănoaptea înseamnă cea mai urâtă singurătate. Machiată şi gata să intri într-o rochie de impresie, dar nu vine nimeni să caute acest obiect prețios şi pierdut. Unde ai vrea să ajungi, domnişoară? Într-un spațiu în care nu mai vrea nimeni. Într-un spațiu în care privirile libidinoase n-ajung. Cu o privire de gheață (sper) cer două cutii de bere, întind banii, desfac frigiderul, mă-ntind după ele (oh, se vede celulita, ah, celulita! Ce ştiu ei despre ea?) le iau una câte una, mă-ntorc şi spun răspicat: mulțumesc. Şi apoi nimic. Am aşteptat fluierături. Nimic. Doar ceva care se adună, se mişcă undeva la îndemână, în piept, în cap, în burtă. Ceva care rîde în hohote, din ce în ce mai tare: Ai rămas singurică iar. Ai rămas iar singurică. Bestia Sentimentală Şi omul-fără-față îți răspunde: cu mare plăc...